Astăzi, Biserica celebrează Miercurea Cenușii, zi care marchează începutul Postului Mare. Celebrarea euharistică din Catedrala „Providența Divină” din Chișinău a fost prezidată de Preasfințitul Anton Coșa.
Predica a fost rostită de Pr. Petru Ciobanu, care a comparat Postul Mare cu o călătorie, un pelerinaj, un drum care vrea să ne ducă pe fiecare spre lumina Peștelui, spre Patria pentru care am fost creați și mântuiți. De asemenea, în predica sa, Pr. Petru a evidențiat și cele trei mijloace principale propuse de Biserică pentru ca această călătorie să se sfârșească cu bine. Primul mijloc este postul, atitudine care ne ajută să trecem de la renunțarea la anumite feluri de mâncare la renunțarea la păcat, iar păcatul este întotdeauna cel care ne pune într-o relație deformată cu Dumnezeu și cu aproapele. Strâns legată de post este pomana sau faptele de milostenie, care, după învățătura Mântuitorului, reprezintă criteriul de bază al judecății finale. Al treilea mijloc pe care ni-l oferă Biserica pentru un Post Mare plin de roade este rugăciunea.
Credincioșii au ascultat Cuvântul Domnului, au primit cenușa presărată pe cap și, astfel, s-au pregătit pentru a începe cu pocăință și bucurie perioada Postului Mare.
Mihail Țurcanu