În octombrie a.c. va începe un nou Sinod al episcopilor, care va dura trei ani, și se va încheia în octombrie 2023. Sinodul va avea următoarea temă: „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune”.
Noutatea acestui sinod este dată de faptul că nu se va desfășura doar în Vatican, ci și în toate diecezele lumii, și va fi împărțit în trei etape: etapa diecezană, etapa continentală și etapa universală, urmând un itinerar realizat prin ascultare, discernământ, consultare.
Este pentru prima dată când un sinod este început într-un mod descentralizat, iar etapele vor fi următoarele: sinodul va fi inaugurat de Papa Francisc la Vatican la 9 și 10 octombrie; vor urma cele trei etape, cea diecezană, urmată de cea continentală și, în cele din urmă, etapa universală. Diecezele își vor începe parcursul pre-sinodal duminică, 17 octombrie 2021, sub președinția episcopului diecezan. Motivațiile alegerii acestui mod sunt indicate în textul de prezentare: „Obiectivul acestei etape este de a consulta poporul lui Dumnezeu, astfel încât procesul sinodal să se desfășoare ascultând totalitatea celor botezați”.
Fiecare dieceză, ținând cont de indicațiile care vor veni de la Secretariatul General al Sinodului, va trebui să organizeze activitățile de consultare a poporului lui Dumnezeu și, după deschiderea diecezană, se va lucra până în aprilie 2022, când adunarea pre-sinodală va fi ultimul moment al etapei diecezane. Concluziile fiecărei dieceze vor face obiectul reflecției în etapa următoare și vor fi trimise, de asemenea, secretariatului sinodului.
Odată ce materialul a fost primit, Secretariatul General al Sinodului va întocmi primul instrumentum laboris, care va servi drept schiță de lucru pentru participanții la adunările de pe diferite continente și de la Vatican. Acest text va fi publicat în septembrie 2022 și trimis Bisericilor locale.
După cum s-a menționat, etapa diecezană va fi urmată de un dialog la nivel continental asupra textului instrumentum laboris, pentru a elabora, prin urmare, „un act ulterior de discernământ în lumina particularităților culturale specifice fiecărui continent”.
În octombrie 2023 va avea loc celebrarea Sinodului la Roma, conform procedurilor stabilite deja în 2018 de Papa Francisc.
C. L.