În timpul rugăciunii „Angelus” care a urmat Sf. Liturghii pontificale de duminică, în Catedrala Sf. Petru, Papa Francisc a amintit de elaborarea şi publicarea oficială a scrisorii enciclice pe tema credinţei, intitulată „Lumen fidei”, „Lumina credinţei”. „Toţi, mai ales astăzi, avem nevoie de a merge către esenţialul credinţei creştine, de a o aprofunda, şi de a o confrunta cu problemele actuale ale omului”.

„Lumen fidei”, este prima Enciclică semnată de Papa Francisc. Împărţită în patru capitole, plus introducerea şi o concluzie, „Lumen fidei” se adaugă scrisorilor enciclice ale lui Benedict al XVI-lea despre caritate şi speranţă şi asimilează „munca preţioasă” efectuată de Papa emerit, care aproape finalizase aceasta Enciclica despre credinţă.

"Pentru Anul credinţei, Papa Benedict XVI, începuse această enciclică care vorbeşte despre caritate şi despre speranţă. Eu am preluat acest frumos proiect şi l-am dus la capăt. Îl ofer cu bucurie întregului popor al lui Dumnezeu. Mă gândesc că această enciclică, cel puţin în câteva părţi, poate fi utilă şi celor care se află în căutarea lui Dumnezeu şi a sensului vieţii. O pun în mâinile Mariei, icoana perfecta a credinţei, pentru a putea adduce roadele pe care le vrea Domnul”, a încheiat Papa.

Părţile din carese compune Enciclica sunt: Credinţa, dar al lui Dumnezeu, Paternitatea lui Dumnezeu, Isus ne revelează iubirea lui Dumnezeu, Harul salvator al credinţei, Evanghelizarea, Sfintele Taine – mijloc de transmitere a credinţei, Credinţa şi construirea binelui comun.

Enciclica este o scrisoare pe care Pontifii Romani o adresează public episcopilor din întreaga lume (în prezent, tuturor credincioşilor), pe teme pastorale şi doctrinare, cu caracter general. Strict literal, enciclică înseamnă "circulară", şi era iniţial o formă de comunicare utilizată de către prinţi şi magistraţi pentru a face cunoscute legi şi decrete sau simple dispoziţii ale autorităţii politice.