Miercuri, 15 august în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului Preasfinţitul Anton a participat la celebrările legate de hramul Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, iar la Sf. Liturghie pontificală celebrată cu această ocazie de către Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, Episcopul de Chişinău a ţinut cuvântul de învăţătură.
Au mai concelebrat PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi şi PS Paolo de Nicolò, regent al Casei Pontificale din Vatican, alături de 30 de preoţi din Dieceza de Iaşi. În cadrul predicii pe care a ţinut-o, Preasfinţitul Anton a evidenţiat o realitate teologică care ne susţine în crezul nostru personal de a-l urma pe Isus: „ Maria ne oferă astăzi sensul şi valoarea vieţii noastre şi ne spune că suntem în drum spre cer, suntem într-un pelerinaj pământesc, că aici suntem doar călători, ca într-o ţară străină, şi că patria noastră este în altă parte, acolo sus, alături de dânsa” a adăugat episcopul de Chişinău.
Ziua următoare, 16 august, Preasfinţitul Anton, a fost unul dintre episcopii consacratori ai noii biserici din Pildeşti, localitate cu vechi tradiţii în viaţa catolică a Diecezei de Iasi. Sf. Liturghie consacratorie a fost celebrată de Episcopul de Iaşi, mons. Petru Gherghel, împreună cu episcopul de Chişinău, Anton Cosa, episcopul auxiliar de Bucureşti, Cornel Damian, episcopul auxiliar de Iaşi, PS Aurel Percă, PS Paolo de Nicolò, regent al Casei Pontificale, şi peste 60 de preoţi. După consacrarea de către Preasfinţitul Petru, altarul noii biserici a fost acoperit cu faţa de altar care Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat liturghia din Bucureşti, cu ocazia vizitei sale în România în 1999.
La sfîrşitul Liturghiei, părintele Ioan Jicmon a rememorat succint etapele construirii frumoasei biserici a cărei construcţie a început în anul 1994. La final, PS Paolo de Nicolò a oferit celor prezenţi, în latină, binecuvîntarea specială din partea Papei Benedict al XVI-lea.