Amenajarea presepiului în casă este unul dintre cele mai emoţionante momente ale tradiției populare creștine și pentru a înțelege valoarea acestuia să ascultăm ceea ce Papa Francisc a spus în trecut despre presepiu: „Când facem presepiul acasă, este ca și cum ai deschide ușa și ai spune: «Isuse, intră». Este o invitație adresată lui Isus să vină în viața noastră. Pentru că dacă locuiește acolo, el renaște. Și chiar este Crăciunul”.
Nu trebuie să uităm că Papa Francisc a publicat o scrisoare apostolică pe tema presepiului, semnând-o în orașul Greccio (Italia), unde sfântul Francisc a amenajat primul presepiu din istorie. „Realizarea scenei nașterii – a scris Papa Francisc – celebrează apropierea lui Dumnezeu, este redescoperirea faptului că Dumnezeu este real, concret, viu și palpitant”.
Să privim presepiul și la toate personajele care alcătuiesc scena: acolo este Isus și lângă el Fecioara Maria și sfântul Iosif, împreună alcătuind Sfânta Familie. În iesle, micul Isus este reprezentat cu brațele deschise, pentru că „a venit să îmbrățișeze omenirea și este frumos să stăm în fața ieslei și acolo să-i încredințăm Domnului viața noastră, să vorbim cu el despre oamenii și situațiile care ne interesează, să-i povestim evenimentele anului care s-a încheiat, împărtășind așteptările și preocupările”.
„Cuvântul presepiu înseamnă literalmente iesle, în timp ce orașul Betleem înseamnă casa pâinii – amintește, de asemenea, Papa Francisc– iesle și casa pâinii: presepiul pe care îl facem acasă, unde împărtășim masa și afecțiunea, ne amintește că Isus este hrana de toate zilele, pâinea vieții. El este cel care hrănește iubirea noastră, el este cel care dă familiilor noastre puterea de a merge mai departe și de a ierta”.
„Presepiul, pe de altă parte, este o imagine artizanală a păcii și, din acest motiv, este o evanghelie vie. Este important să creăm un mic presepiu acasă, întotdeauna, deoarece ne amintește că Dumnezeu a venit la noi, ne însoțește în viață, a devenit om ca noi”.
C. L.