Cunoscându-l bine pe Papa Francisc și apropierea sa față de săraci, nici nu miră faptul că el a dorit ca printre primii oameni care vor fi vaccinați la Vatican să fie oaspeții nevoiași ai structurilor Sfântului Scaun, printre care și cei ce de obicei dorm noaptea la Roma, la adăpostul Pieței „Sfântul Petru”.
Este vorba despre persoane găzduite în structurile dorite de milostenia papei și încredințate grijii Misionarelor Carității ale Maicii Teresa de Calcutta, aceleași călugărițe care deja în lunile următoare vor fi și în Moldova, cu același spirit și dedicare slujirii săracilor.
Au fost supuși vaccinării bărbați și femei de la 60 ani în sus, italieni, dar și originari din Georgia și România, deseori având grave probleme fizice și cu mari dificultăți psihice.
Trebuie amintită activitatea neobosită desfășurată de Serviciul Milostivirii Pontificale, condusă de cardinalul Konrad Krajewski, care, chiar de la începutul pandemiei, a dus ajutoarele papei în diferite colțuri ale lumii. Au fost donate teste pentru cei sinistrați, medicamente, măști de protecție și respiratoare. O binefacere care i-a uimit pe mulți și a ajuns oriunde era nevoie.
Același spirit care l-a îndemnat pe episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, în luna martie a anului trecut, să pună la dispoziția autorităților medicale moldave angajate în lupta cu pandemia o sumă de bani adunată de Dieceza de Chișinău.
Toate acestea au fost dorite de Papa Francisc atrăgând puternic atenția asupra a două aspecte pe timpul pandemiei: „Nimeni nu se salvează de unul singur și cu toții suntem în aceiași barcă”. În acest timp, săracii au întimpinat multe greutăți la primirea de ajutoare sau chiar a unei simple hrane din cauza structurilor închise și limitărilor impuse de autorități.
Acum este așteptat cu încredere începutul vaccinării în Moldova, pentru ca acest timp de dificultăți și neplăceri să poată evolua în mai bine și să regăsim seninătatea.
C.L.