Primind invitația respectivelor autorități ale Republicilor și Bisericii catolice, Sanctitatea Sa papa Francisc va efectua o călătorie apostolică în Bulgaria de la 5 la 7 mai 2019 și în Fosta Republică Jugoslavă a Macedoniei pe 7 mai 2019: a anunțat astăzi Sala de Presă a Sf. Scaun.
În Bulgaria Sfântul Părinte merge în orașele Sofia și Rakovski, iar în F.R.J. Macedonia, în orașul Skopje. Programul detaliat al călătoriei în cele două state balcanice va fi publicat la timpul cuvenit.
Între timp, au fost difuzate respectivele logo-uri și motto-uri ale vizitei în cele două țări balcanice. O referință istorică recentă, pentru vecinii de peste Dunăre, în timp ce macedonenii au ales o referință biblică.
Astfel, pentru călătoria apostolică în Bulgaria, logo-ul are cuvintele în latină și bulgară ”Pacem in terris” – Pace pe pământ – care fac referință la enciclica omonimă a Sfântului Ioan al XXIII-lea, papă, primul vizitator și delegat apostolic în Bulgaria. În logo-ul cu mapamond se află steagul bulgar și este focalizată regiunea Balcanilor, din care Bulgaria face parte. Cele două mâini care susțin globul pământesc arată că noi trebuie să fim constructori de pace. Mâinile și inscripția de culoare galbenă reprezintă culorile Sfântului Scaun.
”Nu te teme, turmă mică!” (Lc 12,32) este motto-ul călătoriei apostolice a papei Francisc în F.R.J. Macedonia, cuvintele Mântuitorului fiind scrise în limba macedoneană și în engleză. Logo-ul, în schimb, arată harta și drapelul în culorile Macedoniei și reprezintă sosirea Sfântului Părinte care binecuvântează țara balcanică. Din moment ce pontiful vizitează Skopje, orașul natal al Maicii Tereza, a fost inclus ca simbol și clasicul sari al Sfintei, alături de culoarea albastră caracteristică.
Vizita papei Francisc în cele două țări balcanice este a patra călătorie apostolică internațională anunțată oficial pentru anul 2019. Prima are loc la sfârșitul lunii ianuarie în Panama pentru Ziua mondială a tineretului (23-27 ianuarie), a doua la începutul lunii februarie în Emiratele Arabe Unite (3-5 februarie) și cea de-a treia, în luna martie în Maroc (30-31 martie).