Preasfințitul Anton Coșa a participat, la începutul lunii februarie, la întâlnirea episcopilor prieteni ai Mișcării Focolarelor ce a avut loc în două etape: la Trento, oraș cu o puternică încărcătură istorică, gazdă a Conciliului Tridentin (1545-1563), și Loppiano, unde se află citadela internațională a Mișcării Focolarelor, ambele în Italia, întâlnire internațională cu genericul „O carismă în slujirea Bisericii și a umanității”. Evenimentul a fost organizat de Opera Mariei pentru a marca centenarul nașterii Chiarei Lubich, fondatoarea Mișcării Focolarelor. La întâlnire au participat 7 cardinali și 137 de episcopi, care au voit astfel să aducă un omagiu personal celei care a oferit Bisericii o carismă solidă orientată spre înfăptuirea unității.

 

La eveniment au participat și câțiva episcopi din România, cu care PS Anton se cunoaște de mulți ani: ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, și PS József-Csaba Pál, episcop de Timișoara.

 

Întors acasă, Preasfințitul Anton a binevoit să ne acord un interviu.

 

Preasfințite Anton, de când participați la astfel de întâlniri și ce reprezintă ele pentru Preasfinția Voastră?

 

Îndată ce am fost consacrat episcop, la 6 ianuarie 2000, l-am informat pe moderatorul de atunci al episcopilor prieteni ai Mișcării Focolarelor, cardinalul de Praga de pie memorie Miroslav Vlk, că sunt disponibil să particip și eu la aceste întâlniri, astfel că, în luna februarie a aceluiași an, am fost invitat să particip la prima mea întâlnire cu episcopii prieteni ai Operei Mariei, cum este denumită oficial Mișcarea Focolarelor.

 

Întrucât am cunoscut încă din seminar această spiritualitate, care m-a ajutat atât în formarea mea la sfânta Preoție, cât și după aceea, în exercitarea slujirii mele preoțești în condițiile deloc ușoare din acele timpuri (sunt bine știute condițiile în care mi-am început misiunea de evanghelizare pe aceste plaiuri), respectivele întâlniri au reprezentat și reprezintă pentru mine momente de „încărcare a bateriilor”, de creștere spirituală, precum și de aprofundare a unei experiențe care mi-a devenit atât de dragă, încât aș putea spune că m-am identificat întru totul cu ea. În cele din urmă, aș putea spune că aceste zile sunt pentru mine adevărate exerciții spirituale care mă ajută să fac ordine în viața mea interioară, în relația mea cu Dumnezeu și cu aproapele, mă ajută să înțeleg și să conștientizez tot mai mult care este planul lui Dumnezeu pentru mine și pentru Biserica în fruntea căreia m-a pus Domnul.

 

Având în vedere lungul drum parcurs pe această cale, îmi permit să vă întreb, ce anume v-a atras pe această cale și ce v-a impresionat cel mai mult?

 

Sunt multe de spus aici, pentru că an de an descopăr lucruri care mă impresionează tot mai mult, și mă impresionează plăcut. Dar dacă e să mă refer la începuturile drumului, cred că primul lucru care m-a atras a fost contactul cu unele persoane care deja îmbrățișaseră această spiritualitate a mișcării. Mă refer la unii preoți ce își riscau chiar și viitorul lor venind să ne viziteze în Seminarul din Iași, erau și unele fetișcane, colege ale unei surori ale mele, care ne aduceau Cuvântul Vieții scris de ele la mână. În afară de asta, au apărut și unii colegi de seminar, care, la fel ca mine, vedeau ceva deosebit în această spiritualitate, făcând corp comun în trăirea Cuvântului. De la unul dintre preoții care venea la noi în mod constant am aflat despre Chiara Lubich. Avea un dar deosebit de a ne înflăcăra în urmarea Chiarei.

 

Evident, am căutat să aflu cât mai multe despre ea, despre viața ei, despre cum își trăia credința, și, cu cât aflam mai multe, cu atât eram atras mai mult spre această realitate ecleziastică ce a apărut odată cu ea în condițiile dure al celui de-Al Doilea Război Mondial. M-a impresionat mult experiența lui Isus cel părăsit, realitatea spirituală prin care ea a înțeles să îmbrățișeze durerea pentru a ajunge la experienţa învierii. De aici, din părăsire și abandonare, realități, pe care ea însăși le-a experimentat în anii duri ai războiului, a înțeles că cheia unității se naște tocmai din acceptarea experienței lui Isus cel părăsit. Numai dacă poți renunța la tine, la ambițiile şi ideile tale, poți să ajungi să faci unitate cu cei care sunt alături de tine.

 

Încetul cu încetul am ajuns să înțeleg și fundamentul spiritualității Chiarei Lubich, care se bazează pe cele 12 puncte, și anume: 1) Dumnezeu Iubire; 2) Voința lui Dumnezeu; 3) Cuvântul; 4) Aproapele; 5) Iubirea reciprocă; 6) Isus Euharistie; 7) Unitatea; 8) Isus părăsit; 9) Maria; 10) Biserica; 11) Duhul Sfânt; 12) Isus între noi. An de an aceste teme sunt propuse tuturor membrilor pentru a fi aprofundate și puse în practică.

 

Enumerând coloanele spiritualității Operei Mariei ați amintit de unitate, care, de fapt este și centrul spiritualității focolare. În acest context, vreau să vă întreb dacă este ecumenismul promovat de Chiara Lubich și de Mișcarea Focolarelor o pistă utilă și pentru Moldova (România)?

 

Voi începe prin a spune că spiritualitatea unității, caracteristică Operei Mariei, caută tocmai să pună în practică dezideratul lui Isus despre care am vorbit mai sus, pentru că, până la urmă, dezbinarea este lucrarea diavolului și a omului. Însuși Dumnezeu – unul și întreit – este cel care ne cheamă la unitate. Dumnezeu vrea unitatea noastră cu el, dar și cu cel de lângă noi, iar pentru a face această unitate este nevoie de a cunoaște arta dialogului. Pot afirma cu încredere că Mișcarea Focolarelor este o mișcare ecumenică nu doar pentru că promovează ecumenismul, ci – și aici se observă practicitatea spiritualității pe care o predică – și pentru că înglobează în sine creștini de toate confesiunile și chiar oameni aparținând altor religii. Chiara vorbește despre cinci dialoguri: 1) în propria Biserică; 2) cu Bisericile creștine; 3) cu marile religii; 4) cu cei ce nu au convingeri religioase; 5) cu cultura contemporană. Prin prisma lor putem să înțelegem succesul mișcării nu doar printre catolici, ci și printre toți creștinii și oamenii de bunăvoință.

 

Evident, pentru noi, cei din această zonă a Europei, cu o prezență majoritar ortodoxă, dialogul specific este cel ecumenic, și îndeosebi cu Biserica Ortodoxă; în alte părți ale Europei sau ale lumii este promovat același dialog cu alte confesiuni. Oricum, noi trebuie să fim martori, poate chiar martiri în sens spiritual, ai acestei mișcări ecumenice inspirate de Duhul Sfânt. Spun martiri, pentru că realitatea este cea pe care o vedem și care decurge din viziunea proprie Bisericii Ortodoxe cu privire la ecumenism, mai reticentă și circumspectă în relația cu noi. Trebuie oare să ne descurajăm? Trebuie oare să nu-i mai privim pe credincioșii ortodocși – și nu numai – ca pe niște frați? Nicidecum, întrucât toți ne rugăm același Tatăl nostru. Și cum spunea Papa Francisc, Dumnezeu nu este catolic, la fel cum nu este nici ortodox, nici protestant. El este Tată. Și atât.

 

În acest dialog ecumenic, bazat pe iubire, trebuie să trecem dincolo de cuvinte, căci nimeni nu-și demonstrează iubirea doar prin vorbe. Trece la fapte. De aceea, noi, ca Biserică Catolică în mijlocul acestei majorități ortodoxe, căutăm mereu să ne facem simțită prezența prin acea bogăție spirituală pe care o posedăm, prin apărarea și promovarea, alături de frații ortodocși, a valorilor creștine și umane, prin implicarea în diferite acțiuni sociale etc. Ar fi greșit din partea noastră să căutăm vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat demult. Noi suntem hic et nunc – aici și acum, cum spune Conciliul al II-lea din Vatican, adică trebuie să trăim clipa prezentă făcând voința lui Cristos și luptând pentru realizarea testamentului său „ca toți să fie una”.

 

Preasfințite, vă mulțumim din inimă pentru deschiderea și bunăvoința cu care ați acceptat să purtați acest dialog cu noi. Vă dorim ca Dumnezeu să vă fie și pe mai departe alături și să binecuvânteze întreaga activitate pe care o desfășurați spre binele poporului lui Dumnezeu și al dialogului cu orice om de bunăvoință.

 

Vă mulțumesc și eu și implor binecuvântarea Preasfintei Treimi asupra tuturor. Pace și bucurie tuturor!

 

A intervievat

Pr. dr. Petru Ciobanu