Iubiți frați și surori în Cristos,

Sfântul Sofroniu, episcop de Ierusalim, vorbind despre Maria, scria că ea este „curată, sfântă, neprihănită, strălucitoare, cu sentimente divine, sfințită, liberă de orice pată a trupului, a minții și a sufletului”. Este ceea ce noi mărturisim ori de câte ori rostim vechea rugăciune, dragă creștinilor: Tota pulchra es, Maria! – „Toată frumoasă ești, Marie!”

Această Mamă frumoasă o contemplăm astăzi și-i implorăm ajutorul și acel belșug de haruri pe care ea l-a promis sfintei Ecaterina Labouré că-l va revărsa asupra întregii omeniri. Și avem nevoie de acest ajutor și de aceste haruri mai ales în acest timp al Adventului, în care așteptăm cu nerăbdare venirea lui Isus. Când, în anul 1854, a fost proclamată dogma Neprihănitei Zămisliri, fericitul Papă Pius al IX-lea argumenta acest adevăr de credință prin faptul că, în vederea nașterii Fiului lui Dumnezeu, Maria a fost ferită chiar din prima clipă a existenței sale de orice pată a păcatului, pentru că, așa cum spune înțeleptul Solomon: „Înțelepciunea nu pătrunde în sufletul care face răul și nu locuiește în trupul dedat păcatului” (Înț 1,4). Pentru noi asta înseamnă că, dacă vrem să-l primim cum se cuvine pe Pruncul de la Betleem (cf. Is 9,5), avem nevoie de un suflet și de un trup imaculat, chiar dacă noi, spre deosebire de Maria, nu am avut acest privilegiu de a fi neprihănit zămisliți. Însă și noi avem un mare privilegiu, și anume acela de a fi spălați de orice pată a păcatului chiar de Domnul nostru Isus Cristos, care, prin taina Spovezii, ne reîntoarce pe calea neprihănirii. Pentru a înțelege mai bine cum putem să reluăm de la Isus acest drum și să devenim „sfinți și neprihăniți” (Ef 1,4) – așa cum ne-a spus și sfântul Paul –, aș vrea să mă opresc acum asupra a două verbe pe care ni le inspiră cuvântul lui Dumnezeu din această zi luminoasă.

Primul dintre ele este acela de a se ascunde. Este ceea ce a făcut Adam atunci când, dându-și seama că a încălcat cuvântul lui Dumnezeu, s-a ascuns: „Mi-a fost frică... și m-am ascuns” (Gen 3,10), îi spune el Creatorului. La capătul opus se află Maria, care, atunci când vine Gabriel, nu se ascunde și nu se înspăimântă. De ce se ascunde Adam? Pentru că este gol (cf. Gen 3,10), lipsit de harul divin, pe care l-a pierdut prin păcat. De ce nu se ascunde Maria? Pentru că, dimpotrivă, este „plină de har” (cf. Lc 1,28), ceea ce înseamnă că este neprihănită.

Uneori suntem și noi ispitiți să ne ascundem de Dumnezeu deoarece ne simțim goi și vinovați din cauza păcatului. Și chiar dacă ne-am „dezgolit” de har săvârșind păcate peste păcate, mulți dintre noi continuă să păcătuiască și mai mult îndepărtându-se de Dumnezeu din cauza rușinii și chiar a fricii de a nu fi pedepsiți. Iată greșeala fatală și nesăbuită a celor mici în credință! Creștinilor, nu de Dumnezeu trebuie să ne ascundem? Nu! Trebuie să ne ascundem și să ne îndepărtăm de șarpele amăgitor și viclean care nu știe decât să înșele. Și, la fel cum un copil se ascunde după mama lui, la fel și noi, să ne ferim de diavol, ascunzându-ne sub mantia ocrotitoare a Neprihănitei, având încredere că ea ne va ajuta să ajungem în fața Tatălui milostiv care ne așteaptă mereu cu iubire pentru a ne ierta.

Al doilea verb este a asculta. Adam și Eva și-au pierdut neprihănirea pentru că au ascultat tocmai de cine nu trebuia, și anume de șarpe. La polul opus se află Maria, care, neprihănită fiind în zămislirea ei, și-a păstrat neprihănirea ascultând de Dumnezeu. Și dacă Adam și Eva s-au încrezut în cuvintele diavolului, Maria se deschide total lui Dumnezeu și îi spune: „Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). Și la fel acționează și dreptul Iosif, care „a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului” (Mt 1,24). De aceea, nu în zadar Biserica îl numește „Iosife preaascultătorule”.

Iubiți frați și surori în Domnul, și noi suntem de multe ori în situația în care trebuie să alegem, pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu libertate. Însă adevărata libertate a fiilor lui Dumnezeu este acela de a alege cu curaj să asculte numai de Dumnezeu! Din păcate, sunt mulți dintre aceia care aleg să nu asculte de el, poate chiar și unii dintre noi, cei prezenți azi în biserică. Dar trebuie să fim conștienți că cei care nu ascultă de Dumnezeu își pierd neprihănirea și își pun în pericol chiar soarta lor veșnică, pentru că drumul de întoarcere spre Dumnezeu este mai greu, mai ales dacă nu ai ajutorul lui. Astăzi Preacurata neprihănit zămislită ne cheamă să o urmăm pe ea în neprihănire, ascultând de glasul Domnului. 

În același timp, în drumul nostru spre întâmpinarea Domnului care vine, Maria nu doar că ne ia sub mantia ei, oferindu-ne exemplu și motive de ascultare a lui Dumnezeu, ci merge împreună cu noi. Ea este, după cum spune sfântul Papă Paul al VI-lea, „ca un steag al unității și un îndemn pentru a desăvârși legăturile de fraternitate între toți creștinii din unica Biserică a lui Isus Cristos” (Signum magnum, nr. 7). Ea este un model desăvârșit pentru cei care vor să meargă împreună: împreună cu Iosif au mers la Betleem, împreună au fugit în Egipt ca să salveze Pruncul, împreună l-au căutat cu neliniște pe Isus rămas în templu. Ceea ce doresc Maria și Iosif pe acest drum sinodal pe care înaintăm deja de aproape două luni e să ne izbăvească de acel păcat al lui Adam, al egoismului și individualismului care nu lasă loc iubirii. Iar neprihănirea pornește tocmai din iubire. Doar cine nu iubește se ascunde de Dumnezeu și nu-l ascultă.

De aceea, iubiți credincioși, să ne rugăm Neprihănitei și sfântului Iosif să ne învețe să iubim, să ascultăm și nicicând să nu ne ascundem de Dumnezeu, pentru că doar astfel vom putea fi – așa cum ne-a spus și sfântul Paul – „sfinți și neprihăniți” (Ef 1,4) în fața lui Isus care vine la noi. Amin.