Iubiți credincioși,

Se povestește că într-o zi, de un rege, care se plimba alături de unul dintre sfetnicii săi, s-a apropiat o femeie în vârstă și săracă, voind să-i vorbească. Deși sfetnicul ar fi voit să o îndepărteze, regele totuși a ascultat-o. Femeia avea o singură dorință: regele să-i ierte fiului ei datoria. Fără a sta mult pe gânduri, regele a întrebat-o care este numele fiului ei și, după ce l-a aflat, i-a spus bătrânei: „Mergi, fiul tău nu mai are nicio datorie”. Uimit, sfetnicul i-a spus regelui: „I-am refuzat nu odată acestei femei favorul cerut, pentru că nu există vreun motiv de a-i fi îndeplinită rugămintea”. „Ba da, există – i-a răspuns regele –, și încă unul foarte important: această femeie seamănă cu mama mea”.

Cred că fiecare dintre noi ar dori să aibă o asemenea mamă și să fie condus de un asemenea rege. Viața ni s-ar părea mai frumoasă, mai ușoară, am avea parte de mai multă liniște și bucurie, pentru că nimănui nu-i place să aibă datorii. Însă această dorință ne-a fost împlinită de Tatăl ceresc atunci când pe pământ s-a născut o astfel de mamă – sfânta Fecioară Maria – și, mai ales când, din ea, s-a născut Regele regilor, Isus Cristos. Dar tot atât de adevărat este că în acel fiu din exemplul de mai sus putem să ne vedem pe noi, oamenii care nu doar că am primit din partea Regelui nostru ceresc, răstignit pe cruce, iertarea oricărei datorii, ci, în persoana Mariei, am primit un cadou neprețuit, o Mamă care, zi și noapte, este gata să vină în fața lui Dumnezeu pentru a mijloci această iertare, sau, cum ne-a spus sfântul Paul în Lectura a doua, pentru a ne obține justificarea și glorificarea (cf. Rom 8,30).

Sărbătoarea Nașterii Sfintei Fecioare Maria ne îndeamnă să mergem la ea cu toată încrederea și să apelăm la iubirea ei maternă, pentru că ea, Fecioara din Nazaret, este calea cea mai scurtă spre Inima Fiului ei, Isus. Iar Maria tocmai acolo vrea să ne conducă, acolo vrea să ne vadă pe toți, pentru că în această Inimă Preasfântă se află „izvorul vieții și al sfințeniei”. Și este spre binele nostru să urmăm acest îndemn și să ne încredem în Maria, pentru că, așa cum spune o străveche rugăciune pe care o recităm deseori, „nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul și mijlocirea ta”.

Dar există uneori piedici care nu ne lasă să ne apropiem de Maria, și în consecință, nici de Isus. Despre una dintre ele ne-a vorbit Lectura întâi de azi. Este vorba despre sentimentul nostru de micime: Cine sunt eu, un nimic fără valoare, ca să mă apropii de Maria? Și cum ar putea acest nimic să fie ascultat de ea? Iată o atitudinea total greșită a unui copil față de mama sa. Pentru că în inima de mamă a Mariei există loc pentru fiecare dintre noi, pentru că o mamă își iubește copiii așa cum sunt, buni sau răi. Maria ne spune și nouă așa cum spunea odată profetul Miheia: „Chiar dacă ești mic, pentru mine ești important, ești de seamă, pentru că în tine a pus Stăpânitorul chipul său” (cf. Mih 5,1).

O altă piedică ce ne oprește să ne apropiem de Maria este sentimentul vinovăției noastre: „Sunt păcătos pentru a fi ascultat de ea”. În Evanghelie am auzit un șir de nume, unele cunoscute, altele mai puțin. În această carte a genealogiei lui Isus îi găsim pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob, pe David, pe sfântul Iosif, toți oameni drepți, cu teamă de Dumnezeu. Dar găsim și nume precum Roboam, Abia, Manase, oameni care au făcut ceea ce este rău în ochii Domnului. Și totuși, buni sau răi, păcătoși sau drepți, din acești oameni se trage Isus. Iar acest adevăr trebuie să ne dea curaj, știind că Isus și Maria ne primesc așa cum suntem: oameni slabi, cu bune și rele, cu păcate și virtuți. Indiferent cât de mari sunt păcatele, adică „datoriile” noastre, Maria este gata oricând să-l roage pe Rege să ni le ierte, iar Regele este gata oricând să-i împlinească rugămintea Mamei sale și să ne dăruiască iertarea sa.

Iubiți credincioși,

Dumnezeu a făcut din Maria începutul mântuirii noastre, ea fiind ființa cea mai frumoasă, cea mai curată, cea mai aleasă. Nașterea ei în lume a vestit răsăritul Soarelui dreptății, a lui Isus, care prin moartea și învierea sa, ne-a introdus într-o viață nouă și a făcut din noi fii iubiți ai Tatălui ceresc și fii ai Mariei. Aceasta este marea noastră demnitate, de aceea, nu trebuie să ne fie frică să ne apropiem de Mama noastră cerească pentru a-i implora ajutorul, nu ar trebui să ne fie frică să luăm în mână rozariul și s-o rugăm să ne mijlocească harurile pe care le făgăduiesc cele douăzeci de mistere ale Rozariului; nu ar trebui să ne fie frică să ne rugăm Îngerul Domnului, ca, prin mijlocirea ei, să fie revărsat asupra sufletului nostru harul său. Da, este adevărat că uneori pierdem această demnitate sublimă din cauza că facem și noi ceea ce este rău în ochii Domnului. Nu trebuie să disperăm, cu atât mai mult nu trebuie să ne împietrim inima în păcate. Dimpotrivă, să alergăm la Maria și să o rugăm să mijlocească la Fiul ei, ca el să ne ierte. Rugându-ne Mariei, primim de la ea curajul necesar ca apoi să ne mărturisim aceste păcate în sacramentul Spovezii.

Să ne rugăm așadar, în această zi de sărbătoare a Mariei, ca ea, Mijlocitoarea noastră, să îndrepte spre noi ochii ei cei milostivi și, după surghiunul acesta, să ni-l arate pe Isus, binecuvântatul rod al trupului ei. Amin.