Este cea de-a 46-a vizită apostolică a Papei Francisc, de această dată în Belgia și Luxemburg, sediile instituțiilor financiare și administrative ale UE. Într-adevăr, Suveranul Pontif pornește de la „capătul lumii”, după ce a fost în urmă cu câteva zile în Asia de Sud-Est și Oceania, spre inima Europei.
Vizita va avea loc între 26 și 29 septembrie 2024, la invitația suveranilor celor două state, pentru a aduce un cuvânt de învățătură pe teme precum pacea, migrația, urgența climatică și viitorul tinerilor. Papa nu va uita probleme de actualitate ale Bisericii, precum rolul creștinismului în societățile aflate sub puterea secularizării și a indiferenței, contribuția educației creștine. Călătoria Papei Francisc se va încheia cu beatificarea venerabilei Ana de Jesus, care a condus mănăstirea din Bruxelles timp de 14 ani.
Pe lângă comunitățile catolice, Papa va merge să își ducă mesajul în două țări cu mare greutate politică, care sunt, pe de o parte, „sediul diferitelor instituții europene, în special de natură financiară” (Luxemburg); pe de altă parte, „sediul unei mari părți a administrației UE” (Belgia).
Cuvântul Papei va fi, prin urmare, „un cuvânt adresat inimii Europei” și „despre rolul pe care dorește să îl joace în lume în viitorul apropiat”, în termeni de primire și solidaritate între națiuni. Pacea va fi una dintre temele principale ale celor șapte discursuri (toate în limba italiană) pe care Papa Francisc le va rosti în timpul vizitei.
C. L.
Sursa foto: Vatican News