Prin documentul intitulat „Tu ești lumina lumii”, Papa Francisc a stabilit în mod clar noi reguli procedurale pentru combaterea abuzului sexual de către clerici și persoane consacrate, precum și omisiuni ale celor care au responsabilități în dieceze.
Prin acest nou instrument juridic, dorit de Papa Francisc, Biserica Catolică face un pas decisiv în prevenirea și combaterea abuzurilor. În document Papa afirmă importanța unei atitudini de coerență a principiilor vieții creștine: „Pentru ca aceste fenomene, în toate formele lor, să nu mai aibă loc, avem nevoie de o convertire continuă și profundă a inimilor, atestată prin acțiuni concrete și eficiente care implică toți cei din Biserică ”.
Dieceza de Chișinău, în conformitate cu ordinul Preasfințitului Anton Coșa, a publicat deja pe 1 aprilie „Ghidul” Bisericii Catolice din Moldova pentru cazurile producerii acestor infracțiuni și a înființat o Comisie de Supraveghere. Toate parohiile, comunitățile și organizațiile religioase au primit indicații clare cu privire la modul de acțiune.
Printre inovațiile prevăzute în documentul emis de Papa este obligația, pentru toate diecezele, de a se înzestra cu un instrument „ușor accesibil publicului pentru a prezenta rapoarte” cu privire la cazurile de abuz sexual. În aplicarea acestor reguli, Dieceza de Chișinău face publică următoarea adresă electronică, la care pot fi trimise rapoarte bine întemeiate: .csasm.chisinau@gmail.com.