Cu ocazia vizitei pastorale a Papei Francisc la Alessano și Molfetta, în sudul Italiei, în amintirea și omagiul adus lui don Tonino Bello la 25 de ani de la moarte, l-am rugat pe unul dintre preoții noștri care activează în Dieceza de Chișinău și care l-a cunoscut îndeaproape să consemneze o mică mărturie despre viața sfântă a acestui Apostol al păcii:
Don Tonino Bello, episcop, păstor, iubitor al celor săraci și astăzi, de asemenea, un slujitor al lui Dumnezeu.
Papa Francisc și-a aplecat capul pe mormântul lui Don Tonino Bello și de pe pământul în care el a fost episcop mulți ani, a înălțat la rândul său strigătul împotriva sărăciei și a războiului, rechemând omul la valoarea păcii și solidarității. Episcopul Bello a fost un păstor care și-a deschis mereu inima spre întâlnirea cu cei săraci, fără bariere culturale sau ideologice și fără să închidă chiar ușa casei sau a sediului episcopal din orașul Molfetta, în care a găzduit mereu săraci și migranți.
Port în inimă bucuria de a-l fi cunoscut personal când don Tonino era tânăr preot și formator al Seminarului, iar mai târziu ca Episcop, până în momentul morții sale, care a fost un triumf al sfinților. Dar, în același timp, simt amărăciunea de a nu fi ascultat mereu sfaturile și învățăturile acestui păstor umil, implicat, afectuos, atent și disponibil. Un păstor cu crucea pectorală și pastorala din lemn, și cu inelul episcopal făcut din inelele de căsătorie ale părinților săi.
O viață petrecută pentru a spune lumii că pacea nu are altă alternativă și că provine din curajul de a sluji și de a iubi. Iar Don Tonino însuși a rechemat biserica slujirii, care se încinge cu șorțul slujirii precum Isus la ultima cină pentru a spăla picioarele omului care suferă și care așteaptă gesturi de speranță.
Acestea sunt cuvintele pronunțate de Papa Francisc în fața mormântului Slujitorului lui Dumnezeu pentru a ne face să înțelegem profeția acestui păstor: "A-i înțelege pe cei săraci era pentru el adevărata bogăție. El avea dreptate, pentru că săracii sunt într-adevăr averea bisericii. Amintiți-vă mereu de Don Tonino, în fața ispitei contemporane de a ne conforma curentelor lumii, de a căuta privilegii, de a ne stabili într-o viață confortabilă ".
Și noi în Moldova simțim că trebuie să fim o Biserică atentă la omul sărac și în căutarea păcii, mai întâi de toate, aceea a inimii, apoi aceea dintre noi, pentru ca apoi să fim mesageri ai păcii într-o lume ce are din ce în ce mai mult nevoie de Dumnezeu.
Slujitorul lui Dumnezeu Tonino Bello, roagă-te pentru noi!
don Cesare Lodeserto