Iubiți credincioși,

Trăim în această noapte sfântă cel mai important și mai semnificativ eveniment al istoriei mântuirii: biruința lui Isus Cristos asupra morții. Și acesta este motivul pentru care Preconiul pascal, acest imn proclamat la început, după aprinderea lumânării pascale, prin cântare în semi întuneric, precum și lecturile care au fost citite după aceea, ne invită ca, împreună cu poporul evreu eliberat din sclavie și întreaga Biserică, să tresăltăm de bucurie, astfel încât, așa cum spune același Preconiu, „să răsune acest sfânt lăcaș de strigătele puternice ale mulțimii”, pentru că, într-adevăr, Vigilia Pascală este celebrarea unei mari victorii.

Vigilia Pascală celebrează victoria bunătății lui Dumnezeu, pentru că Paștele reprezintă cea mai sublimă manifestare a îndurării Tatălui cel „mărinimos în iertare”, cum spune și profetul Isaia (Is 55,7), cel care răspunde cu bunătate la răutate, cu iubire la neiubire, cu viață la moarte, care ne conduce de la păcat la har, de la omul vechi cel nou. De aceea l-am și lăudat pe Dumnezeu, cântând Psalmul 117: „Lăudați-l pe Domnul pentru că este bun, veșnică este îndurarea lui” (Ps 117,1).

În mod direct, Vigilia Pascală celebrează victoria vieții asupra morții, amintindu-ne cum „Cristos a înviat din morți prin gloria Tatălui” (Rom 6,4) și că „moartea nu mai are nicio putere asupra lui”, așa cum le scria și sfântul Paul romanilor. (Rom 6,9). Este exact același lucru pe care ni-l spune și Isus în Evanghelia după Ioan, atunci când afirma despre sine că „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi” (In 11,25), pentru nu moartea are ultimul cuvânt de spus, ci viața în Cristos.

Vigilia Pascală celebrează victoria luminii asupra întunericului. Dis-de-dimineață, atunci când ziua învingea noaptea, femeile au mers la mormânt unde au ajuns exact atunci când soarele răsărise (cf. Mc 16,2). Lumina exterioară o trezește pe cea interioară și, de aceea, femeile, găsind mormântul gol, înțeleg și acceptă că Domnul, care spusese despre sine că este lumina lumii (cf. In 8,12), a înviat.

În cele din urmă putem spune că Vigilia Pascală celebrează victoria speranțelor împlinite, așa cum îi vom auzi în zilele următoare și pe cei doi apostoli care mergeau spre Emaus plângându-se că „noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul” (Lc 24,21); aceștia își văd speranța împlinită atunci când Isus înviat li se descoperă, la frângerea pâinii, ca fiind într-adevăr viu (cf. Lc 24,30-34).

Iubiți creștini, aceste cinci aspecte – să le spunem teoretice sau teologice – a ceea ce se celebrează acum, în Vigilia Pascală, ar trebui să ne facă și pe noi să ne întrebăm: Care este în concret consecința practică a învierii lui Cristos pentru viața noastră de credință? Ne mai spune ceva sărbătorirea an de an a învierii Domnului sau a devenit ceva ce celebrăm din obișnuință, pentru că așa este tradiția sau pentru că asta este porunca Bisericii? De aceea, vă invit acum să vedem ce ar trebui să schimbe în noi celebrarea conștientă a învierii lui Cristos.

În primul rând, ar trebui să fim mai conștienți că „suntem oameni ai Paștelui și că «Aleluia» este cântarea noastră”, așa cum spunea sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, adică să fim oameni ai bucuriei, știind că izvorul bucuriei este în Domnul cel viu și adevărat, așa cum ne-a indicat și psalmul de după Lectura a IV-a care spune: „Voi merge la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeul bucuriei și veseliei mele” (Ps 41,4). 

În al doilea rând, Paștele ne obligă și pe noi să fim mai buni, oameni cu o inimă nouă și un duh nou, iar asta înseamnă că trebuie să umblăm după hotărârile lui Dumnezeu și să păzim și împlinim judecățile lui, așa cum spune și profetul Ezechiel (cf. Ez 36,25-27). 

În al treilea rând, Paștele ne cere să iubim viața – pe a noastră și a altora, inclusiv a celor nenăscuți –, și să fugim, asemenea evreilor urmăriți de faraon, de tot ceea ce întinează – mă refer aici la viciile de tot felul – trupul și sufletul nostru. Trebuie, totodată, să ne iubim și viața aproapelui, îngrijindu-ne de el prin fapte de caritate, care nu trebuie nicidecum limitate numai la Postul Mare, pentru că săracul are nevoie de hrană anul întreg. 

În al patrulea rând, Paștele ne cere să ducem viața noastră de credință în lumina lui Cristos, amintindu-ne că la botezul nostru, grație învierii lui Isus, am devenit fii ai luminii. În mod concret, asta înseamnă să fim creștini nu doar cu numele, ci cu viața noastră. Uneori apare ispita să ducem o viață dublă, una pe față și alta pe ascuns, una la întuneric și alta pe lumină, atunci când ne văd ceilalți, însă tot ceea ce facem în ascuns cândva va ieși la lumină. Să renunțăm sincer la păcat, iar dacă am căzut în el, să ne amintim că Isus este gata oricând să ne reînvie din întunericul nelegiuirilor noastre. 

În sfârșit, Paștele ne cheamă să nu ne temem de ziua de mâine, chiar dacă în jurul nostru continuă să fie atâta durere și neputință. Să avem speranță că vom reuși să învingem și noi în orice încercare, chiar și moartea, pentru că speranța noastră se întemeiază pe cel care a învins moartea. Papa Francisc spunea că „a celebra Paștele înseamnă a lăsa ca Isus să învingă acea atitudine fricoasă care de atâtea ori ne asediază și încearcă să îngroape orice tip de speranță”. 

Iubiți credincioși, fie ca învierea lui Isus să țină aprinsă mereu în noi flacăra bucuriei, a bunătății, a vieții celei noi, a luminii adevărate și a speranței, pentru ca și noi, asemenea femeilor care au aflat primele de învierea Domnului, să vestim tuturor: „Cristos a înviat!” Amin.