Iubiți frați și surori în Domnul,

Se povestește că într-o zi un cardinal i-a cerut Papei Paul al III-lea un favor a cărui concesie nu era deloc ceva just. Întrucât papa nu dădea curs cererii sale, cardinalul, destul de deranjat deja, îi spuse: „Sanctitatea Voastră știe foarte bine cât de mult am contribuit ca să deveniți papă. Acum nu puteți să-mi negați acest favor”. La care, Suveranul Pontif i-a răspuns: „Păi, odată ce Eminența Voastră m-ați făcut papă, lăsați-mă să fiu”.

În aceste cuvinte ale lui Paul al III-lea se ascunde o mare problemă a omului: a fi consecvent, a fi ceea ce este. Aceasta a fost problema lui Lucifer, care, așa cum găsim scris la profetul Isaia, a voit să-și ridice tronul deasupra stelelor Domnului și să fie asemenea Celui Preaînalt (cf. Is 14,13-14). Rezultatul acestei dorințe a lui Lucifer a fost departe de intenția sa: din înger al luminii a devenit înger al întunericului. Dar această problemă a devenit și problema omului, pentru că diavolul i-a insuflat această dorință lui Adam și Evei când le-a spus: „Veți fi ca Dumnezeu” (Gen 3,5).

În opoziție cu Lucifer, se află cei trei arhangheli pe care îi sărbătorim astăzi și care vin să ne învețe că noi, oamenii, suntem chemați să fim ceea ce suntem: creaturi ale lui Dumnezeu, a căror vocație de bază este aceea de a trăi pentru Dumnezeu și de a-i împlini sfânta lui voință, ducând o viață de adevărați copii ai lui, într-o atitudine de iubire și ascultare față de el. Dimpotrivă, ne pierdem calitatea de oameni și ne dăm de partea răului atunci când vrem să fim ca Dumnezeu, urmând și noi ispita diavolului care i-a dus la cădere pe primii noștri părinți.

În Lectura a doua de azi, luată din Cartea Apocalipsului, l-am auzit pe Ioan relatându-ne lupta care a avut loc în cer între Mihail și îngerii lui cu dragonul, adică cu Satana, și îngerii lui. Și victoria a fost de partea lui Mihail, pentru că diavolul „n-a avut putere” (Ap 12,8). Prin victoria sa asupra Celui Rău, Mihail proclamă ceea ce semnifică numele său: „Cine este ca Dumnezeu?”, și ne arată că nimeni nu este ca Dumnezeu, și nici nu poate fi, pentru că numai el este Creatorul și Stăpânul universului, că numai lui i se cuvine adorație, închinare și ascultare. Mihail ne învață că, pentru a fi oameni, pentru a fi ceea ce ne-a creat Dumnezeu, trebuie să-l învingem pe diavol și ne arată că acest lucru este posibil, că și noi putem să-l strivim pe diavol asemenea Mariei. Condiția pentru a fi biruitori ne-o amintește Papa Francisc atunci când spune că „sfântul Mihail învinge pentru că Dumnezeu lucrează în el”. Dar, așa cum ne învață înțeleptul Solomon, Dumnezeu „nu pătrunde în sufletul care face răul și nici nu locuiește în trupul dedat păcatului” (Înț 1,4). Așadar, pentru a fi plini de Dumnezeu și biruitori în lupta cu forțele întunericului trebuie să îndepărtăm de la noi păcatul, să fim ceea ce nu o dată ne spune și sfântul Paul: făpturi noi în Cristos, care-și trăiesc Botezul, care formează o comunitate în centrul căreia se află Isus Cristos, o comunitate activă, unită, fraternă, care se reînnoiește mereu, arătând astfel că este o Biserică vie, semn al prezenței Mântuitorului în lume. Și aici reamintesc cuvintele sfântului Ignațiu de Antiohia pe care vi le-am transmis și în scrisoarea pastorală din 5 septembrie: „Străduiți-vă să vă adunați cât mai des în aducere de mulțumire și laudă lui Dumnezeu, pentru că, atunci când vă adunați împreună, puterea Satanei slăbește, și, datorită credinței voastre solidare, se risipește răul pe care el îl aduce”.

Dar cum ne poate ajuta sfântul arhanghel Gabriel să fim ceea ce am fost creați de Dumnezeu și nu ceea ce ne insuflă diavolul? Ca să răspundem la această întrebare, să ne amintim că Gabriel este cel care îi vestește Mariei că ea îl va zămisli și-l va naște pe Fiul lui Dumnezeu, spunându-i: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu!” (Lc 1,30) De aici constatăm că Gabriel nu este doar cel care aduce vești bune, dar și cel care transmite cuvintele divine de mângâiere și de încurajare atunci când ni se pare că ceea ce cere de la noi Dumnezeu depășește puterile noastre. „Cum va fi aceasta?” (Lc 1,34), se întreabă Maria, la fel cum putem să ne întrebăm și noi deseori în viață. Gabriel ne răspunde simplu, și anume că „la Dumnezeu nimic nu este imposibil!” (Lc 1,37) și că el, Tatăl ceresc, poate fi întotdeauna un sprijin important în luptele noastre, în greutățile noastre, în durerile și suferințele noastre. Spunându-i Fecioarei aceste cuvinte, el ne spune și nouă să nu ne pierdem niciodată speranța. Sfântul apostol Ioan în Scrisoarea întâi, ne spune că suntem copii ai lui Dumnezeu (cf. 1In 3,1), iar Gabriel, pornind de la acest adevăr, ne învață că, pentru a fi cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, trebuie să ne încredem în el, la fel cum un copil se încrede în părinții săi, să apelăm la ajutorul lui, să-i implorăm harurile și puterea necesare pentru o viață bună, creștinească. Numai având încredere în „puterea lui Dumnezeu” – și acest lucru înseamnă numele Gabriel – putem depăși orice obstacol, orice greutate, orice deznădejde.

Dar suntem oameni nu numai în relația noastră cu Dumnezeu, ci și cu ceilalți oameni și cu întreaga creație, iar sfântul arhanghel Rafael ne poate fi aici un maestru excelent. Citind Cartea lui Tobia, ne întâlnim cu Rafael sub chipul unui tânăr care-l însoțește pe tânărul Tobia în lunga sa călătorie, care-l sfătuiește și îl ajută cu tot ceea ce are nevoie; tot acest tânăr o ajută pe Sara să scape de demonul care o chinuia de atâta timp, iar la întoarcere, îl vindecă pe Tobit de orbirea lui, împlinind ceea ce semnifică numele său: „Medicamentul lui Dumnezeu”. Și noi putem deveni „medicamentul lui Dumnezeu” pentru oameni și pentru natura înconjurătoare, așa cum ne învață și Papa Francisc. Dacă avem frați sau surori cărora drumul credinței li se pare greu, să-i însoțim pe acest drum cu o viață de creștin autentic, arătându-le că nu e chiar așa de greu – când există voință – să fii coerent în trăirea credinței; să-i ajutăm cu o vorbă bună, cu o faptă de caritate, cu o mângâiere, adică să fim pentru ei ceea ce a fost Rafael pentru Tobia, pentru că un creștin este cu adevărat creștin atunci când inima și mâna lui sunt deschise față de nevoile aproapelui, când iubirea guvernează relațiile dintre frați, când iertarea este darul pe care-l oferim din toată inima, asemenea lui Isus, celui care ne-a greșit. Punem în practică lecția pe care ne-o învață arhanghelul Rafael atunci când, având frați sau surori pe care i-a orbit necredința sau pe care îi chinuie răul, problemele, să le spunem că singurul care le poate oferi medicamentul este Dumnezeu prin Biserica sa, prin sfintele sacramente, prin cuvântul său divin, prin rugăciune, prin participarea activă la viața comunității, prin relații sănătoase cu Dumnezeu și cu ceilalți membri ai Bisericii. În același timp, îngrijindu-ne de aproapele nostru, să fim grijulii și față de natura care ne înconjoară, pentru că ea este casa noastră comună.

Iubiți credincioși, toate acțiunile sfinților arhangheli ne pregătesc să primim lumina și iubirea lui Dumnezeu, o iubire care învinge tot răul, o iubire roditoare care realizează în om ceea ce omul nu poate realiza singur. Cuvintele lui Isus adresate lui Natanael din Evanghelia de astăzi ne arată că putem experimenta realitatea îngerilor, mesagerii pe care Dumnezeu îi folosește pentru a ne comunica tainele inimii sale. Iar dacă vom coopera cu ei, vom fi îngeri pentru frații și surorile noastre, vom fi asemenea comunității primilor creștini: cu o singură inimă și un singur suflet (cf. Fap 4,32). Așadar, să fim atenți la aceste instrumente pe care Dumnezeu le folosește pentru a-și exercita milostivirea față de noi. Ele sunt un ajutor pentru noi. Sub îndrumarea Duhului Sfânt și cu atenția noastră față de compania sfinților arhangheli, putem rămâne pe calea ascultării față de cuvântul lui Dumnezeu, care este calea spre viața veșnică. Amin.