Papa Francisc a deschis Simpozionul internațional „Pentru o teologie fundamentală a preoției”, promovat de Congregația pentru Episcopi.

 

Papa a spus că reflecția sa „se naște din ceea ce Domnul mi-a făcut cunoscut treptat în acești peste 50 de ani de preoție și din mărturia pe care am primit-o de la atât de mulți preoți de-a lungul anilor”.

 

În discursul său papa a subliniat despre „atitudinile care dau soliditate persoanei preotului”, identificând „cei patru piloni constitutivi ai vieții noastre preoțești pe care îi vom numi cele patru proximități, pentru că urmează stilul lui Dumnezeu, care este în mod fundamental un stil de apropiere. El se definește astfel: stilul lui Dumnezeu este apropierea, o apropiere specială, plină de compasiune și tandrețe. Proximitate, compasiune și tandrețe”.

 

Papa a continuat: „Cred că aceste patru proximități pot ajuta în mod practic, concret și plin de speranță, să reînvie darul care ne-a fost promis într-o zi. Apropierea de Dumnezeu, de episcop, de presbiteri, de poporul lui Dumnezeu”.

 

„Schimbarea ne pune mereu în fața unor modalități diferite de a o aborda”, a remarcat papa, astfel că trebuie să căutăm noi forme de viață preoțească, care să nu fie „ancorate în trecut”, pentru a nu se ajunge la „crize de a merge înapoi pentru a ne refugia”. Îmi place, în schimb, atitudinea care rezultă din asumarea încrezătoare a realității, ancorată în Tradiția înțeleaptă și vie a Bisericii, care își poate permite să meargă fără teamă pe acest drum”.

 

Papa a amintit suferințele care afectează comunitățile în absența „unei fervori apostolice molipsitoare, astfel încât acestea nu emoționează și nu trezesc atracție. Acolo unde există viață, fervoare, dorința de a-l aduce pe Cristos altora, apar vocații autentice. Chiar și în parohiile în care preoții nu sunt foarte angajați și bucuroși, viața fraternă și ferventă a comunității este cea care trezește dorința de a se consacra în întregime lui Dumnezeu și evanghelizării, mai ales dacă această comunitate vie se roagă cu insistență pentru vocații și are curajul de a propune tinerilor săi un parcurs de consacrare specială”.

 

Papa Francisc a abordat și problema celibatului, definindu-l ca fiind „un dar pe care Biserica latină îl prețuiește, dar este un dar care pentru a fi trăit ca sfințire necesită relații sănătoase, relații de adevărată stimă și de adevărată bunătate care își găsesc rădăcina în Cristos”. Papa a reiterat: „Fără prieteni și fără rugăciune, celibatul poate deveni o povară insuportabilă și o contrazicere a frumuseții înseși a preoției”.

 

Suveranul Pontif a amintit de relația fundamentală cu Isus: „fără o relație semnificativă cu Domnul, slujirea noastră este destinată să devină sterilă. Apropierea de Isus, contactul cu cuvântul său, ne permite să ne comparăm viața noastră cu a lui și să învățăm să nu ne scandalizăm de tot ceea ce ni se întâmplă, să ne apărăm de scandaluri”.

 

De asemenea, Papa Francisc a asociat apropierea de Isus cu lupta: „Această apropiere de Dumnezeu ia uneori forma unei lupte.  Lupta împreună cu Domnul mai ales în momentele în care absența lui se simte cel mai mult în viața preotului sau în viața oamenilor care îi sunt încredințați”. 

 

Papa Francisc a răspuns la o întrebare importantă: ce este un preot cu o viață de rugăciune săracă? Mărturia sa este clară: „Fără intimitatea rugăciunii, a vieții spirituale, a apropierii concrete de Dumnezeu prin ascultarea Cuvântului, celebrarea Euharistiei, tăcerea adorației, încredințarea către Maria, însoțirea înțeleaptă a unui îndrumător, Sacramentul Spovezii, fără aceste apropieri concrete, preotul este, ca să spunem așa, doar un muncitor obosit care nu se bucură de beneficiile prietenilor Domnului”.

C. L.