În Scrisoarea sa apostolică Cu inimă de tată din 8 decembrie 2020, Papa Francisc scria că „sfântul Iosif este un tată care a fost iubit mereu de poporul creștin”, care a alergat la el pentru a-i implora ajutorul și mijlocirea. Iar el a răspuns mereu cu iubire acestor cereri așa cum mărturisește și sfânta Tereza de Calcutta, care povestește că într-o zi un preot a venit să-i ceară bani pentru a tipări niște iconițe cu sfântul Iosif. Maica Tereza, care nu avea decât o rupie în toată casă, după un moment de ezitare, i-a dat-o părintelui. În aceiași seară, preotul s-a întors la dânsa și i-a încredințat 100 de rupii, spunând că cineva l-a oprit pe drum și i-a dat acești bani pentru Maica Tereza. Tot dânsa povestea cum, la început, congregația pe care abia o fondase întâmpina mari greutăți. Într-o zi, când rămăseseră fără nimic, a luat o icoană a sfântului Iosif și a pus-o cu capul în jos, pentru a-și amintit astfel că trebuie să-i ceară mijlocirea. Ori de câte ori primeau ceva ca ajutor, icoana era întoarsă din nou în poziția normală.

Acum aș vrea să ne reamintim împreună câteva trăsături ale acestui mare sfânt. Iosif era un tânăr care, la fel ca orice bărbat al timpului său, visa la întemeierea unei familii sănătoase, cu frica de Dumnezeu, o familie în care să se audă numai cuvinte pline de iubire și gingășie, în care grija reciprocă și respectul să fie atitudinea obișnuită de fiecare zi, în care iubirea dintre soți și dintre părinți și copii să nu fie adumbrită nici de cea mai mică supărare. Își găsise și o logodnică alături de care își putea îndeplini acest vis: era Maria. Însă Dumnezeu avea alte planuri pentru el. Pentru un anumit moment, Iosif a simțit cum întregul său vis se risipește: află că Maria, logodnica lui, este însărcinată. Și nu este el tatăl copilului zămislit în sânul ei. Iată o situație ce-l tulbură. Dar Dumnezeu „nu-i părăsește pe credincioșii săi”, spune Psalmul 37, așa că un înger al Domnului readuce în sufletul lui Iosif liniștea tulburată de furtuna îndoielilor; mai mult, îi dezvăluie că visele pe care le nutrea cu privire la viitorul său sunt nimic în comparație cu sublima misiune pentru care a fost ales. Așa se face că-l avem pe Iosif păzitorul începuturilor mântuirii, fiind alături de Isus și Maria la Betleem, unde s-a născut Isus și unde i-a primit pe magi; e alături de comorile sale în Egipt, unde a fost constrâns să fugă de cruzimea unui rege însetat de sânge; e alături de ei la Nazaret, unde vede cum Isus face primii pași, rostește pentru prima dată cuvintele „mamă” și „tată”; e alături de Isus și Maria în drumul spre Ierusalim pentru a participa la sărbătoarea Paștelui. Din toate astea, sfântul Iosif ne apare ca model de soț și tată, pentru care familia este cea mai prețioasă comoară pe care Tatăl ceresc i-a încredințat-o pentru a avea grijă de ea.

El, Iosif, a fost ales și pus de Dumnezeu în fruntea Sfintei Familii de la Nazaret, acea familie la care visa. În această familie el a dat dovadă, așa cum spunea sfântul Papă Paul al VI-lea, de „o totală dăruire de sine, a vieții sale, a muncii sale”. Aceste cuvinte ne arată în ce constă slujirea tatălui în familie: aceea a dăruirii totale de sine pentru binele celorlalți membri. 

Iubiți credincioși, cu siguranță că și în comunitățile noastre găsim astfel de tați care-și dedică întregul efort material și spiritual pentru binele propriei familii. Sunt tați care, îngrijindu-se de buna creștere în credință a copiilor lor, îi aduc la Biserică și la cateheză. Sunt tați care, în momentul colectei, nu pun ei banii în coșul pentru oferte, ci îi îndeamnă pe copii să o facă, prin aceasta învățându-i să iubească și să ajute Biserica; la fel cum se întâmplă și în cazul ajutorării nevoiașilor, când nu părintele este cel care-i întinde o bucată de pâine celui sărac, ci îi îndeamnă pe copii să facă acest gest, învățându-i să fie buni și milostivi. Sunt tați care, seara, îngenunchează în fața lui Dumnezeu în rugăciune și-i cheamă și pe ceilalți membri ai familiei să facă la fel. Sunt soți și tați care-și iubesc soțiile și copiii și-și arată iubirea prin fapte concrete: ajutor în treburile casnice, ajutor la temele pentru acasă etc. Și astfel de situații pot fi găsite multe.

Din păcate însă există și situații dureroase, triste, în care tații de familie sunt reversul modelului oferit de sfântul Iosif: există soți și tați care-și abuzează soțiile și copiii, tați care își îneacă amarul în băutură; soți care-și înșală consoartele; tați care-și petrec ziua întreagă în fața televizorului, a computerului sau a smartfonului, lăsând pe umerii soției și a copiilor întreaga greutate a grijilor casnice; tați care pleacă în străinătate pentru a-i asigura familiei un trai mai bun, iar acolo uită definitiv de copii, soție, părinți. O altă realitate tristă este aceea în care bărbatul le interzice copiilor și soției să meargă la biserică.

Am prezentat aceste situații pentru a-i provoca pe tații de familie – și nu doar pe ei, ci pe fiecare dintre credincioși – să se gândească de ce parte se situează ei: de cea a sfântului Iosif sau de cea opusă? 

Nu avem în Scriptură niciun cuvânt al lui Iosif, însă îi avem faptele sale, care sunt mult mai grăitoare. Prima învățătură esențială pe care ne-o dă sfântul Iosif este aceea că, prin viața noastră, „cuvântul Domnului trebuie să fie glorificat” (cf. 2Tes 3,1). Pentru aceasta, trebuie să avem mereu prezente în inimă și minte cuvintele sfântului Iacob: „Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați” (Iac 1,22). Iar a doua lecție pe care vrea să ne-o învețe sfântul Iosif este cea a construirii unei familii după modelul Sfintei Familii de la Nazaret, în care Dumnezeu, iubirea, respectul, acceptarea, iertarea, ajutorul reciproc, munca în comun, împărtășirea bucuriilor și a durerilor, purtarea împreună a crucii de fiecare zi sunt fundamentul.

De aceea, mergând la Iosif și, căutând în viața noastră să facem ceea ce ne spune prin faptele sale, să-l iubim pe Isus, care ne vrea alături de el, de sfânta Fecioară Maria și de sfântul Iosif în împărăția sa. Pentru a reuși, să apelăm la mijlocirea Patronului Bisericii Universale și a acestei comunități din Râbnița, cu aceeași încredere de care a dat dovadă Maica Tereza. Amin.