Sfântul apostol Paul, adresându-se tesalonicenilor, le spune că „aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră” (1Tes 4,3), iar lucrul acesta îl putem obține în primul rând prin practicarea iubirii creștine în diversele noastre stiluri de viață. Unii ating sfințenia în urmarea lui Cristos pe drumul preoției, alții în viața de familie, dar sunt și dintre aceia care tind spre sfințenie urmând iubirea desăvârșită prin sfaturile evanghelice (cf. Perfectae caritatis 1), adică în viața consacrată, care „apare ca un semn strălucit al împărăției cerurilor” (Ibidem).

Ca și pentru Biserica Universală, și pentru Biserica noastră locală viața consacrată a avut și are o mare importanță. Ne amintim aici de vremurile triste când, datorită și unor surori curajoase, a fost posibil să fie păstrată aprinsă flacăra credinței în sufletul atâtor catolici lipsiți de hrana spirituală. Dar vorbim și de timpul prezent, când atâția călugări și călugărițe se dăruiesc trup și suflet slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor. Dar alegerea acestei stări de viață este importantă și pentru persoana care face acest lucru, pentru că astfel îl imită tot mai mult pe Cristos cel feciorelnic, sărac și ascultător și pe Maria, Mama lui și a noastră (cf. Lumen gentium 46; Ritualul depunerii voturilor 4).

Evenimentul pe care îl trăim astăzi în Parohia „Sfânta Marta” din Slobozia Rașcov este un semn de speranță și de lumină într-o lume în care se pare că nu mai există loc pentru Dumnezeu. Este realitatea tristă și dureroasă pe care am auzit-o descrisă și în Lectura I: „Cuvântul Domnului era rar în vremea aceea, iar viziunile nu erau răspândite” (1Sam 3,1). Și totuși „Candela lui Dumnezeu nu se stinsese încă” (1Sam 3,3), spune autorul sacru și, deci, mai exista o rază speranță. Și această candelă era copilul Samuel, care, la fel cum va face mai târziu sfânta Fecioară Maria, îi spune lui Dumnezeu: „Vorbește, Doamne, căci slujitorul tău ascultă!” (1Sam 3,10; cf. Lc 1,38)

Sora Anastasia reprezintă astăzi această candelă aprinsă care prin „da”-ul ei spus lui Dumnezeu, asemenea lui Samuel, Fecioarei Maria sau apostolilor, devine pentru noi aceea licărire de speranță de care avem atâta nevoie astăzi. Făcând acest pas, sora Anastasia dă dovadă de mult curaj, bine știind că, la fel ca și în cazul profetului Samuel, sunt nu puțini cei caută să stingă această candelă a lui Dumnezeu, la fel cum nu puține au fost furtunile și vânturile care au încercat să stingă candelele aprinse în lume de Isus și apostolii trimiși de el.

Dragă Soră Anastasia, dragi credincioși, cred că sunteți cu toții conștienți că acele timpuri potrivnice nu au trecut și că suntem în continuare expuși la diferite modalități de a stinge Duhul Domnului în noi și de a neglija și puținele vocații care se nasc și cresc în Biserică. Mentalitatea lumii de azi, în fața chemării cuiva de a-și dedica viața lui Dumnezeu, este cam aceeași care s-a verificat și în cazul preotului Eli care îi spune lui Samuel: „Întoarce-te și te culcă” (1Sam 3,5), care nu înțelege în prima fază că în fața lui se întâmplă un lucru minunat, că cineva este chemat de Dumnezeu și, de aceea, îl trimite la culcare pe tânărul Samuel. Vânturile rele au suflat, suflă și vor sufla, îmbrăcând diverse forme, unele indicate și de sfântul Paul în Lectura a doua de azi: necazul, strâmtorarea, persecuția, foametea, lipsa de haine, primejdia, sabia (cf. Rom 8,35). Și atunci ce-i de făcut? Ne ducem cu toții la culcare? Ne închidem cu toții urechile la chemarea lui Dumnezeu? NU! Isus, în Evanghelie, ne indică drumul pe care trebuie să mergem, și anume drumul crucii.

Împotriva acestei mentalități de desacralizare tot mai crescânde suntem chemați să ne luăm crucea pe umeri și să o purtăm cu iubire, mergând pe urmele lui Cristos. Pare grea această cruce? Desigur! Crucea este grea pentru toți, fie că e vorba de persoane consacrate sau de simpli creștini. Greșeala fundamentală a multor creștini este aceea că ei cred că pot continua drumul lor fără să-și mai poarte crucea. Și, abandonând crucea, încetul cu încetul abandonează tot ceea ce este sacru. Dragii mei, luați-vă cu iubire crucea pe umeri, și nu vă temeți de greutatea ei. Dumnezeu cel plin de iubire ne întărește, după cum ne-a învățat Paul: „În toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit” (Rom 8,37). Și atâta timp cât îl urmăm pe Isus ducându-ne propria cruce nimic nu „ne va despărți de iubirea lui Cristos” (Rom 8,35).

Ce înseamnă a-l urma pe Cristos? Înseamnă a-l iubi sincer ducând o viață cu adevărat creștină, trăită după poruncile lui Dumnezeu; înseamnă să iubim Sfânta Scriptură, să o citim și să o păstrăm în inimi, meditând la cuvântul lui Dumnezeu asemenea sfintei Fecioare și punându-l în practică; înseamnă a ne hrăni cu Isus din Euharistie în mod vrednic, adică având sufletul curat, apelând pentru aceasta la sacramentul Spovezii ori de câte ori este nevoie; înseamnă a îngenunchea în fața lui și a-l adora cufundați în rugăciune; înseamnă orice faptă bună pe care o facem pentru cei mai mici dintre frații lui Isus. Acesta este programul de viață nu doar al Sorei Anastasia, ci și al nostru, al tuturor.

Am spus că acest pas al sorei Anastasia care-i spune „da” lui Dumnezeu pentru totdeauna este un act curaj, însă așa vrea să mai adaug aici că este și un act de mare responsabilitate, înainte de toate în fața Dumnezeu, dar și în fața oamenilor. Dragă Soră Anastasia, chemarea și consacrarea ta solemnă ta este asemenea celor zece talanți pe care ți i-a încredințat Domnul și de acum depinde de tine cum îi vei folosi. Cunoscându-ți râvna pentru împărăția lui Dumnezeu, de un lucru sunt absolut sigur și anume că nu îi vei ascunde în pământ de frica Stăpânului. Dimpotrivă, talanții tăi vor aduce mult rod. Oricum aceasta este așteptarea noastră, astfel ca, atunci când ți se va cere socoteală, să fii vrednică să auzi din gura lui aceste cuvinte: „Bine, servitor bun și credincios! Peste puțin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!” (Mt 25,23)

Responsabilitatea ta decurge din așteptările pe care le au oamenii de la o persoană consacrată, din ceea ce ar dori să vadă ei la o persoană dăruită cu totul lui Dumnezeu. În primul rând, oamenii vor să vadă în tine un om al lui Dumnezeu, care nu se abate nici la dreapta, nici la stânga în urmarea chemării sale. În al doilea rând, vor să vadă pe chipul tău bucurie, pentru ca în această bucurie să găsească tot mai multe motive de a crede și de a-l iubi pe Mirele ceresc, care este Cristos. În al treilea rând, vor să vadă în tine o persoană contemplativă care, asemenea, Mariei, stă la picioarele lui Isus și-i ascultă cuvântul, dar și o persoană activă, care, la fel ca și Marta, îl slujește pe Isus în frații săi. Și după cum ți-ai exprimat dorința de urma viața și regula sfântului Francisc de Assisi, responsabilitatea ta se găsește exprimată atât de bine în rugăciunea Părintelui serafic: „Doamne, fă din mine un instrument al împăcării între oameni: Unde este ură eu să aduc iubire, unde este vină eu să aduc iertare, unde este dezbinare, eu să aduc unire, unde-i rătăcire, eu să aduc adevărul, unde-i îndoială, eu să aduc credință, unde-i disperare, eu să aduc speranță, unde-i întuneric, eu să aduc lumină, unde-i suferință, eu să aduc bucurie”.

„Da”-ul spus de sora Anastasia este, în același timp, și o nouă responsabilitate pentru noi, întregul popor creștin, astfel că de acum va trebui să ne rugăm și mai mult pentru ea, pentru că puterea chemării ei se află nu numai în rugăciunea personală, ci și în cea a comunității ei natale.

Dragă Soră Anastasia, iubiți credincioși, revin la cuvintele sfântului Paul pe care le-am amintit la început: „Aceasta este voința lui Dumnezeu: sfințirea voastră”. Doresc să închei cu îndemnul Papei Francisc adresat fiecărui creștin: „Toți suntem chemați să fim sfinți trăind cu iubire și oferind fiecare propria mărturie în ocupațiile de fiecare zi, acolo unde se află. Ești o consacrată sau un consacrat? Fii sfânt trăind cu bucurie dăruirea ta. Ești căsătorit? Fii sfânt iubind și îngrijindu-te de soțul tău sau de soția ta, așa cum a făcut Cristos cu Biserica. Ești un muncitor? Fii sfânt îndeplinind cu onestitate și competență munca ta în slujba fraților. Ești părinte sau bunică sau bunic? Fii sfânt învățându-i cu răbdare pe copii să-l urmeze pe Isus” (Gaudete et exsultate 14). Să privim așadar la exemplul de sfințenie pe care ni-l oferă preasfânta Fecioară Maria, pe care azi o contemplăm pe icoana ei de la Częstochowa, și, prin mijlocirea ei, să implorăm ca harul și binecuvântarea lui Dumnezeu să coboare asupra Sorei Anastasia, a surorilor din Congregația Micilor Surori ale Inimii Neprihănite a Mariei și asupra noastră a tuturor. Amin.