Iubiți credincioși, mulți dintre dumneavoastră mai păstrați în amintire, ca pe o comoară de preț, vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Iași, la 1 iunie 2019, vizită la care, grație Providenței divine, am putut participa și noi. Ne-am bucurat atunci când l-am auzit, salutându-ne și pe noi, credincioșii din Republica Moldova. Tot atunci dânsul ne-a adresat un îndemn, care a și devenit mottoul întregii sale vizite în țara vecină: „Să mergem împreună!”
La trecerea a aproape doi ani și jumătate de atunci, acest îndemn revine în actualitate din voința Papei Francisc, care a proclamat un drum sinodal ca pregătire pentru Sinodul Episcopilor care va avea loc la Roma în octombrie 2023. A spus-o papa însuși duminica trecută, când a deschis acest drum: „A face Sinod înseamnă a merge pe același drum, a merge împreună”. De fapt, originea cuvântului sinod este una grecească și înseamnă tocmai a merge împreună. Și nu în zadar a fost aleasă ziua de duminică pentru a da startul parcursului sinodal, pentru că, și în Sfânta Scriptură, în ziua Domnului au loc diferite evenimente importante: în ziua Domnului femeile merg împreună la mormântul Mântuitorului (cf. Lc 24,1), la fel și apostolii Petru și Ioan, în ziua Domnului, merg împreună la același mormânt (cf. In 20,3), tot în ziua Domnului Maria și apostolii se adună împreună în Cenacol în așteptarea Mângâietorului (cf. Fap 1,13-14). Ziua Domnului este ziua în care, așa cum dau mărturie părinții Bisericii, primii creștinii se adunau împreună la celebrarea euharistică (cf. Iustin, Apologia I, 67, 3-5).
Și creștinii de la începuturile Bisericii au înțeles că trebuie să meargă împreună: „Mulțimea celor care au crezut era o singură inimă și un singur suflet”, ne spun Faptele Apostolilor (4,32). Este vorba de o realitate oarecum diversă de cea pe care ne-o prezintă Evanghelia de astăzi, care ne dă impresia că Isus și ucenicii săi urmează căi diferite: în timp ce Învățătorul urmează calea suferinței și a morții – așa cum citim în Evanghelie: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și îl vor ucide” (Mc 9,37) –, Ioan și Iacob ar dori să urmeze calea gloriei: „Fă-ne să stăm unul la dreapta și altul la stânga ta în gloria ta!” (Mc 10,37) Această cerere creează dezbinare în grupul apostolilor: „Cei zece au fost cuprinși de indignare față de Iacob și Ioan” (Mc 10,41), iar de aici se naște o a treia cale, cea a disprețului, a nemulțumirii, care la fel nu are nimic de-a face cu drumul lui Isus.
Ne dăm seama de aici că a merge împreună cu Învățătorul nu înseamnă pur și simplu urmarea fizică a lui Isus. A merge împreună înseamnă a fi o singură inimă și un singur cuget cu Isus. Va trebui să vină ziua de Rusalii, iar Duhul Sfânt să coboare asupra apostolilor, pentru ca ei să conștientizeze că ceea ce vrea Isus de la ei nu este ca fiecare să meargă pe drumul său propriu, ci ca toți să meargă împreună, chiar dacă spațiul și misiunea îi va despărți. Și acest lucru devine realitate la Conciliul apostolic de la Ierusalim, care este prima manifestare a sinodalității Bisericii, al acestui a merge împreună, practicat de Biserică pe parcursul tuturor celor două mii de ani de existență (cf. Document pregătitor, nr. 11). De aceea, așa cum amintește și Papa Francisc, sinodalitatea este „dimensiune constitutivă a Bisericii”, sau „Biserică și Sinod sunt sinonime”, dacă e să folosesc expresia sfântului Ioan Gură de Aur (Explicatio in Psalmum 149).
Aici apare întrebarea firească: Încotro trebuie să mergem împreună? Un răspuns foarte bun am auzit în Lectura a II-a de astăzi, din Scrisoarea către Evrei, care ne îndeamnă: „Să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului” (4,16). Suntem chemați să mergem cu toții, împreună, spre „tronul harului”, adică spre împărăția cerului, ale cărei porți Isus le-a deschis din nou pentru noi prin faptul că „sufletul și l-a pus ca jertfă pentru vinovăție” (cf. Is 50,10). Această dimensiune comunitară, subliniată de cuvântul împreună, este bine scoasă în evidență și de psalmist, care, adresându-se Domnului, folosește pluralul: „Sufletul nostru îl așteaptă pe Domnul; pentru că el este scutul și apărătorul nostru” (Ps 32[33],20). Și tot el, alungând orice urmă de egoism, se roagă nu la singular: „Fie, Doamne, mila ta asupra mea”, ci la plural: „Fie, Doamne, mila ta asupra noastră” (Ps 32[33],22).
Dragi frați și surori, astăzi începem un drum, și nu un drum oarecare, ci unul sinodal, adică un drum al nostru, al tuturor celor care formăm Dieceza de Chișinău, de la episcop până la cel mai mic dintre fiii acestui popor al lui Dumnezeu. Un astfel de drum al sinodalității, al lui a merge împreună așteaptă Dumnezeu de la Biserica mileniului al treilea (cf. Document pregătitor, nr. 1). Iar Biserica suntem noi toți, de la pontiful roman și colegiul episcopilor până la cei mai mici dintre cei mai mici, fără a exclude pe cineva. O spune clar sfântul apostol Petru când afirmă: „Dar voi sunteți o descendență aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu” (1Pt 2,9). „Voi”, spune Petru, nu „eu”, nu „tu”, ci „voi”. Și de aceea, „toți cei botezați, părtași ai funcției sacerdotale, profetice și regale a lui Cristos..., sunt subiecți activi de evanghelizare” (Document pregătitor, nr. 12).
Ce înseamnă a fi subiect activ de evanghelizare? Răspunsul la această întrebare se conține în cele trei cuvinte care stau la baza Sinodului 2021-2023: comuniune, participare și misiune.
Voi începe cu ultimul cuvânt, misiune, pentru că fiecare dintre noi și toți împreună avem o misiune de îndeplinit, iar Evanghelia de azi ne-a revelat aceasta misiune: „Cine vrea să fie primul între voi să fie servitorul tuturor!” (Mc 10,44), slujirea fiind unul dintre elementele de bază ale evanghelizării, în care, mai mult decât cuvintele, vorbesc faptele, sau, cum ne spune sfântul apostol Iacob: „Credința, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăși” (Iac 2,17). Această misiune a slujirii face ca Biserica să fie misionară, să fie o Biserică „cu ușile deschise” (cf. Evangelii gaudium, nr. 46). De aceea, trebuie să ne întrebăm cât de conștienți suntem noi de misiunea pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu? Cum și cât de bine ne îndeplinim noi misiunea noastră de a fi slujitori, de a fi creștini, de a fi oameni?
Pentru ca Biserica să-și îndeplinească misiunea este nevoie de al doilea cuvânt: participare. Exemplul clasic de participare îl avem Conciliul de la Ierusalim, despre care am amintit deja, la care au participat „apostolii și prezbiterii, împreună cu toată comunitatea” (Fap 15,22). Da, cu toată comunitatea, pentru că participarea cere fiecărui membru al Bisericii să-și aducă propria contribuția la misiunea ce trebuie îndeplinită. Și aici să ne amintim de comparația pe care o face sfântul Paul între comunitatea creștină și trupul omului, în care fiecare membru: picior, mână, ochi etc. participă la efortul comun de a îndeplini o muncă, o misiune (cf. 1Cor 12,12-22). Putem afirma că Biserica de astăzi este efortul lui a merge împreună, al participării la misiunea lui Cristos a tuturor creștinilor care au trăit înaintea noastră. De aici și întrebarea: Particip eu la misiunea Bisericii? Sau consider că acest lucru este valabil doar pentru cler și persoane consacrate? Nu cumva am fost până acum mai mult subiecte pasive, beneficiari ai slujirii altora, indiferenți față de misiunea Bisericii?
În sfârșit, al treilea cuvânt este comuniune, care este rezultatul participării împreună la misiunea Bisericii, fiind ceea ce face ca orice comunitate să fie comunitate, iar Biserica să fie Biserică. Iar pentru a avea într-adevăr comuniune se cuvine să evităm pericolul în care au căzut apostolii în Evanghelia de azi, acela de a merge pe drumuri separate de Isus: eu vreau așa, iar eu vreau altfel, fără a ne întreba măcar o clipă: Dar care este de fapt voința lui Isus? O comunitate care vrea să fie și comuniune poate să o facă numai urmând calea lui Isus, aceea a slujirii. Și aici am putea să ne întrebăm: Sunt eu în comuniune cu Isus? Dar cu ceilalți membri ai comunității, cu care împreună formăm Biserica? Sau poate prefer să fiu un credincios mai rezervat, mai aparte, în felul meu, care vrea să meargă pe o altă cale decât cea indicată de Cristos și pe care o urmează Biserica?
Iubiți credincioși, ne aflăm în punctul de plecare al drumului voit de Papa Francisc, chemați să învățăm cum să fim o Biserică sinodală, o Biserică ce merge împreună, și în acest context vă invit pe fiecare să fim subiecți activi, în comuniune unii cu ceilalți, participând activ la viața bisericească, îndeplinindu-ne corect și conștiincios propria misiunea, fiecare oferindu-și contribuția la realizarea lui. Documentul pregătitor ne îndeamnă să însoțim acest a merge împreună cu rugăciunea stăruitoare, și în acest sens vă invit să ne unim inimile în rugăciune. Să-i cerem și Maicii noastre a Bunului Sfat să ne însoțească pe acest drum, ea, care a mers și merge împreună cu Isus, cu apostolii, cu întreaga Biserică și, prin participarea ei, a contribuit și contribuie la o Biserică sinodală, la o Biserică-comuniune, la o Biserică misionară. Amin.
