Iubiți credincioși, pentru că nașterea lui Isus este înainte de toate sărbătoarea lui Isus, aș vrea să încercăm astăzi să dăm un răspuns la acea întrebarea pe care de-a lungul celor 2000 de ani de când a avut loc, și-au pus-o mulți, și anume: „Cine este Isus?” Teologi, filozofi, istorici au căutat acest răspuns, fiecare în felul său. Călugărul benedictin Anselm Grün, în una dintre cărțile sale de spiritualitate, scrie despre Isus pe care îl vede în diferite ipostaze. El vorbește aici despre Isus evreul, Isus medicul, Isus învățătorul, Isus prietenul copiilor, Isus omul rugăciunii etc. Aceste imagini sunt adevărate, dar nu epuizează realitatea în sine, deoarece, Isus fiind Fiul lui Dumnezeu cel infinit nu poate fi cuprins în nicio definiție pe care i le dăm noi.

Astăzi, sărbătorind marea Solemnitate a Nașterii Domnului, aș vrea să căutăm împreună răspunsul la întrebarea „Cine este Isus?” pornind de la Cuvântul Domnului pe care l-am proclamat în lecturi.

Am auzit de multe ori cum diferite persoane se întreabă: Ce caută Pilat în Crez? Astăzi ne putem întreba: Ce caută împăratul Cezar August în relatarea nașterii Domnului?  Desigur evanghelistul Luca, pomenindu-l pe împărat, vrea să dea un reper istoric evenimentului. Dar intenția lui trece dincolo de o simplă plasare în timp a nașterii lui Isus. Luca dorește să indice că adevăratul și unicul împărat „pe tot pământul” (Lc 2,1) este acest Prunc născut la Betleem, fapt confirmat de Lectura I din Cartea profetului Isaia, în care am auzit cum profetul proclamă că „stăpânirea va fi pe umerii lui”, că acest Principe al păcii va domni pe tronul lui David și în regatul lui (cf. Is 9,5-6). Prin urmare, Isus este împărat, este rege peste tot pământul. Însă evanghelistul nu numai că indică timpul nașterii Mântuitorului, ci și locul, și anume Betleem, nume care înseamnă „Casa pâinii”, arătând că Isus este pâinea vieții (cf. In 6,35).

Tot în Evanghelia de azi, Luca ni-l prezintă pe Isus păstorul, pentru că scrie despre acei „păstori care trăiau pe câmp” (Lc 2,8). Este împlinirea profeției lui Ezechiel, prin care Dumnezeu proclamă: „Eu voi păstori turma mea” (Ez 34,11.15). Dar Isus nu este orice fel de păstor, ci este Păstorul cel bun ce-și dă viața pentru oile sale (cf. In 10,11). Și pornind de aici putem să înțelegem mai ușor de ce evanghelistul ne relatează că, născându-l pe Isus, „Maria l-a înfășat și l-a culcat în iesle” (Lc 2,7). Și el nu se referă doar la grija iubitoare a Mariei. Pentru că vrea să ni-l prezinte pe Isus victimă oferită pentru a noastră mântuire. Înfășarea Pruncului este simbolul învelirii lui în giulgiu, iar ieslea în care a fost pus face trimitere la depunerea trupului mort a lui Isus în mormânt, a acelui Isus, care, în calitatea sa de bun păstor, chiar și-a dat viața pentru oile sale. Acest fapt este foarte bine reprezentat de o icoană din Novgorod, din secolul al XV-lea, în care Pruncul înfășat este pus într-o iesle în formă de mormânt.

Profetul Isaia ne spune în această noapte binecuvântată că „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare”, (9,1), iar în Evanghelie se spune că pe păstori „gloria Domnului i-a învăluit în lumină” (Lc 2,9). Aceste două texte ne amintesc că Isus este lumina lumii (In 8,12), așa cum proclamă el însuși în Evanghelia după sfântul Ioan. Apoi, Luca vrea să ne facă să înțelegem să Isus este și izvorul bucuriei, pentru că bucuria pe care le-o vestește îngerul păstorilor izvorăște din vestea minunată a nașterii Mântuitorului, „care este Cristos Domnul” (cf. Lc 2,10-11), iar Isaia ne-a spus-o clar: „Ai înmulțit poporul tău, i-ai mărit bucuria” (Is 9,2), referindu-se, evident la Dumnezeu.

În sfârșit și, poate, cel mai important, Isus este Mântuitorul, și despre acest adevăr ne vorbește mai întâi chiar numele lui, care înseamnă „Dumnezeu mântuiește”, pentru că el este cel care a sfărâmat jugul care ne apasă și nuiaua celui care ne oprimă (cf. Is 9,3). Aceleași adevăr îl proclamă sfântul Paul, care îl numește pe Isus Mântuitorul, cel care ne răscumpără de orice nelegiuire (cf. Tit 2,13-14).

Dar mai găsim în Evanghelie un răspuns la întrebarea „Cine este Isus?” Isus este cel abandonat, cel părăsit, cel lăsat afară, „pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,7). Confirmă această realitate și apostolul Ioan când scrie că Isus „a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In 1,11). Marea provocare pe care ne-o face azi Dumnezeu este dacă și noi, știind că Isus este pâinea vieții, regele, păstorul și mântuitorul nostru, izvorul bucuriei și victima oferită pentru răscumpărarea noastră, nu cumva îl lăsăm afară, îl părăsim, și nu-i răspundem atunci când el stă la ușa inimii noastre și bate pentru a găsi acolo găzduire? (cf. Ap 3,20)

Iubiți credincioși, să ascultăm glasul suav al acestui Prunc care așteaptă fă fie primit și să-i deschidem larg poarta inimii noastre, pentru ca viața noastră să fie inundată de lumină și bucurie, pentru ca el să fie regele și păstorul nostru, pâinea noastră cea de toate zilele, așa încât jertfa lui să nu fie zadarnică, iar noi să ne putem învrednici de mântuirea adusă de el. Amin.