La 25 mai 2021, Preasfințitul Anton Coșa, însoțit de Pr. Artur Chruslak și Pr. dr. Petru Ciobanu, a participat la ședința solemnă a Senatului Universității de Stat din Moldova, în cadru căreia i-a fost conferit titlul de doctor honoris causa a acestei prestigioase instituții de învățământ superior din Republica Moldova Excelenței Sale dlui Bartłomej Zdaniuk, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Polonia în țara noastră.

Ședința a fost deschisă de rectorul USM, dr. conf. Igor Șarov, care a salutat întreaga asistență, formată din membri ai Senatului, reprezentanți ai altor instituții academice din Moldova și Polonia, ai Bisericii și ai clasei politice, după care dr. conf. Alexandru Solcan, decanul Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, a făcut laudatio, prezentând biografia dlui Bartłomej Zdaniuk, accentuând implicarea sa în aprofundarea relațiilor dintre Polonia și Republica Moldova. La încheierea acestei laudatio, Excelenței Sale i s-a înmânat diploma de doctor honoris causa a USM și a primit însemnele acestui titlu: roba și bereta.

Așa cum prevede tradiția, dl Bartłomej Zdaniuk a ținut o lecție publică, la finalul căreia a adresat o serie de mulțumiri, inclusiv Preasfințitului Anton Coșa și întregii Biserici Catolice din Republica Moldova, menționând faptul că, în cadrul relațiilor politice – domnia sa fiind de formație politolog –, un rol important îi revine și Bisericii, amintind aici figura sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, cel care, a spus ambasadorul, l-a și consacrat episcop pe Preasfințitul Anton Coșa.

La rândul său, în cuvântul adresat noului doctor honoris causa, episcopul de Chișinău, după ce l-a felicitat pentru această prețioasă distincție ca recunoaștere a meritelor sale, a subliniat prezența constantă a dlui Bartłomej Zdaniuk la liturghiile din Catedrala „Providența Divină”, scoțând în evidență creștinul ecumenic pe care-l întruchipează ambasadorul, numindu-l o punte de legătură dintre confesiunile catolică și ortodoxă din Republica Moldova.

Ne alăturăm și noi felicitărilor Preasfințitului Anton adresate Excelenței Sale dlui Bartłomej Zdaniuk, dorindu-i haruri cerești și darurile Duhului Sfânt în activitatea pe care o desfășoară în favoarea locuitorilor și a comunității catolice din țara noastră. Ad multos felicesque annos!

Pr. dr. Petru Ciobanu