În perioada 3-5 mai 2017, în orașul Cluj-Napoca din România, centrul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, și-a desfășurat lucrările Conferința Episcopală Română, la care, în calitate de invitat permanent, a participat și episcopul de Chișinău, Preasfințitul Anton Coșa.
Printre subiectele discutate în cadrul întâlnirii, unele sunt de interes și pentru Dieceza de Chișinău, cum ar fi apărarea familiei tradiționale, educația tinerii generații, activitatea tineretului catolic, vizita Papei Francisc în România; un punct aparte a fost cel dedicat centenarului aparițiilor sfintei Fecioare Maria la Fatima, fiind propuse o serie de acțiuni menite să comemoreze acest eveniment.
Ședințele CER au fost punctate și de momente spirituale, centrul cărora au fost sfintele liturghii, cea în rit bizantin fiind celebrată în Catedrala episcopală greco-catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, în după-amiaza zilei de 4 mai, și cea în rit latin, celebrată în biserica „Sfântul Mihail” din același oraș, în dimineața zilei de 5 mai. Cuvântul de învățătură din cadrul sfintei Liturghii din 4 mai a fost ținut de păstorul diecezei noastre, care a vorbit despre importanța cuvântului lui Dumnezeu și a Euharistiei în viața fiecăruia dintre noi.
De asemenea, înalții ierarhi au participat și la unele manifestări culturale, cum ar fi spectacolul de operă Don Carlo, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.
Pr. Petru Ciobanu
sursa foto: http://www.eparhiaclujgherla.ro