Calea Crucii este o devoțiune care îmbină cuvântul lui Dumnezeu, istoria și rugăciunea. Aceasta amintește de ultima parte a vieții pământești a Domnului Isus: din clipa în care el și ucenicii săi, „cântând imnuri, au ieşit spre Muntele Măslinilor” (Mc 14,26), până când Domnul a fost condus la „locul numit «Gólgota»” (Mc 15, 22), a fost răstignit și depus într-un mormânt nou, săpat în stânca unei grădini din apropiere.

 

Biserica din Ierusalim și-a manifestat foarte devreme atenția pentru locurile sfinte și, de la sfârșitul secolului al IV-lea, avem informații despre o procesiune la locurile sfinte în anumite zile. Dar nu era încă o Cale a Crucii. În Evul Mediu, atenția pentru locurile sfinte și dorința de a le reproduce în propria țară a crescut, așa cum făceau unii pelerini întorși de la Ierusalim. De fapt, Calea Crucii, în sensul actual al termenului, datează din Evul Mediu și este legată de numele sfinților Bernard de Clairvaux, Francisc de Assisi și Bonaventura.

 

În secolul al XV-lea, Calea Crucii s-a născut direct din combinarea a trei devoțiuni: cea față de „căderile lui Cristos” sub greutatea crucii, fiind enumerate până la șapte; cea față de „calea dureroasă a lui Cristos” parcursă în timpul patimilor sale: de la Ghetsemani la casa lui Anna, de la acesta la casa lui Caiafa, apoi în pretoriul lui Pilat, la palatul regelui Irod; și cea față de „stațiunile lui Cristos”, acele momente în care Isus se oprește pe drumul spre Calvar, pentru că este forțat de călăi sau pentru că este epuizat de oboseală sau pentru a-și manifesta iubirea față de femeile îndurerate. În unele versiuni ale Căii Crucii găsim stațiuni precum arestarea lui Isus, renegarea lui Petru, biciuirea, acuzațiile defăimătoare din casa lui Caiafa, îmbrăcarea, în semn de batjocură cu o haină strălucitoare în palatul lui Irod, care nu apar în ceea ce va deveni versiunea definitivă.

 

Calea Crucii, în forma sa actuală, cu cele paisprezece stațiuni actuale, este atestată în Spania în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în special în cercurile franciscane.

 

Cele 14 stațiuni ale Căii Crucii, în forma finală, care a ajuns până la noi, sunt următoarele: 1) Isus este osândit la moarte; 2) Isus ia crucea pe umeri; 3) Isus cade întâia oară sub povara crucii; 4) Isus o întâlneşte pe Maica sa mâhnită; 5) Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-şi ducă crucea; 6) Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă; 7) Isus cade a doua oară sub povara crucii; 8) Isus le mângâie pe femeile din Ierusalim care plâng; 9) Isus cade a treia oară sub povara crucii; 10) Isus este dezbrăcat de haine; 11) Isus este răstignit; 12) Isus moare pe cruce; 13) Isus este dat jos de pe cruce; 14) Isus este înmormântat.

C. L.