”Am fost în închisoare și ați venit la mine” Mt 25, 36

La data de 9 iulie a avut loc întrevederea Preasfințitului Anton Coșa, Episcop de Chișinău cu doamna Ana Dabija, Directorul Departamentul Instituțiilor Penitenciare, ambele părți semnând un acord de colaborare privind asistența spirituală acordată deținuților din cadrul penitenciarelor din Republica Moldova.

În conformitate cu legislația în vigoare din Republica Moldova, deținuților le este recunoscută libertatea de a-și mărturisi propria credință și convingerile religioase, precum și de a practica cultul. În acest context, deținuților li se va acorda dreptul de a primi, la cererea lor, asistența spirituală și religioasă și din partea slujitorilor Bisericii Romano-Catolice.

 

În cadrul discuțiilor, Episcopul a menționat faptul că pe parcursul a mai multor ani, Episcopia Romano-Catolică de Chișinău, prin diverse instituții de caritate, printre care Fundația Regina Pacis, Caritas Moldova dar și altele, a acordat ajutor umanitar și asistență socială și spirituală deținuților din penitenciarele țării și această misiune caritativă va fi promovată și în viitor, exprimându-și satisfacția că în baza acestui acord, această asistență va putea fi desfășurată sistematic.

Doamna Ana Dabija a ținut să-și exprime gratitudinea pentru colaborarea eficientă și necesară cu instituțiile sociale ale Bisericii Romano-Catolice, subliniind importanța valorilor spirituale și religioase pentru toți.