Cu ocazia împlinirii a cinci ani de la publicarea exortației apostolice Amoris Laetitia, Papa Francisc proclamă, începând cu 19 martie, un an întreg dedicat pentru a reflecta asupra conținutului documentului și a pune valoarea familiei înapoi în centrul atenției.
Papa reamintește cele trei cuvinte care trebuie să domnească întotdeauna pentru armonia familiei: „permisiune”, adică a nu fi intruziv, „mulțumesc”, adică a spune cât de mult apreciezi munca celuilalt, „îmi pare rău”, adică a-ți recunoaște greșeala.
Și apoi, continuă Papa Francisc, nu încheia niciodată ziua înainte de a face pace, dacă te-ai certat, „pentru că războiul rece de a doua zi este cumplit”.
Și tocmai pentru a comemora cea de-a cincea aniversare a promulgării exortației apostolice, Papa anunță un an special, „un an de reflecție care va fi un prilej de a continua calea sinodală care a dus la publicarea sa”.
Conținutul documentului Amoris Laetitia va fi studiat în profunzime, prin propuneri și instrumente pastorale. Acestea vor fi puse la dispoziția comunităților bisericești și familiilor pentru a le însoți pe calea vieții. Toată lumea este invitată să se alăture inițiativelor care vor fi promovate în timpul „Anului care va fi coordonat de către Dicasteriul pentru Laici, Familie și Viață”.
Papa Francisc încredințează „Sfintei Familii din Nazaret, în special Sfântului Iosif, soț și tată, această cale împreună cu familiile din întreaga lume” și între timp se roagă pentru familii.
C. L.