În cadrul unei sfinte Liturghii solemne, episcopul de Chișinău, PS Anton Coșa, l-a prezentat duminică, 25 septembrie 2022, pe Pr. Mihai Balan în calitate de nou paroh al Parohiei „Sfântul Alois Scrosoppi” din Chișinău. Pr. Mihai îi urmează în această misiune părintelui Vasili Cohanovschi, care a preluat Parohia Grigorăuca duminică, 18 septembrie 2022.
Pr. Mihai Balan, care slujește în Dieceza de Chișinău din anul 2007, este și paroh al Parohiei „Providența Divină”, având o mare experiență pastorală.
Credincioșii comunității și maicile din Congregația „Surorilor Providenței” l-au primit cu bucurie pe noul paroh, iar episcopul i-a adresat un mesaj de încredere și încurajare.
În timpul liturghiei, Pr. Mihai i-a mulțumit episcopului pentru încrederea acordată, confirmându-și angajamentul față de comunitatea acestei parohii, aflată în aceeași clădire cu Fundația „Casa Providenței”.
Merită menționat faptul că Fundația „Casa Providenței” este o organizație dorită de episcop pentru a exprima angajamentul diecezei noastre de a fi aproape de săraci, de bătrâni și, de curând, și de refugiații din Ucraina. Comunitatea Surorilor Providenței din Chișinău, formată din 3 călugărițe, colaborează în operele de caritate.
Întreaga dieceză îi dorește părintelui Mihai Balan o slujire pastorală rodnică în această parohie, spre binele comunității care i-a fost încredințată.
C. L.