Petropavlovca - Tabără de vară
Tradițional, în fiecare vară, Parohia „Sfinții Petru și Pavel" din satul Petropavlovca organizează tabăra creștină pentru copii „Energia”, la care sunt invitați toți copiii doritori din sat. Anul acesta, în perioada 14 – 31 august 2017, Caritas Moldova cu sprijinul financiar al Fondului pentru copii al Bisericii Catolice din Germania, Kindermissionswerk, a organizat tabăra din acest sat, în cadrul proiectului „Tabere de vară pentru copiii din Moldova”, la care au participat 50 de copiii cu vârste cuprinse între 3-14 ani, 10 animatori și 5 voluntari.
Tabăra creștină este un mediu în care Dumnezeu acționează mai intens în inimile și viețile oamenilor decât în condiții obișnuite.
Prima zi a taberei a început cu primirea copiilor, echiparea lor cu tricouri, chipiuri și emblemele taberei, și implicarea lor în activități de cunoaștere. Animatorii au organizat copiii în grupuri pe vârste și pe interese, pentru a-i implica mai efectiv în activitățile educative și distractive planificate: desen și pictură, ateliere hand-made, jocuri sportive, cântece și dansuri.
Fiecare zi de tabără începea la ora 9.00, cu participarea la Sfânta Liturghie, la care toți copiii au luat parte și împreună au cântat, s-au rugat, au glorificat pe Domnul Isus Hristos. După Liturghie, urma vizionarea unui film cu tematică religioasă, și apoi, participarea la atelierele de creației și jocurile sportive.
Un rol deosebit o are partea organizatorică. De-a lungul zilei, animatorii erau în mod constant cu copiii, îi însoțeau în toate activitățile. În fiecare zi, în grupuri, copiii au confecționat diferite obiecte cu mâinile lor, iar în ultima zi a taberei, animatorii au ales cele mai bune lucrări și au premiat copiii pentru reușitele lor cu chipiuri și tricouri.
Comportamentul copiilor în tabără este în mare măsură determinat de comportamentul mentorului grupului. Principalele condiții pentru succes sunt iubirea, înțelegerea, răbdarea și rigoarea rezonabilă.
Sâmbătă, toți copiii au mers în excursie la grădina zoologică din Chișinău. Copiii au rămas impresionați și mulțumiți de această excursie. Încheierea taberei a avut loc duminică după Sfânta Liturghie, copiii au prezentat scenetele și piesele muzicale pregătite în timpul taberei.Cu credință vom aștepta ca vara viitoare Domnul să ne dea har și tărie pentru a sluji și mai mulți copii și adolescenți!
Cătălina Sîrbu
Summer camp for children in the village of Petropavlovca, Singerei
Traditionally, each summer, the St. Peter and Paul Parish in the village of Petropavlovca organizes the Christian camp for children "Energia", to which all the village children are invited.
This year, from 14 to 31 August 2017, Caritas Moldova with the financial support of the Children's Fund of the Catholic Church in Germany, Kindermissionswerk, organized the camp in this village within the project "Summer Camp for Children in Moldova", to which 50 children aged 3-14, 10 animators and 5 volunteers participated.
The Christian camp is an environment where God acts more intensely in the hearts and lives of people than in ordinary conditions.
The first day of the camp began with the reception of children, their equipping with t-shirts, camps and camp emblems, and their involvement in knowledge activities. Animators have organized children into age and interest groups to involve them more effectively in planned educational and entertainment activities: drawing and painting, hand-made workshops, sports games, songs and dances.
Each day of the camp began at 9.00 with the participation in the Divine Liturgy, where all the children took part and together they sang, prayed and glorified the Lord Jesus Christ. After the Divine Liturgy, they watched a religious-themed film, and then attended workshops and sports games.
A special role has the organization. Throughout the day, the animators were constantly with the children, accompanying them in all activities. Every day, in groups, the children made different objects with their hands, and on the last day of the camp, the animators chose the best works and awarded the children for their success with hoodies and shirts.
Children's behavior in the camp is largely determined by the mentor's behavior. The main conditions for success are love, understanding, patience and reasonable rigor.
On Saturday, all children went on a trip to the zoo in Chisinau. The children were impressed and satisfied with this trip.
The end of the camp took place Sunday after the liturgy; the children presented the scenes and musical pieces prepared during the camp.
We will faithfully expect the Lord to give us grace and strength to serve even more children and teenagers next summer!
The project “Summer camps for children from Moldova” is funded by Kindermissionswerk