Într-o zi, la ora de catehism, sfânta Bernadeta Soubirous a fost întrebată de sora catehetă: „Cine este Dumnezeu?” Sora se aștepta ca această copilă să-i răspundă că Dumnezeu este un spirit pur, creatorul și stăpânul universului, că el este perfect, că este unul și întreit ș.a.m.d. Însă Bernadeta i-a răspuns scurt: „Dumnezeu este cel care ne iubește!” Contează puțin că sora nu i-a luat în considerare răspunsul; ceea ce contează este că Bernadeta a dat poate cel mai frumos răspuns la întrebare, dar și cel mai adevărat.

Iubiți frați și surori în Domnul, celebrăm astăzi Solemnitatea Preasfintei Treimi, unică în felul său pentru că nu sărbătorim vreun eveniment istoric din viața lui Isus sau a sfinților, așa cum facem de obicei la alte sărbători (Crăciun, Paște, Înălțare, Rusalii, Buna Vestire etc.), ci sărbătorim un mister, poate greu de pătruns, poate neînțeles (de aceea și este mister). Dar mai mult decât un mister, astăzi sărbătorim iubirea, pentru că așa, cum ne învață sfântul Ioan, „Dumnezeu este iubire” (In 4,8.16), iar dacă este Iubire, este, în mod necesar Treime, pentru că iubirea nu poate fi decât între două persoane. Aceste persoane sunt Tatăl și Fiul, iar Duhul Sfânt este iubirea lor, după cum se exprima un teolog medieval pentru a le putea explica oamenilor misterul Preasfintei Treimi. Chiar dacă este imperfectă, o imagine a Preasfintei Treimi este familia umană, cea dintre soț și soție, în care iubirea dintre cei doi este un semn al Duhului Sfânt.

Și la fel ca și în familie, unde iubirea dintre soț și soție se revarsă cu îmbelșugare asupra copiilor, la fel și iubirea Preasfintei Treimi se revarsă asupra omenirii. Și despre această iubire ne-a vorbit atât de frumos cuvântul lui Dumnezeu din această duminică a Preasfintei Treimi.

Poporul lui Israel, sclav în Egipt de peste patru sute de ani, își înalță strigătul către Dumnezeu, iar el îi aude plângerea și îl eliberează, conducându-l spre Țara Promisă. Moise spune: „A mai încercat vreun dumnezeu să vină să-și ia un popor din mijlocul unui alt popor..., cum a făcut pentru voi Domnul Dumnezeul vostru în Egipt, înaintea ochilor voștri?” (Dt 4,34) De ce oare face Dumnezeu acest lucru? Răspunsul este unul: pentru că iubirea din sânul Preasfintei Treimi vrea să o reverse asupra cuiva, de aceea își alege un popor, de aceea îl eliberează. Motorul acțiunii lui Dumnezeu în favoarea lui Israel este iubirea.

Dar iată că Dumnezeu nu vrea să-și arate iubirea numai pentru un popor, pentru că, așa cum am ascultat în Psalmul responsorial, „el a spus și toate s-au făcut, el a poruncit și toate au fost create” (Ps 32[33],9). A fost prea puțin lucru pentru Dumnezeu să iubească numai un popor, la fel cum pentru un părinte este prea puțin să-l iubească numai pe un copil: el îi iubește pe toți. De aceea le și spune Isus ucenicilor săi: „Mergând, faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28,19). „Botezându-i”, adică revărsând în ei iubirea Preasfintei Treimi, făcând din ei ceea ce ne-a spus sfântul Paul: „fiii lui Dumnezeu care strigă «Abba, Tată»” (cf. Rom 8,14.16). Iar faptul că Dumnezeu, prin sfântul Botez, ne face copiii săi este o dovadă, poate cea mai mare, că el ne iubește și ne vrea moștenitorii săi, adică să avem parte de împărăția cerească.

Iubiți credincioși, „Domnul este Dumnezeu sus în cer și jos pe pământ și nu este altul!” (Dt 4,39), le spune Moise evreilor. Cu părere de rău, dacă citim Vechiul Testament, vom vedea că acest popor atât de iubit de Dumnezeu, nu o dată s-a îndepărtat de el, făcându-se nevrednic de o astfel de iubire, pentru că s-a închinat idolilor, răspunzând cu trădare la iubirea lui Dumnezeu. Aceasta ar trebui să fie o lecție și pentru noi, mai ales știind că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut” (In 3,16). Și care este această lecție? Că la iubirea lui Dumnezeu nu se răspunde cu trădare, cu infidelitate, cu ură, cu indiferență față de poruncile sale. Isus, atunci când i-a trimis pe apostoli, le-a spus: „Învățați-i să țină toate câte v-am poruncit!” (cf. Mt 28,20), iar sfântul Ioan ne învață că „din aceasta știm că îl cunoaștem, adică îl iubim: dacă păzim poruncile lui” (1In 2,3). La iubirea lui Dumnezeu se răspunde numai cu iubire! De aceea, vă provoc să vă întrebați: crezând că Dumnezeu mă iubește, îl iubesc eu cu adevărat pe Dumnezeu și demonstrez această iubire ținându-i poruncile?

Răspunsul îl dă fiecare în dialogul cu propria conștiință și cu Dumnezeu. Și pentru că iubirea nu este niciodată destulă, să ne rugăm Preasfintei Treimi, prin mijlocirea Mamei noastre cerești, Maria, exemplul desăvârșit al iubirii față de Dumnezeu, să sporească în noi dragostea pentru Dumnezeu prin urmarea poruncilor sale și, mai ales, prin iubirea față de aproapele. Scriitorul francez Victor Hugo spunea că „cea mai mare bucurie a vieții este să fii convins că ești iubit”. Noi avem convingerea, avem credința că Dumnezeu ne iubește. Să-i facem și noi, la rândul nostru bucurie Preasfintei Treimi iubindu-l pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt. Amin.