Iubiți frați și surori în Domnul născut printre noi,

Până în zilele noastre, în orașul austriac Cresburg – singura localitate creștină în care clopotele de Crăciun sună la cinci minute după miezul nopții – circulă o frumoasă legendă. Se povestește că locuia acolo o bătrână trecută de o sută de ani, pe numele ei Greta. Într-o seară de 24 decembrie a venit la ea Moartea. Văzând-o, bătrâna Greta a cerut să o mai aștepte două ore până termină de împletit o cămașă de lână pentru Pruncul Isus.

— Prea mult, a spus Moartea.

— Dar dacă nu o termin, Pruncului îi va fi frig. Tu nu simți ce ger e afară?

— Bine, s-a lăsat convinsă Moartea, dar pentru astea două ore va trebui să înduri două sute de ani de pedeapsă până vei ajunge în fericirea veșnică.

Deși uimită, Greta a acceptat. Puțin înainte de miezul nopții, după ce a terminat cămășuța, ambele – Moartea și bătrâna – au pornit la drum. Mergând, s-au întâlnit cu Pruncul ce se îndrepta spre Betleem. Greta, îngenunchind cu smerenie, i-a oferit în dar cămășuță de lână pe care i-o împletise. Atunci Pruncul a întrebat-o:

— Încotro mergeți?

— Merg să împlinesc 200 de ani de pedeapsă în contul celor două ore îngăduite pentru a termina această cămașă.

Pruncul, privind spre Moarte, i-a spus:

— Pleacă, o voi conduce-o eu.

Și luând-o de mână pe Greta, a făcut cale întoarsă și a condus-o în paradis, după care s-a îndreptat iarăși spre Betleem. Trecuseră deja cinci minute după miezul nopții.

O poveste frumoasă, așa cum ne place multora dintre noi, cu un happy end. Dar mai mult decât povestea în sine, această legendă din Cresburg, în strânsă legătură cu cuvântul lui Dumnezeu, vrea să ne învețe care este adevăratul spirit al Crăciunului și ce așteaptă Isus de la noi de ziua lui de naștere. Atunci când s-a născut, păstorii i-au adus câte ceva din munca mâinilor lor; nici magii nu au venit cu mâinile goale. Și noi, oamenii secolului al XXI-lea, am putea să-i oferim câte ceva. Dar oare de ce are nevoie acest Prunc culcat în iesle?

Am putea spune că astăzi Isus nu are nevoie de nimic,... de nimic din lucrurile materiale după care, în vâltoarea pregătirilor pentru sărbătorilor de iarnă, ne aruncăm, mai ales că sunt atâtea promoții și reduceri care ne amețesc. Singurul lucru de care are nevoie acest Pruncușor din ieslea Betleemului este căldura iubirii noastre, o iubire care merge până la a renunța la sine și la propria fericire de dragul lui, așa cum a făcut Greta. Cămașa de lână pe care i-a împletit-o acea bătrână era de fapt iubirea ei credincioasă cu care ea, în gerul nopții, l-a îmbrăcat pe Prunc. Era răspunsul ei la milostivirea divină.

Într-adevăr Isus a pus totul în joc pentru frații săi, în speranța că și frații săi vor pune totul în joc pentru dânsul, că nu-l vor abandona, nu-l vor prigoni, nu-l vor uita. Iar ziua lui de naștere este momentul cel mai oportun pentru a-i arăta că noi suntem gata pentru el la orice sacrificiu și la iubirea lui milostivă să răspundem cu iubire. Iar acesta este un cadou minunat.

Am fost până azi și vom fi și în zilele următoare în goană după cadouri, cu gândurile pline de persoane cărora ar trebui să le dăruim ceva de aceste sărbători. Și este frumos și bine să ne amintim măcar o dată pe an că mai putem face și cadouri. Dar în acest timp ne-am gândit și la Isus? Doar el este „motivul” principal al acestor sărbători și nu noi. Societatea de astăzi, în care trăim și noi, pare că vrea să ne îmbolnăvim cu toții de consumism și tot felul de dependențe materiale, în care nu mai este loc pentru Prunc. Într-adevăr mulți îi fac loc lui Isus și se gândesc la el doar în noaptea și în ziua de Crăciun, eventual de două ori, pe stil nou și pe stil vechi. Dar în restul zilelor din an nu mai au prea multe în comun cu el. Fiecare cu ale lui!

Dragii mei, pentru a sărbători cum se cuvine Crăciunul fiecare creștin trebuie să-i pună la dispoziția Pruncului ce se naște, în loc de o iesle săracă un palat măreț – propriul suflet curățat de păcat, – cu un pat călduț – inima noastră care este alipită de poruncile lui Dumnezeu și nu de lucrurile materiale. Atunci când am împodobit brazii din casele noastre și l-am înfrumusețat cu luminițe multicolore trebuia să ne conștientizăm că și sufletul nostru are nevoie să fie împodobit de virtuți și luminat de fapte bune. Dar se pare că mulți au împlinit doar un ritual de tradiție, pur „exterior”, în care un brad e mai important decât un Prunc! 

Dar când am pregătit masa de sărbătoare ne-am amintit că există atâtea guri nevinovate care nu-l vor putea lăuda pe Dumnezeu pentru că sunt flămânde și însetate, neputincioase în a mai scoate vreo vorbă? Venind la biserică – din convingere sau după tradiție – am conștientizat că există atâtea trupuri care degeră de frig, atâtea piciorușe care umblă goale prin zăpada sau noroiul de afară pentru că nu au o pereche de ghetuțe? De răspunsurile la aceste întrebări depinde relația noastră cu Dumnezeu, care se face om pentru a ne îndumnezei, dar și modalitatea în care vom trăi spiritul acestui Crăciun.

Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă a-i oferi lui Isus drept cadou inimile noastre încălzite de iubire și sufletele noastre învăluite în lumină. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă iubire față de Pruncul din iesle, iubire care devine milostivire față de aproapele. Adevăratul spirit al Crăciunului e atunci când Isus devine și rămâne centrul vieții noastre, indiferent de timp și anotimp. Amin.