Iubiți frați și surori în Cristos,

La 24 mai 2015, Papa Francisc a emis cea de-a doua sa enciclică care începe cu aceste cuvinte: „Laudato si’, mi’ Signore – Lăudat să fii, Domnul meu”, cuvinte care sunt preluate din Cântul creaturilor al sfântului Francisc de Assisi, care îi aduce laudă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce el a creat. Însă ceea ce este important de reținut în viața sfântului Francisc este faptul că lauda pe care el i-o aduce lui Dumnezeu nu se rezumă doar la cuvinte, pentru că întreaga lui existență pământească, din momentul convertirii și până la moarte, a fost un cânt de laudă adus lui Dumnezeu pentru fratele Soare și pentru sora Lună, pentru stele și pentru cer, pentru vânt și aer, pentru sora apă și pentru fratele foc, adică pentru toate.

Lui Francisc i-a fost ușor să facă din viața sa un cânt de laudă și preamărire adus lui Dumnezeu, deoarece avea în fața ochilor săi exemple nenumărate pe care să le imite. Și primul dintre aceste modele era Isus însuși, cel care, așa cum am auzit în Evanghelie, spune: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului și al pământului” (Mt 11,25). Și cine ar putea spune că cei 33 de ani de viață pământească ai Mântuitorului nostru nu au fost în totalitate o laudă și o preamărire aduse Tatălui ceresc? Pe lângă asta, Francisc l-a imitat pe Isus în purtarea acelui jug plăcut și a acelei poveri ușoare pe care el însuși l-a purtat, adică în respectarea poruncilor sfinte, mai ales a iubirii față de Dumnezeu, de dragul căruia a renunțat la toate bogățiile materiale, și de aproapele, căruia, în simplitatea vieții sale și în trăirea autentică a credinței, i-a vestit vestea cea bună a mântuirii.

Și Paul a fost pentru sfântul Francisc un model după care să-și „croiască” propria viață, acel Paul care le scrie corintenilor spunându-le: „Fiți imitatorii mei așa cum eu sunt al lui Cristos!” (1Cor 11,1). Și, așa cum am auzit în Lectura a doua, Paul a făcut din viața sa, din slujirea sa, din predicarea sa o laudă adusă crucii Domnului nostru Isus Cristos (cf. Gal 6,14). 

Fiind un frate cu virtuțile umilinței și ascultării față de Dumnezeu, Francisc și-a găsit modelul trăirii acestor virtuți în Abraham. În Lectura întâi am auzit cum Dumnezeu îi cere lui Abraham să iasă „din țara sa și din neamul său și din casa tatălui său” (cf. Gen 12,1). Și Abraham a ascultat de glasul Domnului și a plecat spre locul indicat de Dumnezeu.

Iubiții mei, Biserica îi comemorează pe sfinți nu doar pentru că ei au fost oameni a căror viață a fost o laudă neîntreruptă adusă lui Dumnezeu, nu doar pentru că viața lor pământească a fost plină de parfumul sfințeniei; ea îi comemorează pentru ca să ni-i propună ca modele de imitat în trăirea de zi cu zi a credinței noastre și pentru ca, prin ei, să ne ajute să ajungem și noi sfinți. Și chiar dacă de la moartea sfântului Francisc de Assisi au trecut aproape 800 de ani (fără doi), el continuă să vorbească și are multe să ne învețe, mai ales cum să facem și noi din viața noastră o laudă adusă lui Dumnezeu.

În Psalmul responsorial am auzit cum psalmistul spune că „Domnul este partea de moștenire” (Ps 15[16],5), cuvinte care i se potrivesc atât de bine lui Francisc și care ne oferă o lecție importantă pentru ca viața noastră să corespundă cu credința, și anume dezlipirea de bunurile materiale pentru a deține singura adevărată bogăție: pe însuși Dumnezeu. Francisc a făcut acest lucru într-un mod radical atunci când, în fața episcopului, s-a dezbrăcat de toate hainele sale și i le-a întors tatălui său, Pietro. A făcut atunci exact ce a făcut și Abraham: a renunțat la toate pentru a-i aparține pe deplin lui Dumnezeu. Evident, îmi veți spune că voi nu puteți renunța la bunurile materiale pentru că aveți familii, aveți copii, aveți datorii și obligații etc. Sfântul Francisc nu ne cere să lăsăm bogățiile pentru a trăi în sărăcie așa cum a făcut el; el doar ne îndeamnă să nu punem în viața noastră bogățiile materiale mai presus de Dumnezeu; ne cere să nu-l neglijăm pe Dumnezeu și să alergăm doar pentru a strânge cât mai multe bunuri; el ne invită să găsim cât mai des timp pentru a vorbi cu Dumnezeu în rugăciune, pentru a-i asculta cuvântul din Sfânta Scriptură, pentru a ne hrăni cu trupul și sângele lui Cristos la sfânta Liturghie. Și ne mai cere ceva sfântul Francisc prin această lecție a renunțării la bunurile materiale: să nu-i uităm pe cei care au nevoie de ajutorul nostru, de o bucată de pâine, de o haină, și în folosul lor să folosim acele bogății pe care le avem.

A doua lecție importantă pe care ne-o oferă sfântul Francisc și care ne poate ajuta să facem din viața noastră o laudă adusă lui Dumnezeu este să purtăm și noi, asemenea lui și lui Paul, stigmatele lui Isus. Nu mă refer aici de a primi și noi în mod fizic în trupul nostru rănile lui Isus, dar să purtăm în noi ceea ce ele simbolizează: iubirea nesfârșită a lui Isus, crucea și învierea lui. Ce înseamnă aceste stigmate? Ele sunt poruncile lui Dumnezeu pe care trebuie să purtăm înscrise în inima noastră, pe care trebuie să le împlinim, pentru ca ele să ne ajute să ne trăim credința și să fim cu adevărat fii și fiice ale lui Dumnezeu, să fim creștini buni, adevărați. Aceste porunci nu sunt grele, și Isus ne asigură de asta când ne spune să luăm asupra noastră jugul său plăcut și povara sa ușoară, iar viața sfântului Francisc de Assisi este dovada că într-adevăr fiecare om poate împlini poruncile lui Dumnezeu, poate face voința sa, și nu oricum, ci cu bucurie. Iar noi știm bine că cel care ascultă de Dumnezeu și împlinește voința lui îi este lui Isus frate și soră și mamă (cf. Mt 12,50).

Așadar, să-l rugăm pe sfântului Francisc de Assisi ca să mijloceasca de la Dumnezeu puterea Duhului Sfânt și să întărească în noi voința de a fi imitatorii acestui mare sfânt, pentru ca astfel să fim imitatorii lui Isus și să ajungem și noi sfinți, printr-o viață demnă de numele de creștin prin care îi aducem laudă lui Dumnezeu. Și în încheiere, vin cu acest îndemn al Sărăcuțului din Assisi cu care se și încheie Cântul creaturilor: „Lăudați-l și binecuvântați-l pe Domnul și mulțumiți-i și slujiți-i cu umilință”. Amin.