Duminică, 22 mai 2022, Papa Francisc a deschis săptămâna „Laudato sì”, un eveniment global ce marchează cea de-a șaptea aniversare a enciclicei sale privind grija față de creație.
 
În cadrul acestui eveniment, va fi prezentat în premieră „Invitația”, un film cu Papa Francisc.
 
Săptămâna „Laudato sì” pentru anul 2022 a fost inițiată de Dicasteriul pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale și promovată de Mișcarea „Laudato sì” în colaborare cu alte organizații catolice angajate în îngrijirea și respectarea creației.
 
Tema evenimentului este: „Ascultând și mergând împreună”.
 
Fiecare zi a Săptămânii „Laudato sì” va conține evenimente globale, regionale și locale legate de unul dintre cele șapte obiective ale enciclicei.
 
Sute de mii de catolici din întreaga lume se vor reuni între 22 și 29 mai pentru a celebra progresele înregistrate în realizarea și punerea în practică a documentului.
 
Este bine cunoscut faptul că tema creației este aproape de inima Papei Francisc și este propusă de acesta cu fiecare ocazie și vizită apostolică.
 
Pentru a urmări discuțiile, vă puteți conecta la următoarea platformă online: https://piattaformadiiniziativelaudatosi.org/.

C. L.