Iubiți credincioși,

De multe ori în viață omul își face fel și fel de planuri și proiecte, mai mari sau mai mici, și depune eforturi enorme pentru a le duce la bun sfârșit. Și nu este nimic rău în a ne face planuri, căci așa cum am cântat la Psalmul responsorial, „Planul Domnului rămâne în veci” (Ps 33,11), adică și Dumnezeu face planuri. Doar că realitatea ne arată că nu pe toate putem să le ducem la bun sfârșit, iar nereușita ne face să fim dezamăgiți. O vorbă spune că „Dumnezeu râde când aude de planurile noastre”. Nu de toate, evident. Dar de unele sigur. De ce? Să căutăm răspunsul în cuvântul lui Dumnezeu de astăzi și apoi să vedem și de ce este nevoie ca planurile noastre să reușească.

În lectura întâi am auzit relatarea despre Turnul Babel, cum oamenii au voit să ridice acel turn care să ajungă până la ceruri. Problema nu era în dorința lor de a ridica acest turn, ci în faptul că, prin construcția lui, au voit să-și facă un nume (cf. Gen 11,4). Iar asta nu înseamnă nimic altceva decât dorința – care i-a dus și pe Adam și Eva la cădere – de a fi dacă nu mai presus de Dumnezeu, cel puțin ca dânsul. Și nu doar atât, pentru că ridicând turnul, acei oameni au voit să arate că și fără Dumnezeu pot face orice le trece prin gând. De aceea Dumnezeu le-a încurcat limbile, voind parcă să le spună că, dacă nu se pot înțelege între ei pentru a reuși ceva, atunci ar trebui să se înțeleagă cu el. Isus va spune mai târziu că „fără mine nu puteți face nimic” (In 15,5).

Asta înseamnă că pentru reușita planurilor noastre trebuie să ținem cont de Dumnezeu, în primul rând de Dumnezeu. Și l-am ascultat în Evanghelie pe Isus care le spune ucenicilor să renunțe la sine pentru a-l putea urma pe el (cf. Mc 8,34). Și cel mai bun plan pe care ni-l putem face este tocmai urmarea lui Isus, mergând pe urmele sale, fără să ne rușinăm a spune și a arăta că suntem creștini, ținând cuvântul său și respectându-i poruncile pe care ni le-a dat. A-l urma pe Isus înseamnă a face ceea ce nu au făcut oamenii care au voit să construiască Turnul Babel, adică să vorbim aceeași limbă cu Dumnezeu, iar limba aceasta se numește „iubire”. Iubirea, atunci când este sinceră, când este după modelul iubirii lui Isus, nu știe limite și nu cunoaște piedici cauzate de limbă, de religie, de vârstă, de bogăție sau sărăcie ș.a.m.d. Iubindu-l pe Dumnezeu și pe aproapele ne construim propriul turn care să ne ridice la cer. Putem reuși acest lucru doar dacă-l construim împreună cu Dumnezeu. În acest context, și vizita canonică a episcopului constituie o încurajare pentru fiecare credincios în parte și pentru întreaga parohie de a se implica cu toată dăruirea în urmarea lui Isus. Domnul să ne ajute.

Amin.