În interviul acordat zilele trecute, Papa Francisc anunțase deja că se va vaccina împotriva Covid-19, și a făcut-o cu cuvinte puternice: „Săptămâna viitoare vom începe să o facem aici și eu deja m-am programat. Dacă ți-l prezintă medicii drept un lucru care poate face bine, care nu presupune pericole speciale, de ce să nu o faci?” Și Papa Francisc a adăugat: „Consider că, din punct de vedere etic, toți trebuie să se vaccineze, este o opțiune etică, pentru că este în joc sănătatea ta, viața ta, dar și viața celorlalți”.
În ziua în care, la Vatican, a început administrarea vaccinului Pfizer-Biontech, Papa Francisc a primit prima dintre cele două doze prevăzute, după care au urmat membrii Gărzii Elvețiene, cei mai expuși contagierii ca urmare a implicării lor în a controla principalele căi de acces în Statul Vatican, împreună cu personalul Fondului de Asistență Sanitară a Sfântului Scaun. În scurt timp urmează să se vaccineze și Papa emerit Benedict al XVI-lea.
Deja mai înainte Papa Francisc și-a făcut cunoscută poziția clară cu privire la vaccin, iar în salutul adresat credincioșilor din Piața „Sfântul Petru” cu ocazia Crăciunului a solicitat vaccinul pentru toți oamenii: „Le cer tuturor – responsabililor statelor, firmelor, organismelor internaționale – să promoveze cooperarea și nu concurența, și să caute o soluție pentru toți: vaccinuri pentru toți, mai ales pentru cei mai vulnerabili și nevoiași din toate regiunile planetei. În primul rând, cei mai vulnerabili și nevoiași! În acest timp de întuneric și nesiguranță din cauza pandemiei apar diferite raze de speranță, cum este descoperirea vaccinurilor. Însă, pentru ca aceste raze să poată lumina și aduce speranță lumii întregi, trebuie să fie la dispoziția tuturor”.
C.L.