Formele de penitență din timpul Postului au ținut întotdeauna de viața și practica Bisericii, ele răspunzând nevoilor permanente ale creștinului de convertirea la împărăția lui Dumnezeu, de cererea iertării păcatelor, de rugăciunea de invocare a ajutorului, de mulțumire și laudă aduse Tatălui. În penitență, omul este implicat cu tot trupul și sufletul său, iar penitența nu este o formă de dispreț față de trup, ci este un instrument pentru revigorarea duhului.

 

Postul Mare este un moment al pocăinței, dar nu al plângerii, iar Papa Francisc o spune clar: „Postul Mare nu este un moment trist! Trebuie să fim atenți la aceasta. Este un timp al penitenței, dar nu este un timp de doliu. Este un angajament bucuros și serios să ne dezbrăcăm de egoismul nostru, de bătrânul nostru și să ne reînnoim după harul Botezului nostru”. Iar postul, pomana și rugăciunea, care sunt semnele – sau mai bine zis practicile – din Postul Mare, vor fi un motiv de creștere interioară pentru toată lumea.

 

Postul înseamnă abstinență de la hrană, dar include și alte forme de renunțare pentru a trăi o viață mai sobră. „Constituie o oportunitate importantă de creștere”, a explicat Papa Francisc, pentru că „ne permite să experimentăm ceea ce simt cei care nu au nici chiar strictul necesar” și „ne face mai atenți la Dumnezeu și la aproapele”, trezind din nou „dorința de a asculta de Dumnezeu, care singur ne potolește foamea”.

 

Postul este apoi legat de pomană. Sfântul Leon cel Mare a spus într-una din predicile sale despre Postul Mare: „Pentru aceasta, preaiubiților, în aceste zile, trebuie avută o specială grijă și devoțiune de a face acele lucruri pe care creștinii trebuie să le facă mereu; astfel, vom trăi în posturi sfinte acest Post Mare instituit de apos­toli, nu numai prin folosirea abstinentă a alimentelor, dar, mai ales, prin înfrânarea viciilor. Nu există lucru mai folositor decât a uni posturile sfinte și raționale cu pomana care, sub denumirea unică de milostivire, conține multe și lăudabile fapte de cari­tate”.

 

Astfel postul este sfințit de virtuțile care îl însoțesc, în special de caritate, de fiecare gest de generozitate care oferă săracilor și nevoiașilor rodul unei renunțări. Nu întâmplător Postul fraternității și al carității sunt promovate în dieceze și parohii pentru a fi aproape de cel mai mic. Potrivit Papei Francisc, „exercițiul pomenii ne eliberează de lăcomie și ne ajută să descoperim că celălalt este fratele nostru”.

C. L.