Un copil, ce-l însoțea zi de zi pe tatăl său la biserică și căruia îi plăcea să admire vitraliile sfântului lăcaș, fiind întrebat la ora de cateheză: „Cine sunt sfinții?”, a răspuns: „Sfinții sunt cei prin care lumina lui Dumnezeu ajunge la noi!”

 

Cred că dintre toate definițiile pe care i le putem da unui sfânt, aceasta este cea mai frumoasă, pentru că însuși Cristos ne spune în Evanghelie că „cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieții” (In 8,12), și tocmai urmându-l și conformându-se tot mai mult lui Isus, sfinții nu doar că au devenit mijlocitorii luminii divine, ci au devenit ei înșiși lumină.

 

În ce constă această conformare cu Isus? Răspunsurile ar putea fi numeroase, dar mă gândesc – întrucât îl sărbătorim azi pe sfântul săracilor, pe sfântul Alois Scrosoppi – la cuvintele pe care Domnul le spune apostolilor: „Dați-le voi să mănânce!” (Mt 16,17), privind la mulțimile înfometate nu doar de pâinea trupească, ci și de cea sufletească, de cuvântul lui Dumnezeu. Observăm aici pedagogia atât de gingașă a lui Isus: pâinea trupească Isus o oferă împreună cu pâinea sufletească, pentru că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4). Și, revenind la acea povestioară de la început, nu pot să nu observ vitraliul acestei biserici care prezintă coșul cu pâine pe care sfântul Alois și familia înființată de el o oferă celor flămânzi, acel urcior cu apă oferit celor însetați, acea haină menită să acopere trupul celor goi. Și toate acestea, însoțite de Sfânta Carte pe care o ține în mâinile sale, dorind prin aceasta să arate că el, ca preot, este asemenea bunului samaritean din Evanghelia din azi, care unge și rănile sufletești cu ulei, simbol al milostivirii lui Dumnezeu, și cu vin, simbol al sângelui Mântuitorului vărsat „pentru noi și pentru a noastră mântuire”. Iată un exemplu de întrupare într-un OM a acelei generozități despre care ne-a vorbit Dumnezeu prin gura lui Moise în Lectura I.

 

Dacă ar fi să privim întreaga viață a sfântului Alois Scrosoppi, patronul acestei biserici și al acestei comunități binecuvântate cu prezența Surorilor Providenței, vom putea lesne observa lumina pe care el, ca preot și ca fondator al acestei familii de surori, o emana în jurul său. Fie că era vorba de oameni fără căpătâi, sau de persoane flămânde și însetate, de răniți în războaie sau de copii fără cea mai elementară educație umană și creștină, de fete în căutare de lucru etc., sfântul Alois a găsit pentru fiecare un cuvânt de mângâiere, o bucată de pâine, un pahar de apă, o ocupație, conștient că ceea ce face pentru cei mai mici face pentru Isus însuși (cf. Mt 25,40). De aceea, nu ar trebui să ne mire cuvintele pe care i le-a adresat Isus atunci când, la 3 aprilie 1884, a compărut în fața Judecătorului divin: „Intră în bucuria stăpânului tău!” (Mt 25,21), dovadă că azi putem să apelăm la mijlocirea lui și să-i urmăm exemplu în a deveni și noi lumină pentru cei din jurul nostru.

Și în această operă a sa, devenind mâinile lui Isus pentru lumea în care a trăit, și-a „croit” și el o pereche de mâini, acestea fiind surorile care, privind la exemplul său de dăruire după modelul bunului samaritean, au devenit și ele lumini. Și este o binecuvântare pentru întreaga noastră Biserică locală că aceste fiice ale sfântului Alois Scrosoppi și martore ale Providenței divine sunt prezente deja de atâția ani în Dieceza de Chișinău, mărturisind prin cuvânt și faptă adevărul evangheliei.

 

Nu este intenția mea să fac astăzi apologia Surorilor Providenței, dar aș dori să scot în evidență lumina cerească ce coboară peste noi toți prin munca deosebită pe care ele o realizează în această operă, Casa Providenței, în conformitate cu carisma sfântului Alois, care a înțeles la timpul său că acel mandat al lui Isus încredințat apostolilor de fapt este încredințat fiecărui creștin. Și de aceea el le-a lăsat cu gură de moarte surorilor săi, și într-un fel am putea spune că și nouă, fiecăruia dintre noi, această poruncă: „Dați-le voi să mănânce!” Apropo de acest mandat al Mântuitorului, îmi vin în minte și cuvintele sfântului Ioan Gură de Aur care spune: „Dacă vezi un sărac, nu-l îndemna pe altul să-l miluiască, pentru că e ca și cum ai găsi un bulgăre de aur și ai zice altuia: «Ia-l tu»”. Nu o dată am spus și astăzi o repet din nou: „Săracii sunt bogăția noastră!” Și tot legat de acest mandat al lui Isus, nu putem să nu ascultăm și îndemnurile tot mai insistente ale Papei Francisc ca să avem grijă de cei săraci, pentru că, la momentul potrivit, ei vor da mărturie pentru noi în fața Celui care ne-a spus: „Mergi și fă și tu la fel!” (Lc 10,37) 

 

Iubiți credincioși, fiecare creștin este chemat să fie înrădăcinat și întemeiat în iubire (cf. Ef 3,17), iar iubirea, după cum o spune și sfântul Ioan și sfântul Iacob, nu poate rămâne doar la cuvinte, ci trebuie să devină faptă, acțiune, aplecare spre cel ce are mai mare nevoie de iubire. Comunitatea parohială pe care o formați împreună în jurul acestei opere, sub protecția cerească a sfântului Alois are un avantaj deosebit pe care nu le au în aceeași măsură celelalte parohii ale noastre, și anume aceea de a fi mai aproape de Dumnezeu, tocmai prin practicare carității și prin săracii pe care, împreună cu opera noastră și cu surorile noastre îi puteți sluji câștigându-vă merite pentru cer. 

Sărbătorind memoria Sf. Alois, patronul nostru ceresc, să ne rugăm azi ca să fim și noi pătrunși de spiritul său, de iubirea sa, de lumina care, prin el, ajunge de la Dumnezeu până la fiecare dintre noi, pentru a-i urma exemplul său de credință, speranță și iubire. Ne bucurăm de prezența Surorilor Providenței în mijlocul nostru? Cu siguranță! Dar nu este nici asta suficient, pentru că, la fel cum ele au fost și sunt în continuare mâinile lui Isus care acționează în lume, trebuie să devenim și noi astfel de mâini. Acest lucru nu este dificil. Este suficient să mergem și să facem și noi la fel cum a făcut bunul samaritean, pe care azi îl contemplăm în viața și opera sfântului Alois Scrosoppi și a Surorilor Providenței. Amin.