În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă… (Lc 1,39). Prima evanghelizatoare pe care a cunoscut-o istoria este sfânta Fecioară Maria, întrucât, primind din gura îngerului Gabriel vestirea că va fi Mama Fiului lui Dumnezeu, a mers să împărtășească această bucurie verișoarei sale Elisabeta. Fiind prima, Maria rămâne până la sfârșitul lumii evanghelizatoarea prin excelență, fiind cea care ne spune mereu: Faceți tot ce vă va spune (In 2,5).

Maria nu-și cruță picioarele nici astăzi; chiar dacă purtată, ea merge, ea peregrinează pentru a le duce tuturor oamenilor vestea bună că Isus este Mântuitorul. Nici țara noastră nu a fost străină de o astfel de vizită binecuvântată, statuia Mariei de la Nazaret vizitând parohiile Diecezei de Chișinău în perioada 5-12 septembrie 2016.

Parohiile care s-au bucurat de prezența Mamei noastre cerești au fost: Grigorăuca, Bălți, Râbnița, Bender, Stăuceni și „Providența Divină” din Chișinău. Zi de zi, în fiecare localitate, credincioșii parohiilor au venit să-i aducă, în număr mare, prinosul lor de recunoștință față de mijlocirea ei și o roage să le fie și în continuare alături. În Parohia „Providența Divină” din Chișinău, vizita Mariei a fost precedată de o pregătire a credincioșilor prin predicile despre Maria ale Pr. Petru Ciobanu, care a comparat-o pe Fecioară cu o mamă care vine să-și viziteze fiul, având cu ea desagii plini cu haruri. Iar duminică, 11 septembrie, sfânta Liturghie de la ora 10.30 a fost celebrată de către Preasfințitul Anton Coșa, care, la începutul celebrării, i-a îndemnat pe toți cei prezenți să-și îndrepte ochii spre Maria de la Nazaret.

De-a lungul drumului prin țara noastră, statuia sfintei Fecioare de la Nazaret a fost însoțită de Pr. Giovanni Maria Leonardi OFMCap, care a vorbit despre ea ca despre steaua noii evanghelizări, mai pentru bătrânul continent european, unde atât de mulți oameni s-au îndepărtat de Cristos, Fiul Mariei. Maria, a menționat părintele capucin, prin statuia care o reprezintă, ne invită pe fiecare la Isus, pe care ea îl poartă în sânul ei. Un alt element asupra căruia a insistat părintele este că fiecare credincios, fiecare familie, fiecare parohie, fiecare țară trebuie să se consacre Inimii Neprihănite a Fecioarei, și asta conform dorinței ei atât de viu exprimate la Fatima.

Îi mulțumim Mamei lui Isus și Mamei noastre pentru vizita binecuvântată pe care a făcut-o pe plaiurile noastre.

Pr. Petru Ciobanu