Odată cu începutul Postului Mare, episcopul a început vizitele în parohii, pregătitoare pentru vizitele pastorale, care au fost deja planificate, dar a căror realizare poate avea loc doar atunci când vor permite condițiile impuse de pandemie, care încă prevăd restricții și precauție.
 
„Cred că este important – a spus PS Anton Coșa – să încep vizitarea comunităților parohiale, să discut cu preoții, persoanele consacrate și credincioșii, astfel încât prezența și grija pastorală a episcopului să fie și un mesaj de apropiere și speranță în acest moment dificil”.
 
Episcopul a prezentat zilele trecute un prim program de vizite, care privește parohiile Decanatului de Centru și care au început cu Parohia Stăuceni, va continua cu Parohia „Sfântul Alois Scrosoppi” din Chișinău și ulterior cu celelalte comunități, duminică de duminică.
 
Astfel, la 21 februarie, în Duminica I din Postul Mare, Pr. Daniel Medveș l-a întâmpinat pe episcop în Parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Stăuceni, împreună cu surorile și credincioșii. A fost o întâmpinare solemnă, chiar la câteva luni după ce noul paroh a intrat în posesia parohiei, iar episcopul a fost așteptat în rugăciune de comunitatea adunată în biserică.
 
După ce a salutat comunitatea, episcopul a explicat motivul prezenței sale și a reafirmat dorința de a fi aproape de comunități în acest moment de frică și îngrijorare. Pandemia este cu siguranță o problemă care trebuie abordată, a precizat episcopul, dar asta nu ar trebui să fie un motiv pentru a nu trăi un drum de credință și a nu participa la viața parohiei.
 
La sfârșitul liturghiei, episcopul a dorit să dialogheze cu credincioșii din biserică și să le asculte impresiile, să revină la tema pandemiei, îndemnându-i să-și asume, în pofida suferinței, o atitudine de speranță. Și credincioșii și-au făcut auzit cuvântul, subliniind cât de importante sunt angajamentul parohului față de comunitate și prezența sa stabilă.
 
Episcopul a dorit, de asemenea, să verifice personal lucrările de modernizare a locuinței surorilor, apreciind munca depusă, care îmbunătățește mult condițiile de viață a maicilor. Prânzul împărtășit cu parohul și cu călugărițele i-a permis episcopului să poată aborda unele teme de natură pastorală, să cunoască și mai bine viața parohiei și a credincioșilor.
 
La întoarcerea la Chișinău, episcopul a confirmat cât de important este să dedice timp parohiilor: „Mă bucur că am vizitat Parohia Stăuceni, inclusiv drumul pe care-l face parohul, chiar dacă a fost numit doar de câteva luni. Sunt mulțumit și de surori pentru cei aproape douăzeci de ani de prezență”.
 
Următoarea vizită va avea loc în Parohia „Sfântul Alois Scrosoppi” din Chișinău, iar Pr. Vasili Cohanovschi a anunțat deja comunitatea și se pregătește să-l întâmpine pe episcop, împreună cu credincioșii săi.
 
C. L.

Link galerie foto