Printre prioritățile programelor pastorale promovate în mod constant de Preasfințitul Anton prin Oficiul diecezan pentru vocații, s-a numărat întotdeauna necesitatea unui efort susținut spre cultivarea acestor daruri neprețuite pentru viața Bisericii locale, chemarea la viața sacerdotală și la viața consacrată.

Ca în fiecare an, cu binecuvântarea Episcopului de Chișinău, în Parohia Sf. Alois Scrosoppi din  Buiucani (Chișinău) s-a desfășurat în perioada  4 iulie – 10 iulie 2016, întâlnirea anuală a ministranților din parohiile Diecezei de Chișinău. Astfel, sub coordonarea preoților din Oficiul diecezan menționat, Pr. Ștefan Socaciu și pr. Krzysztof Plonka, asistați de 3 seminariști din dieceza de Katovice, Polonia, (Joseph Przybylski, Patric Bursa, Karol Barteczko) 17 ministranți din parohiile: Sf. Iosif - Rîbniţa (6), Sf. Anton – Creţoaia (4), Naşterea sf. Fecioare Maria-Grigorovca (4), Stăuceni (1), Adormirea Maicii Domnului-Orhei (1), Chişinău - Providența Divină (1) s-au întâlnit pentru a trăi împreună câteva zile senine și pline de har.

Întâlnirea s-a desfășurat în Pre-seminarul diecezan din Casa Providenței din Chișinău, cu suportul delicios al bucătăriei din Casa Providenței.

Tema din acest an a întâlnirii a fost: Bărbaţi curajoşi. Programul, activitățile, reflecțiile au fost inspirate din personajele biblice amintite de Scrisoarea către evrei, capitolul 11. A-i sluji lui Dumnezeu în ziua de azi şi mai ales la altar, este nevoie de mult curaj pentru a putea „sta împotriva curentului acestei lumi”.

Ca o participare a Providenţei la campusul ministranţilor am văzut în conţinutul lecturilor zilnice din lecţionarul curent, în care Isus făcea cunoscut într-un mod foarte clar, dorinţa lui Dumnezeu Tatăl de a trimite „noi lucrători”, în secerişul său (Cfr Mt 9,37-38). Iar noi, organizatorii, adăugăm şi atributul de „curajoşi”. A organiza activităţi cu ministranţii în vederea promovării vocaţiilor, se înscrie foarte bine cu împlinirea acestei dorinţe a lui Dumnezeu Tatăl. In timpul vizitei ministraţilor şi coordonatorilor la catedrală, ocazie cu care au trecut prin „poarta sfântă” a milostivirii, Episcopul Anton Coşa a reamintit că „una din priorităţile pastorale a oricărui cleric este promovarea vocaţiilor”. Cuvintele episcopului pot fi considerate un rezumat al documentului Vatican II, Optatam totius, care are în vedere tocmai promovarea şi formarea noilor „lucrători curajoşi” pentru secerişul Domnului.

Începutul acestei lucrări îi revine în primul rând lui Dumnezeu care cheamă chiar din sânul mamei (cfr. Ier 1,5). Apoi, porunca lui Isus: „faceţi ucenici din toate popoarele” (cfr. Mt 28,19) revine lucrătorilor actuali. Pe lângă exemplul personal de viaţă al preotului, acordat cu cel al lui Isus, începutul acestei lucrări o constituie darul fiecărei comunităţi: ministranţii. Să privim la ministranţi ca darul lui Dumnezeu dat comunităţii.

Cine sunt ministranții?

Prezența băieților lângă altar care ajută preotului la slujire, nu este întâmplătoare, nici nu fac prezență pentru a înfrumuseța decorul litrugic al slujirii. Prezența și aportul lor este o adevărată slujire care trebuie prețuită ca atare. În acest sens, începând cu anul 2009, episcopul Anton Coşa a organizat anual un campus pentru ministranţi la nivel diecezan. Dumnezeu niciodată nu e singur. El este mereu înconjurat de o mulțime de îngeri. În viziunea pe care a avut-o prorocul Isaia (cap 6), tronul Celui prea Înalt era înconjurat de o mulțime numeroasă de îngeri care cântau, lăudau, proslăveau pe Creatorul lor. Fiul lui Dumnezeu când s-a născut și a venit pe pământ a fost însoțit de îngeri și i-au cântat Mărire. El putea să aibă mereu la dispoziție o mulțime de îngeri care să-l ajute.(Mt

Ministranții sunt semnul vizil al celor care slujesc lui Dumnezeu

Sfântul Ioan în cartea Apocalipsului, spune că în jurul altarului de Jertfă al Mielului, se află toți cei care și-au spălat hainele în sângele Mielului, sfinții, martirii, mărturisitorii etc. Bisericile răsăritene reprezintă mulțimea și prezența sfinților la jertfa mântuitoare prin iconostas. Iconostasul însă rămâne  icoan materială, lemn, aur sau argint sau culori.

Ministranții însă sunt ca un iconostas viu.

Dumnezeu îi vrea pe oameni lângă El. Apropierea ministranţilor de altar exprimă dorinţa lui Dumnezeu de a-i avea pe viitorii curajoşi cât mai aproape de El. Și mai aproape de El sunt cei mai puțin vinovați: copiii.”Îngerii lor privesc fațalui Dumnezeu”. De aceea se cade ca tot copilul să fie îndrumat să slujească la altar. Să li se vorbească de misterul inefabil al celebrării euharistice. (Părinţii să-şi îndrume odraslele să slujească cu bucurie la altar).

În timpul  campusului pentru ministranți din anul acesta, la care am participat în calitate de gazdă şi duhovnic, am observat că unii  din cei 17 ministranți erau perceptibili la cuvântul de ”taină”, ”mister”.  Dar s-a și văzut și reversul. Se vedea că le lipsește ceva și nu știau cum să definească această lipsă. (Educație religioasă. nn)

În mintea mea s-a strecurat atunci titlul unei cărți: ”Fascinația sacrului”. Da! De ce nu am crede că odată ce omul a ajuns la vârsta rațiunii nu ar fi capabil să perceapă și sacrul? De ce nu am crede că şi ministranţii, care sunt atât de aproape de Taina Cristos, nu ar putea fi fascinaţi, interpelaţi de EL? Întrebarea este cum și unde să vadă cei mici sacrul? Răspunsul este unul: în viața celor mai mari, părinți, preoți, profesori, misionari etc.

Se pare că ne obișnuim cu lamentările de genul: ”oamenii, tinerii, copiii, generația nouă au pierdut simțul sacrului și de aceea sunt mai puțin interesați de Biserică și viață religioasă. Ca să pierzi ceva, trebuie să-l fi avut. Ori în aceste zile, vorbindu-le despre Cristos care este Taină, ministranții erau oarecum interesați să audă și despre aceste lucuri ca despre ceva nou. Și atunci mai degrabă am putea spune că încă nu li s-a oferit îndeajuns, nu li s-a vorbit suficient despre sacru, despre sfințenie. Sacrul se localizează mereu în lucruri vii, ține de viață și nu de lucrurile materiale. De aceea se transmite nu prin obiecte, cadouri,  lucruri, dar prin viață, prin exemplu concret de viață. Care viață? Aceea care e cea mai apropiată de ei.

 De aici am realizat că prezența permanentă a clericilor în viața ministranților, a fost mai mult decât benefică. Campusurile pentru ministranți își găsesc rațiunea de a fi tocmai prin trăirea comună a lui Isus cel Tainic, cel Sfânt, cu confrații mai mari, diaconii și preoții.

Închei cu cuvintele Sfântului părinte Papă emerit, Benedict al XVI-lea, care ne îndemna, ca „atunci când celebrăm o taină să căutăm să vedem ceea ce face Dumnezeu şi nu omul”. La fel şi în activitatea cu ministranţii să privim ceea ce face Dumnezeu în inimile celor mici şi nu numai la ceea ce facem noi.

Pr. Socaciu Stefan