Este timpul speranței!

Cu aceste sentimente vă scriu tuturor, pentru că simt în inima mea că trebuie să transmit un mesaj de speranță fiecăruia dintre voi, în aceste momente în care suntem martorii unor evenimente care ne îndurerează.

În primul rând, revin la cu îndemnul, transmis prin mesajul anterior, de a încuraja rugăciunea, la care i-am invitat pe toți prin apelul meu anterior. Dar vreau, de asemenea, să încurajez caritatea, așadar, să nu vă fie teamă și deschideți-vă inimile pentru cei care, fugind de război, bat la ușa bisericilor noastre.

Să dăm dovadă de o caritate grijulie și atentă, să fim capabili să ascultăm suferința și să o transformăm în rugăciune, să fim aproape de cei care, în acest moment, suferă și lasă totul în urmă pentru a căuta refugiu și mângâiere, pe care le putem oferi în numele Dumnezeului iubirii și al evangheliei carității.

Urmăresc cu atenție eforturile depuse deja de Caritas Moldova, Casa Providenței, Fides, Optima Fide și Fundația „Regina Pacis”. Le sunt recunoscător pentru că au înțeles, fără să piardă timpul, importanța de a fi în slujba carității și de a da mărturie despre caritatea autentică.

Rugăciunea și caritatea trebuie să fie armele noastre în acest timp, pentru a da speranță și pentru a învinge în inima omului orice sentiment de frică și ură.

Vă încredințez acest mesaj de încurajare, pentru ca voi să-l transmiteți comunităților voastre și să faceți din el un angajament de speranță pentru toți.

Vom fi împreună, așa cum a cerut Papa Francisc, în următoarea Miercurea Cenușii pentru a trăi Ziua postului pentru pace.