La 24 septembrie 2019, în Curia Diecezană din Chișinău a avut loc întâlnirea dintre Preasfințitul Anton Coșa și responsabilul cu pastorația familiei din Dieceza de Lvov, spiritualul și animatorul Mișcării „Întâlniri Matrimoniale”, Pr. Grigore Zombek, însoțit de membrii conducerii internaționale a mișcării, Zinovie și Vira Kuzymkiv. De asemenea, la întâlnire, din partea mișcării din Dieceza de Chișinău a participat familia Galina și Victor Mariuța.
În cadrul întrevederii, au fost discutate diverse aspecte ale activității Mișcării „Întâlniri Matrimoniale”, cum ar organizarea exercițiilor spirituale de bază, precum și a celor ulterioare, și a întâlnirilor cuplurilor de îndrăgostiți și logodnici. S-a subliniat, de asemenea, că după exercițiile spirituale fundamentale, foarte importantă este formarea „grupurilor mici” regulare, în fiecare lună, ca unde dintre modalitățile pastorației familiare în parohii. Metodologia acestor „grupuri mici” prevede împărtășirea mărturiilor în baza unor tematici prestabilite, fapt care contribuie la creșterea spirituală a grupurilor și la îmbogățirea cu experiența altor familii.
S-a propus organizarea „Serilor pentru îndrăgostiți”, ca una dintre formele de pregătire a tinerilor pentru căsătorie. Această activitate va permite extinderea limitelor Bisericii și activitatea cu tinerii din diverse grupuri sociale. Avantajul acestor seri este că ele reprezintă o pregătire serioasă pentru laicii care au ocazia să dea propria mărturie despre viața familială.
Tot în cadrul discuțiilor au fost indicate și unele cauze ale slăbirii Mișcării „Întâlniri matrimoniale” în Moldova: migrația, activitatea Bisericii Romano-Catolice într-un context majoritar ortodox, lipsa animatorilor pregătiți și slaba lor motivare, precum și a spiritualilor din rândul preoților, dezamăgirea unor cupluri din cauza unor așteptări prea mari. Drept răspuns la aceste provocări, s-a propus ca Mișcarea „Întâlniri Matrimoniale” să fie dezvoltată și pentru vorbitorii de limbă română. În acest sens, pentru început să fie formate două grupuri, unul de limbă română, și altul de limbă rusă. De asemenea, s-a propus și participarea animatorilor și preoților din Dieceza de Chișinău la training-uri internaționale de formare. Din partea sa, Preasfințitul Anton a spus că va susține parțial cheltuielile legate de întrunirile mișcării, mai ales prin oferirea spațiului de desfășurare și cazare.