Dragi frați surori, cine intră în Catedrala „Providența Divină” din Chișinău cu inimă iubitoare și căutătoare a sacrului, pe lângă nenumăratele semne și imagini cu pronunțat iz sacru, poate admira și vitraliile noastre care preaslăvesc Providența divină în creație și istoria mântuirii. Pe vitraliul al patrulea din partea dreaptă există o reprezentare vizuală a Psalmului 41, pe care ni l-a propus azi Sfânta Maica Biserică la Liturgia cuvântului: „Cum dorește cerbul izvoarele de apă, așa te dorește sufletul meu pe tine, Dumnezeule!” (v. 2) Pe lângă una dintre multiplele reprezentări ale Providenței divine, aș putea spune că cerbul din acest vitraliu este un simbol al vieții consacrate, întrucât trăsătura de bază a acestei vieți este tocmai căutarea neostoită a „izvoarelor de apă”, adică a lui Dumnezeu însuși în cuvântul său, în Isus, Mântuitorul nostru, în rugăciune, în sfintele sacramente, pe chipul fraților și surorilor noastre, mai ales al celor mai mici.

Fericiți sunt cei care au găsit acest izvor și pot sorbi din el. Dar sunt în lume atâtea persoane care nu cunosc această Apă vie, nu au acces la Pâinea vieții, la Păstorul cel bun. Tocmai de aceea, îndemnul adresat de Duhul Sfânt lui Petru, și anume „Mergi cu ei fără nicio ezitare” (Fap 11,12), ni se potrivește fiecăruia dintre noi. Este același îndemn pe care apostolii l-au primit înainte de înălțarea lui Isus la cer: „Mergând în toată lumea, predicați evanghelia la toată făptura!” (Mc 16,15) 

Îndeplinind acest mandat pe care Cel Înviat l-a încredințat Bisericii, în mod special preoților și persoanelor consacrate, fiecare dintre noi devine un alt Petru, un alt păstor bun care îi invită și îi conduce la adevărata credință pe cei din afara staulului, el însuși devenind poartă a oilor prin care acestea ajung la pășune, la izvoarele de apă, la cunoașterea și la iubirea lui Dumnezeu, la „lumina și adevărul Domnului, la altarul lui Dumnezeu” (cf. Ps 41,3.4).

Ca oameni aleși în mod special de Dumnezeu pentru a purta pretutindeni evanghelia mântuirii, în îndeplinirea misiunii noastre de a fi păstori și poartă, trebuie să știm care sunt condițiile pentru a da cu tărie mărturie pentru Cristos. Cuvântul Domnului de azi ne revelează aceste condiții. Prima este aceea de a nu-l împiedica pe Dumnezeu (cf. Fap 11,17). Asta înseamnă să nu dăm scandal celor mai mici frați ai noștri sau celor care-l caută pe Dumnezeu, căci riscăm ca, în loc de punți, să ridicăm ziduri între om și cer. A doua condiție este să ne ferim de a deveni „hoți și tâlhari” (In 10,1), adică să nu facem din viața consacrată o cale de atingere a propriilor noastre interese, punându-le mai presus de interesele lui Dumnezeu.

Și dacă primele două condiții ne-au spus cum nu trebuie să fim, a treia, dimpotrivă, ne spune cum trebuie să fim, și anume să fim deschiși, asemenea lui Isus. Asta înseamnă să-i primim pe toți cei care bat la poarta inimii noastre, la poarta milostivirii noastre. Această deschidere face din fiecare persoană consacrată un păstor bun care-i conduce la „pășuni verzi și ape de odihnă” (cf. Ps 23,2) pe toți acei „cerbi care doresc izvoarele de apă” (cf. Ps 41,2), pe toți acei oameni al căror suflet este însetat de Dumnezeu, dar care au nevoie de un păstor, de o călăuză pentru a-și stinge această sete.

Dragi persoane consacrate, apelând la mijlocirea Maicii noastre cerești, preasfânta Fecioară Maria, să ne rugăm bunului Păstor să ne umple din belșug cu Duhul Sfânt (cf. Fap 11,16), ca să putem îndeplini condițiile necesare pentru a fi în lume porți și păstori, apostoli și profeți, martori ai comuniunii, participării și misiunii mântuitoare a Bisericii. Amin.