„Știu că Răscumpărătorul meu este în viață”, strigă Iov, și strigă după mai multe dureri care-l lipsesc de tot ce avea: toți cei dragi sunt morți, copiii lui sunt morți. El și-a pierdut sănătatea, prietenii și averile sale. În fața unei astfel de disperări, Iov exclamă: „Da, știu că Răscumpărătorul meu este în viață”. Această frază însumează ziua pe care o sărbătorim astăzi, care este în primul rând o zi de rugăciune, și fiecare se roagă compleșit de sentimentele pe care le poartă în inima sa: durere, speranță, furie, oboseală, deznădejde, credință, pace. Dumnezeu le primește pe toate. Este o zi de rugăciune pentru a intra din ce în ce mai mult prin credință în acest strigăt al lui Iov: da, știu că Răscumpărătorul meu este în viață. Dar ce înseamnă aceasta pentru noi azi? Poate ar trebui să- cerem lui Dumnezeu să avem puterea de a primi cu o mai mare credinţă moartea, sora moarte, cum a avut curajul să o numească sfântul Francisc. Omul credinţei nu vede moartea ca un zid, ci ca o poartă ce ne uneşte cu cerul. Aceasta nu înseamnă că ne prefacem că moartea nu ne face să suferim. Mai degrabă, înseamnă să nu permitem suferinței să devină disperare. Suferința există pentru că atunci când ne îndepărtăm de oamenii pe care îi iubim, ne lipsesc, dar relația noastră cu ei continuă și este o relație reciprocă de mare tandrețe. Ne rugăm pentru sufletele celor dragi. Ne rugăm pentru ei și apelăm la rugăciunea lor.

Mons. Cesare Lodeserto