Acceptând invitația șeicului-președinte al Emiratelor Arabe Unite, Papa Francisc se va deplasa la Dubai între 1 și 3 decembrie 2023 pentru viitoarea Conferință a statelor părți la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice.
Vestea celei de-a treia călătorii a Papei Francisc în Peninsula Arabică, mai exact la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, vine în contextul în care în Bahrain este celebrat aniversarul extraordinar al Vicariatelor Apostolice din Arabia de Nord și de Sud și cea de-a 1500-a aniversare a martiriului Sfinților Areta și a însoțitorilor martiri, peste 4.000, uciși în timpul unei persecuții anticreștine în anul 523.
Vicarul apostolic al Arabiei de Nord, episcopul Aldo Berardi, a subliniat că, grație celor două călătorii anterioare ale Papei Francisc și acestei ultime anunțate la Dubai, lumina reflectoarelor a fost îndreptată asupra Bisericii din Peninsula Arabică, ce „a rămas oarecum în întuneric timp de mulți ani”.
„Suntem mulți creștini în această regiune”, a amintit episcopul Berardi, „și aceasta este o nouă ocazie de a scoate în evidență această prezență a noastră și munca de ani de zile pentru evanghelizare și convertire personală, care au dat o altă culoare societăților în care trăim”.
Episcopul Berardi a continuat: „Toate acestea au trezit interesul pentru dialogul interreligios, pentru că au existat și discursuri și documente. Și acest lucru continuă, cu întâlniri pentru a reflecta asupra documentelor Papei și, de asemenea, la nivelul liderilor diferitelor religii există întâlniri pentru a da curs acestor documente. Suntem mulți creștini în această regiune și aceasta este o nouă ocazie de a scoate în evidență această prezență a noastră și munca de ani de zile pentru evanghelizare și convertire personală, care au dat o altă culoare societăților în care trăim. Așadar, este o binecuvântare pentru noi să-l primim din nou pe Papa”.
Prezența Papei Francisc într-un context arab ar putea fi, de asemenea, o ocazie de a reitera proclamarea păcii dintre Israel și palestinienii în Fâșia Gaza.
C. L.