Iubiți credincioși,

De multe ori se întâmplă în viața noastră să ne punem întrebarea: care este voința lui Dumnezeu? În general, răspunsul cel mai concludent la această întrebare îl putem găsi în Sfânta Scriptură. Și pentru că astăzi îi contemplăm pe toți sfinții lui Dumnezeu, ne putem întreba, dar care este voința lui Dumnezeu cu privire la sfințenia noastră personală. Și în acest sens, ne vine în ajutor sfântul Paul, care le scria tesalonicenilor: „Aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră” (1Tes 4,3). Într-adevăr, Dumnezeu ne vrea pe toți sfinți. Pe toți! Conciliul al II-lea din Vatican, care, în Constituția Lumen gentium, dedică un capitol întreg chemării universale la sfințenie, scrie că cei care-l urmează pe Cristos trebuie „să păstreze și să desăvârșească în viața lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfințenia pe care au primit-o” la botez (cf. LG 40).

Sfințenia la care suntem chemați trebuie să o înțelegem nu atât ca o proclamare oficială din partea Bisericii și înscrierea numelui în rândul sfinților și fericiților, ci în contemplarea lui Dumnezeu „așa cum este el” (cf. 1In 3,2).

Pentru a ajunge sfinți, Isus ne propune astăzi treptele pe care trebuie să le urcăm pentru „a fi asemenea lui” (1In 3,2), cum se exprimă sfântul Ioan în prima sa scrisoare. Aceste trepte sunt fericirile pe care Isus le-a proclamat la începutul predicii sale de pe munte. Pentru a le înțelege și a le trăi, aș vrea să le analizez, apelând la o persoană cunoscută nouă, al cărei proces de beatificare este în curs de desfășurare, ea fiind deja proclamată „slujitoarea lui Dumnezeu”. Este vorba despre Chiara Lubich, care de mai multe ori a vorbit despre aceste fericiri le-a și pus în practică, înaintând astfel pe drumul sfințeniei.

Verset după verset, să vedem împreună aceste fericiri, urmând textul Evangheliei. În prima fericire, Isus ne spune că „fericiți cei săraci cu Duhul, pentru că a lor este împărăția cerurilor!” (Mt 5,3) A fi sărac în duh nu înseamnă, cum spunea filozoful francez Voltaire, a fi limitați la minte, ci, după cum scrie Chiara, a arunca din inima noastră tot ceea ce ne împiedică să ne deschidem lui Dumnezeu ca să împlinim voința sa, și aproapelui nostru pentru a deveni una cu el și a-l iubi așa cum trebuie. A fi săraci în duh înseamnă a ne pune încrederea nu în bogății, ci în iubirea lui Dumnezeu și în Providența sa. Devenim săraci în duh atunci când ne lăsăm călăuziți de iubirea față de aproapele.

Continuându-și discursul, Isus proclamă că „fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiați!” (Mt 5,4) Cine sunt cei ce plâng și cărora Isus le promite mângâiere? Suntem fiecare dintre noi, spune Chiara, atunci când ne luăm crucea zi de zi, când o iubim, când mergem alături de Isus chiar și pe drumul Calvarului, prin toate durerile și suferințele noastre. Dar nu cu resemnarea celor pesimiști, ci cu speranța creștinului care vrea să devină asemenea lui Cristos chiar și în purtarea crucii.

Mai departe, Isus spune că „fericiți cei blânzi, pentru că ei vor moșteni pământul!” (Mt 5,5) Care este calea pentru a fi blânzi? Chiara răspunde că cel blând e acela care nu se lasă cuprins de emoții violente, care știe să-și stăpânească ura și mânia. Asta nu înseamnă slăbiciune, dimpotrivă, dragoste, pentru că sentimentul de ranchiună și răzbunare face loc iubirii și bunătății.

Dar astea nu sunt suficient, căci Isus ne revelează că „fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura!” (Mt 5,6) La cine se referă Isus vorbind despre înfometații și însetații de dreptate? În Biblie, termenul „dreptate” înseamnă a trăi în conformitate cu planul lui Dumnezeu pentru omenire, pe care a voit-o ca o unică familie, legată prin iubire. Pornind de la această semnificație, Chiara răspunde că cel care caută să trăiască în armonie cu orice om este cel care are foame și sete de dreptate.

Următoarea condiție pentru a ajunge la sfințenie este milostivirea: „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire!” (Mt 5,7) Chiara, apelând la cuvintele sfântului Ioan Paul al II-lea, scrie că „milostivirea este al doilea nume ai iubirii”, milostiv fiind cel care știe să-l accepte pe fiecare om, mai ales pe cel sărac și nevoiaș. O altă trăsătură a omului milostiv este capacitatea lui de a ierta, conform cuvintelor Mântuitorului: „Iertați și veți fi iertați!” (Lc 6,37)

În următoarea fericire, Isus ne spune că „fericiți cei curați la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu!” (Mt 5,8) Cei curați cu inima sunt cei care ascultă și trăiesc cuvântul lui Isus care purifică, cei care își au inima plină de Dumnezeu. Mai spune Chiara că porunca lui Isus care ne ajută să trăim această fericire este aceea a iubirii față de aproapele, pentru că această iubire face vizibilă prezența lui Dumnezeu.

Isus nu se oprește aici cu proclamarea fericirilor, pentru că ne descoperă că „fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu!” (Mt 5,9) Făcătorii de pace sunt cei care iubesc foarte de mult pacea, pe care o poartă în primul rând în ei înșiși. De aceea, ei nu au frică să intervină în conflicte pentru a readuce această pace între cei separați de discordie. Apoi, spune Chiara, făcătorii de pace sunt cei care creează legături, stabilesc raporturi între persoane, aplanează tensiunile din familie, de la școală, din societate etc.

Așa a văzut și așa a trăit Chiara Lubich fericirile proclamate de Isus. Dar avem în fața noastră o mulțime imensă de sfinți care, la rândul lor, și-au făcut viața o trăire permanentă a acestor fericiri, în pofida persecuțiilor, a insultelor, a minciunilor și a oricărui rău spus împotriva lor. Să privim așadar spre această minunată cunună de sfinți și fericiți a lui Isus și, asemenea lor, mai ales asemenea Mariei, să însetăm după adevăratele fericiri pentru a fi sfinți și desăvârșiți asemenea Tatălui nostru ceresc. Amin.