Iubiții mei frați și surori în Domnul, dragi tineri, în săptămâna care a precedat solemnitatea de azi am ascultat zi de zi la sfânta Liturghie lecturi luate din cărțile Macabeilor, în care se vorbea despre regele Antioh al IV-lea, cel care a profanat Templul lui Dumnezeu din Ierusalim, punând în el „urâciunea pustiirii” (cf. 1Mac 1,54). Mai mult, în orgoliul său, s-a făcut singur pe sine zeu.
Două secole mai târziu, atunci când credința în Isus Cristos a început să se răspândească tot mai mult în Imperiul Roman, creștinii au început să fie persecutați pentru că refuzau să-l recunoască de zeu pe împărat. După aproape două milenii, s-au ridicat alți conducători care se credeau și ei zei, distrugând și profanând biserici și ucigând creștini.
În anul 1925, pe când în unele colțuri ale lumii numele lui Dumnezeu era disprețuit, Papa Pius al XI-lea a instituit Solemnitatea lui Isus Cristos, Regele Universului pentru a arata lumii că Isus Cristos este singurul Rege și singurul Domn. Și la fel cum în timpul fraților Macabei sau al romanilor au fost credincioși care au renunțat la Dumnezeu și s-au închinat regilor sau împăraților, la fel și în timpurile mai recente s-au găsit creștini care l-au îndepărtat pe Isus din viața lor personală, familială și publică, realitate tristă pe care o amintește cu durere în suflet Pius al XI-lea în enciclica prin care instituia solemnitatea de astăzi. (cf. Quas primas, nr. 1).
Pentru noi este un adevăr de credință că Isus este rege, și acest lucru îl mărturisim de fiecare dată când spunem: „Cred într-unul Domn, Isus Cristos”. Însă numindu-l rege Isus, ne dăm seama că el este de fapt un altfel de rege? Știm că fiecare rege are trei atribute de bază: tronul, coroana și sceptrul. Și dacă priviți la icoana din fața dumneavoastră, anume acestei trei elemente le vedeți și la Isus: el domnește stând pe tron, având pe cap coroana, iar în mână sceptrul. Este imaginea pe care ne-au prezentat-o și primele două lecturi de astăzi, din Cartea profetului Daniel și din Apocalips, și Psalmul responsorial: Isus este Fiul Omului care, „îmbrăcat în maiestate, încins cu putere”, vine pe nori cu slavă ca să domnească veșnic (cf. Dan 7,13-14; Ps 92,1; Ap 1,7). Însă cu totul un alt fel de Isus Rege ni-l oferă Evanghelia: unul biciuit, batjocorit, umil, slab, condamnat la moarte. Un rege care, în loc de tron regesc, se suie pe o cruce de lemn; un rege care, în loc de sceptru, are o trestie, iar în loc de o coroană de aur, are o cunună de spini (cf. Mt 27,29). Cine ar vrea să se supună unui astfel de rege care nu s-a putut apăra pe sine însuși, nu să-i mai apere și pe cei care sunt ai lui? Și nu doar să se supună, ci și să-l urmeze.
Și totuși, milioane de oameni, de-a lungul istoriei au mers pe urmele lui, i-au ascultat cuvântul și, asemenea Mariei, l-au pus în practică, unii chiar, după exemplul lui, și-au dat viața. Cum se explică acest lucru? Răspunsul îl putem intui în cuvintele pe care Isus i le adresează lui Pilat: „Împărăția mea nu este din lumea aceasta” (In 18,36). Este vorba despre acea împărăție spre care sunt îndreptate toate speranțele noastre, împărăția ai cărei moștenitori dorim să fim și noi (cf. Mt 25,34).
Dar pentru aceasta există o condiție: și anume să-l recunoaștem pe Isus drepte rege al Universului, plecând în primul rând de la viața noastră proprie. Și aici mă întreb: nu vi se pare că timpurile în care trăim noi astăzi se cam aseamănă cu timpurile Macabeilor, un timp al persecuțiilor, sau cu timpurile la care se referea și Pius al XI-lea? Eu cred că sunt multe asemănări! Pentru că și astăzi există atâția creștini oportuniști care, dacă li se oferă ocazia, îl uită repede pe Dumnezeu pentru a urma alți zei, alți regi, alte legi. Regele Isus spune: „Să nu ai alți dumnezei” (Ex 20,3), iar atâția creștini și-au făcut dumnezei din bani, din putere, din plăcere, din averi, din mâncare, din îmbrăcăminte etc. Și, deși ni se poruncește să nu ne închinăm lor (cf. Ex 20,4-5), ei îi slujesc și le jertfesc tot ce au mai de preț: timp, efort, sănătate, familie.
„Să nu iei în zadar numele Domnului Dumnezeului tău” (Ex 20,7) este ordinul Regelui, iar atâția creștini ce facă? Dacă nu înjură de cele sfinte parcă nu se simt bine. Și cum sfințesc mulți creștini ziua Domnului, care este cerut clar de lege? (cf. Ex 20,8-10)? Unii tocmai duminica își amintesc că trebuie să facă una sau alta și la biserică vin din când în când. „Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta” (Ex 20,12). Și, cu părere de rău, există atâția părinți care-și duc traiul de pe azi pe mâine, uitați, bătuți, batjocoriți. Ce să mai spunem despre porunca: „Să nu ucizi” (Ex 20,13), când ne gândim în câte războaie creștinii se ucid unul pe altul. Ura, mânia, bârfa, dorința de răzbunare sunt și ele arme care-l ucid pe aproapele (cf. Mt 5,22).
Dar să nu uităm și de crima atât de crudă a avortului, o adevărată plagă a timpului nostru. „Să nu comiți adulter!” (Ex 20,14), continuă Regele; dar câte familii nu se destramă din cauza infidelității? „Să nu furi” (Ex 20,15), dar se creează impresia că furtul a devenit ocupația preferată a multor oameni, unii dintre ei declarându-se creștini. Același Rege care îi spunea lui Pilat că „am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr” (In 18,37), ne spune și nouă: „Să nu dai mărturie falsă” (Ex 20,16), adică să fim și noi martori ai adevărului. Dar trăim, de fapt, într-o lume a minciunii. Tot el ne poruncește: „Să nu poftești niciun lucru care este al aproapelui tău!” (cf. Ex 20,17), dar în realitate atâția oameni sunt roși de molia invidiei și de dorința de avea dacă nu mai mult, cel puțin cât are aproapele.
Dar mai ales, Isus Regele ne învață: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta!” și „să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” (Mc 12,30-31). Dar pentru câți creștini aceste două porunci sunt și programul lor de viață, când vedem câtă ură este în jurul nostru, câtă ură umple sufletul atâtor și atâtor creștini, și nu doar ura față de oameni, ci și cea față de Dumnezeu, încât, sub masca falsă a toleranței, s-a ajuns ca Dumnezeu să fie împins tot mai mult la marginea existenței noastre.
După toate astea, cuvintele Papei Pius al XI-lea nu s-ar potrivi oare, poate chiar mai mult, și timpurilor noastre? Adevăratul creștin, cel care dorește să moștenească împărăția pregătită „de la întemeierea lumii” (Mt 25,34) va respecta în toate poruncile Regelui și va trăi așa cum el a trăit, în adevăr, în pace, în iubire, în armonie și bună înțelegere cu Dumnezeu și cu aproapele, mai ales știind că orice încălcare a legilor divine reprezintă tot atâtea răni provocate acestui Rege atât de bun, atât de iubitor, un rege care a voit să devină unul ca noi, a voit să devină fratele nostru ca noi să devenim regi și să domnim împreună cu el.
Dragi tineri, iubiți credincioși, să ne rugăm Regelui nostru ceresc, Domnului cerului și al pământului, ca urechile și inimile noastre să recunoască și să asculte mereu de glasul lui, pentru ca să fim și noi adevărați ostași curajoși, luptători și gata să dăm tot ceea ce avem mai bun în noi pentru cauza lui Isus. Și pentru aceasta, să nu permitem ca nimic, dar absolut nimic, în viața noastră care să fie în contradicție cu programul de guvernare al lui Isus, regele nostru. Doamne, ajută-ne să fim mereu de partea ta! Amin.
