O zi însorită ne-a dăruit bunul Dumnezeu la 1 mai 2022, Duminica a III-a a Paștelui, zi în care comunitatea catolică din Ungheni a avut marea bucurie de a-l avea în mijlocul ei pe Preasfințitul Anton Coșa, episcop de Chișinău. Vizita a fost motivată de introducerea Pr. dr. Petru Ciobanu în oficiul de paroh al Parohiei „Sfânta Ana” din această urbe de pe malul Prutului.
Punctul central al vizitei a fost sfânta Jertfă a Liturghiei prezidată de păstorul Diecezei de Chișinău. În cuvântul său de salut adresat întregii comunități și preoților prezenți, Preasfințitul Anton și-a exprimat bucuria de a fi prezent în mijlocul credincioșilor din Ungheni, după care i-a mulțumit Pr. Krzysztof Płonka pentru cei 13 ani de misiune în Republica Moldova, dintre care 10 în slujba parohiei unghenene.
În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Anton, având ca punct de plecare lecturile proclamate, a îndemnat la ascultarea de Dumnezeu, această ascultare fiind cea mai puternică dovadă a răspunsului afirmativ la întrebarea lui Isus: „Mă iubești?” La finalul predicii, adresându-se comunității, episcopul a îndemnat-o să-l asculte pe noul ei paroh, iar pe Pr. dr. Petru Ciobanu l-a sfătuit, ca, avându-l drept model pe Isus, să fie pentru turma sa un tată bun și iubitor, în deplină ascultare față de Dumnezeu și de episcop; și, în același timp, să nu uite că și oamenii trebuie să fie ascultați, nu doar să asculte.
După acest cuvânt de învățătură, noul paroh al comunității din Ungheni și-a reînnoit în fața episcopului și a comunității promisiunile din ziua hirotonirii, a depus jurământul de fidelitate și și-a mărturisit credința, iar după invocarea Duhului Sfânt, a primit din mâinile Preasfințitului cheile bisericii, crucea Mântuitorului și Sfânta Scriptură, ca simbol al noii sale misiuni de păstor și învățător.
Înainte de binecuvântarea solemnă, Pr. Krzysztof Płonka a adresat un cuvânt de mulțumire episcopului și fiecărui credincios în parte, promițând că nu va uita niciodată comunitatea al cărei păstor a fost aproape un deceniu. Și cum orice despărțire nu poate trece fără un dar, credincioșii din Ungheni i-au oferit Pr. Krzysztof câteva amintiri care să-l întoarcă tot mai des cu gândul la ei. La rândul său, Pr. dr. Petru Ciobanu i-a mulțumit Preasfințitului Anton pentru încrederea de care a dat dovadă încredințându-i păstorirea Parohiei „Sfânta Ana” din Ungheni și a filialei „Sfântul Ioan Paul al II-lea” din Sculeni, spunând că va depune tot efortul pentru a-și călăuzi spre viața veșnică turma care i-a fost încredințată spre păstorire și grijă.
La final, ca semn al comuniunii dintre episcop, preoți și credincioși, a urmat o scurtă agapă frățească, în cadrul căreia fiecare și-a împărtășit amintirile și așteptările.