Iubiți frați și surori în Domnul,

Într-o zi, venind de la școală, un copil i-a dat mamei sale o scrisoare din partea învățătoarei sale. Mama, deschizând scrisoarea, s-a întors spre geam pentru a-și ascunde lacrimile, dar repede venindu-și în fire, s-a întors spre copil și l-a îmbrățișat cu afecțiune. „Ce scrie, mamă, în scrisoare?”, a întrebat copilul. „Învățătoarea îmi scrie că ești cu mult mai bun decât ceilalți copii, așa că ar fi mai bine să te țin acasă și să te învăț eu”, i-a răspuns femeia. Și așa a și făcut, doar că acel copil deprindea greu ceea ce îi preda mama. Ea, în loc să-și piardă răbdarea, nu precupețea nici efort, nici timp pentru a repeta cu fiul ei materia ori de câte ori era nevoie. Peste ani, ajuns matur, printre hârtiile mamei, acel fiu a găsit acea scrisoare în care, de fapt, era scris: „Copilul dumneavoastră este prea greu de cap pentru a învăța cu ceilalți copii din clasă. De aceea, vă rog, să-l țineți acasă, pentru că nu are nicio șansă”. Acel copil era Thomas Edison, unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii. Această întâmplare din viața lui Edison demonstrează că „repetitio est mater studiorum – repetiția este mama învățăturii”.

În ziua de Crăciun am ascultat începutul Evangheliei după sfântul Ioan; l-am reascultat în ziua de 31 decembrie; și iată că azi l-am ascultat deja a treia oară. De ce această repetiție în decurs de două săptămâni? Răspunsul este simplu: pentru că „repetiția este mama învățăturii”. Și din acest fragment atât de bogat avem de învățat multe, iar repetarea acestor învățături ne poate ajuta mult. Voi prezenta azi doar trei – dintre multe altele – învățături pe care le găsim în acest text.

În primul rând, învățăm că Isus este lumina (cf. In 1,9), iar cât de importantă este lumina pentru om cu siguranță ne dăm seama fiecare: fără lumină nu există viață, fără lumină nu putem face nimic decât numai să dormim. Dar adevărata lumină, adică însuși Cuvântul făcut trup, este și mai important pentru noi decât lumina materială care ne vine de la soare sau de la bec. Sfântul Grigore din Nazianz scrie că „Cristos este lumina oamenilor, coloana de foc pentru sufletul care rătăcește în pustiu și duce o viața nefericită”. Așadar, dacă vrem să avem fericirea adevărată, de la noi se cere să trăim în lumină, adică, să-l urmăm, să-l ascultăm și să-l iubim pe Isus. În caz contrar, nu doar că vom fi nefericiți, ci cuvintele lui Ioan: „A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In 1,11) ni s-ar putea potrivi și nouă.

În al doilea rând învățăm că Isus este Dumnezeu (cf. In 1,1). În istorie au existat și există oameni care susțin că Isus nu este Dumnezeu, ci un om deosebit (să ne gândim, de ex., la Martorii lui Iehova). Chiar dacă sunt puțini cei ce pun la îndoială dumnezeirea lui Isus, există mulți oameni care trăiesc de parcă Isus nu ar fi Dumnezeu sau de parcă Dumnezeu nu ar exista. Și acest lucru se vede inclusiv la marile noastre sărbători: de Crăciun nu-l mai așteptăm pe Prunc, ci pe Moș Crăciun, iar de Paști, pe Isus cel Înviat îl înlocuim cu iepurașul. Și iarăși răsună reproșul lui Ioan: „A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit”. Dacă însă trăim așa cum vrea Isus, atunci se adeveresc în noi cuvintele evanghelistului: „Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (In 1,12). Și ce bucurie mai mare poate avea un om decât a fi copilul lui Dumnezeu!

În sfârșit, mai învățăm că Isus este unul de-al nostru, este fratele nostru, deoarece „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14). Cineva îmi spunea odată că ceea ce-i place cel mai mult în credința creștină este ceea ce nu a găsit nicăieri în altă parte, și anume că Dumnezeu s-a făcut om, că a devenit unul ca noi, chiar fratele nostru. În viața de fiecare zi se întâmplă deseori că frații mai mici încearcă să-i imite pe frații mai mari. Mă întreb și vă întreb și pe voi, noi în ce am putea să-l imităm pe Isus, fratele nostru mai mare? Fără îndoială în multe, dar sfântul Paul ne îndeamnă să-l imităm în iubire, aceea iubire pe care a găsit-o cândva în comunitatea din Efes.

Iubiții mei,

Avem și noi o Mamă care ne repetă deseori aceste învățături, pentru că știe că le mai uităm uneori. Nu trebuie să ne supărăm pe ea, pentru că spre binele nostru o face. Repetând aceste învățături poate nu vom deveni mari inventatori ca Thomas Edison (Dumnezeu nici nu cere asta de la noi). Vom fi siguri, în schimb, că vom fi și noi „plini de har și de adevăr” (cf. In 1,14) și astfel, asemenea lui Ioan Botezătorul, vom împlini misiunea noastră de creștini: să dăm mărturie despre Isus. Amin.