În perioada 4-15 iulie, în Centrul spiritual marian "Maica Domnului de la Zarvanytsya" a avut loc, pelerinajul tinerilor din Ucraina, la care au participat de diverse estimări, aproximativ 120.000 de pelerini din toată Ucraina şi din străinătate. Cel care a prezidat minunatele clipe ale pelerinajului Prea Fericitul Sviatoslav Şevciuk, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina. Au mai participat Arhiepiscopul Thomas Edward Gallikson, Nunţiu Apostolic în Ucraina, alţi mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi din Ucraina, autorităţi. La invitaţia PF Sviatoslav, din Dieceza de Chişinău a participat la acest binecuvântat pelerinaj Preasfinţitul Anton, Episcop de Chişinău însoţit de pr. Roman Popravka, responsabil cu pastoraţia credincioşilor greco-catolici din Dieceza de Chişinău.

 

Deja în ajun, locul care duce la locul miraculos, s-a umplut de pelerini. Cel mai mare grup, mai mult de 1.500 de persoane a venit în mod tradiţional de la Catedrala Neprihănitei Zămisliri a Maicii Domnului de la Kiev. Sâmbătă, 14 iulie, după sosirea în centrul spiritual al Mariei, PF Svyatoslav împreună cu ierarhii oaspeţi s-a întâlnit cu tinerii.

Între timp Zarvanytsya pelerini continua să sosească. Un număr mare de preoţi au fost disponibili pentru a împărţi Taina Pocăinţei numeroaselor grupe de pelerini care făcut cozi lungi pentru a primi acest sacrament.

Momentul cel mai sublim al serii a fost o procesiune cu lumanari de la biserica parohială până la compoziţia sculpturală “Sf. Fecioară Maria de la Zarvanytsya”, unde PF Sviatoslav împreună cu pelerinii s-a rugat câteva momente Preasfintei Fecioare Maria.

PF Sviatoslav a vorbit ]n cadrul celebrarii despre importanţa Sacramentelor în viaţa creştină. Ierarhul a explicat gestul pe care preotul îl face după conferirea sacramentelor Botezului şi Mirului conferind lumânarea aprinsă candidaţilor, amintind că fiecare dintre noi suntem chemaţi să sfinţim lumea prin faptele noastre bune. La sfârşitul celebrărilor alături de ceilalţi ierarhi, si Preasfinţitul Anton s-a adresat tinerilor prezenţi cu un mesaj de mulţumire şi binecuvântare.

Pr. Roman Popravka