Iubite familii, dragi credincioși!
Trăim într-o lume în care duhul cel rău, sub diferite chipuri caută să distrugă familia, bine știind că astfel îi va fi mai ușor să sape la temelia Bisericii lui Cristos, care este Familia familiilor. Însă convingerea noastră este aceasta că, la fel cum porțile iadului nu vor birui Biserica, (cf. Mt 16,18), la fel nu va putea distruge nici familia, pentru că însuși Fiul lui Dumnezeu a ales să se nască într-o familie umană, făcând din ea Biserica domestică. Dar se cuvine ca și familia să îmbrace „armura lui Dumnezeu” ca să poată sta „în picioare în fața înșelătoriilor diavolului” (cf. Ef 6,11), apelând în special la trei arme pe care le găsim în lecturile de astăzi.
Prima dintre aceste arme este credința. Și astăzi, ni s-au propus drept model de credință cea a lui Abraham și Sara, atât de frumos elogiat în Scrisoarea către Evrei. Am putea spune că datorită credinței lui Abraham și a Sarei, pe care apoi ei i-au transmis-o și lui Isaac, fiul lor, această familie este precursoarea Sfintei Familii din Nazaret.
Chiar dacă Evangheliile nu ne vorbesc explicit despre credința Mariei și a lui Iosif, nimeni nu pune la îndoială această virtute care a stat la baza Sfintei Familii. Referitor la Maria, sfântul Augustin spunea că, înainte de a zămisli Cuvântul în sânul ei, ea l-a zămislit în inima ei prin credință. În plus, dacă ea nu ar fi fost o fecioară credincioasă, nu ar fi fost numită de arhanghelul Gabriel cea „plină de har”. Numindu-l ”drept” pe tatăl purtător de grijă al lui Isus, sfântul Matei, o face vorbind, în primul rând, având în vedere credința lui, un vrednic descendent al lui Abraham.
Strâns legată de credință este a doua armă a familiei în lupta cu răul: ascultarea. Abraham a ascultat atunci când a fost chemat, apoi, ascultând de porunca lui Dumnezeu l-a adus ca jertfă pe Isaac (cf. Evr 11,8.17). Și Sara, soția fidelă a patriarhului, și-a urma soțul pretutindeni, pentru că urmarea soțului însemna, pentru ea, ascultare de porunca sau de chemarea lui Dumnezeu.
Ascultarea o găsim și în Sfânta Familie din Nazaret: Maria ascultă de chemarea lui Dumnezeu și devine Mama Cuvântului întrupat. Iosif ascultă și el de aceeași chemare și se învrednicește astfel să fie numit tată purtător de grijă lui Isus. Ascultând de porunca legii lui Dumnezeu, „părinții lui Isus l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere Domnului” (Lc 2,22). În sfârșit, îl vedem pe Isus ascultător față de părinții săi (cf. Lc 2,52), la fel cum a fost ascultător față de Tatăl ceresc, „până la moartea pe cruce” (Fil 2,8).
În sfârșit, a treia armă este grija reciprocă. Și aici să privim din nou la exemplul celor două familii din lecturile de astăzi. Citind relatarea despre Abraham din Cartea Genezei, vom putea lesne observa grija de care dă el dovadă față de Sara atunci când nu vrea să o expună pericolului reprezentat de egipteni, iar răspunsul a fost grija de a-și apăra soțul în fața pericolului de a fi ucis din cauza frumuseții ei. Apoi, Abraham se îngrijește să găsească pentru fiul său o soție cât mai bună, pe Rebeca, iar la sfârșit, vedem cum bătrânețile patriarhului sunt îngrijite de Isaac.
Aceeași grijă reciprocă o avem prezentă și în Sfânta Familie din Nazaret în care iese evidență în primul rând figura lui Iosif. Îl vedem pe acesta cum se îngrijește să găsească un loc în care Maria să nască, se îngrijește să-l scape pe Prunc de mânia lui Irod, dar și de a-i oferi Sfintei Familii un trai decent prin munca sa de lemnar. Nu mai mică a fost grija Mariei pentru Isus și Iosif, pentru că această Fecioară plină de har nu putea să nu fie o soție și mamă grijulie. Dar dincolo de aspectele materiale, există și cel spiritual. Evangheliile vorbesc despre Isus aflat în rugăciune și, cu siguranță, această intimitate cu Tatăl ceresc este și rodul grijii Mariei și a lui Iosif de a-l învăța pe Fiul lor să se roage. Să spunem și despre grija lui Isus față de părinții săi. Putea oare Fiul Mariei și al Iosif să nu se îngrijească de ei odată ce se îngrijea cu atâta iubire de toți oamenii? Legenda spune că, la rugămintea Mamei sale, Isus însuși a avut grijă ca sufletul lui Iosif să ia calea paradisului. Și tot el a avut grijă ca Maria să fie ridicată cu trupul și sufletul la cer.
Spuneam la început că și familiile noastre trebuie să apeleze la aceste trei arme pentru a rezista furtunilor vieții, având în față exemplul acestor două familii despre care am vorbit. În primul rând, pentru ca o familie să poată învinge cursele diavolului trebuie să se bazeze pe credință, și mă refer aici la participarea comună la sfânta Liturghie; la rugăciunea comună în sânul familiei, (mai ales sfântul Rozariu,) pentru că, așa cum spune un dicton latin, lex orandi, lex credendi, credem după cum ne rugăm; la lectura comună a Sfintei Scripturi. Credința este cea care aduce sfințenia, iar într-o familie, soții se sfințesc reciproc prin trăirea autentică a credinței, pe care sunt chemați să o transmită și copiilor, pentru ca și aceștia să fie sfinți (cf. 1Cor 7,14).
Apoi, vine ascultarea, mai întâi ascultarea față de Dumnezeu, împlinind în viața de fiecare zi poruncile sale, începând cu prima „să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta! Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” (Mc 12,30-31) Iar cine iubește cu adevărat este capabil să îndeplinească orice cerere a celui iubit, și se va feri să-l ofenseze pe cel iubit, fie el Dumnezeu sau aproapele. Vorbim și despre ascultarea reciprocă: soțul să-și asculte soția și soția să-și asculte soțul, părinții să-și asculte copiii și viceversa; și mă refer aici la acea supunere despre care vorbește și Papa Francisc, adică despre a-l asculta cu inima pe celălalt soț sau pe copii în bucuriile și nevoile lor, a dialoga și a sta împreună cât mai des posibil.
În sfârșit, grija reciprocă drept manifestare a iubirii dintre soți și a celei dintre părinți și copii. Într-o familie adevărată, grijile materiale și spirituale nu pot fi doar obligația unuia dintre soți, ci a ambilor; nu se cuvine ca soțul să stea la televizor, iar soția să se îngrijească singură de casă și de copii; la fel cum nu se cuvine ca soția să se îngrijească de frumusețea sa trupească, iar grijile casei să fie lăsate pe umerii soțului. Pentru a nu aduce decât două exemple. Orice grijă a casei trebuie să fie responsabilitatea ambilor soți, dar și a copiilor. De asemenea, cum educația spirituală a lui Isus a fost grija și a Mariei și a lui Iosif, la fel și buna educație religioasă a copiilor într-o familie trebuie să fie grija și a mamei și a tatei, nu doar a unuia sau numai a bunicilor. Apoi, cu siguranță ar exista mai puțină sărăcie printre bătrânii noștri dacă copiii ar ști să fie recunoscători pentru grija părinților îngrijindu-se de ei când timpul își pune amprenta pe chipul și puterile lor.
Iubite familii, iubiți credincioși, să ne rugăm prin mijlocirea Mariei și a lui Iosif ca, urmând exemplul lor de credință, ascultare și grijă reciprocă, să avem familii frumoase, familii adevărate, familii învingătoare în lupta cu provocările lumii și ale timpului, pentru ca Biserica noastră să fie cu adevărat o familie a familiilor, un „sân al lui Abraham”, în care toți să se simțim copiii ai Tatălui ceresc și ai Mamei noastre. Amin.