Iubiți frați și surori în Domnul, dragi familii,

Un preot spaniol, rugat să spună unde se află izvorul chemării sale, povestește următoarele: „Tatăl meu era atât de curajos, încât el comanda în casă și nu se clintea nici în fața primarului. Însă când se așeza în genunchi, se făcea un copil mic înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să fie foarte mare Dumnezeu acesta, încât să îngenuncheze tatăl meu în fața lui și, de asemenea, foarte bun, ca să-i vorbească fără să-și schimbe hainele... Pe mama însă nu am văzut-o niciodată în genunchi. Peste măsură de obosită, se așeza avându-l în brațe pe cel mai mic. Trebuie să fie foarte sensibil Dumnezeu, deoarece i se poate vorbi având un copil în brațe și purtând șorț. Trebuie să fie o persoană foarte importantă, pentru ca mama să nu ia în seamă nici pisica, nici furtuna de afară”. Și încheie spunând: „Mâinile tatălui meu și buzele mamei mele m-au învățat despre Dumnezeu mult mai mult decât catehismul. Dumnezeu este o persoană foarte apropiată, căreia i se vorbește cu mare plăcere după munca zilei”.

De mai mulți ani în dieceza noastră se poartă discuții cu privire la necesitatea catehizării, în special a copiilor care se pregătesc pentru prima sfântă Împărtășanie. Și în jurul acestei discuții ne-am întrebat și despre cum trebuie de făcut catehizarea, după ce fel de texte. Însă, ascultând mărturia frumoasă dată de acest preot despre „Mâinile tatălui ... buzele mamei...” – ne putem da seama că cel mai bun catehism nu este cel scris pe foi, ci este în inima unui tată și a unei mame și este predat de mâini care se unesc în rugăciune, de buze care se roagă, de genunchi care se îndoaie în fața maiestății lui Dumnezeu. Cel mai eficient catehism pentru un copil nu este o carte, ci sunt chiar părinții lui, și acest lucru îl înțelegem nu doar din mărturia preotului; îl înțelegem și din cuvântul divin pe care l-am auzit în această Duminică a Sfintei Familii.

În Lectura întâi ne-am întâlnit cu micuțul Samuel, care încă de mic a fost dăruit Domnului. Dar ceea ce uimește este modelul de credință al părinților săi, Ana și Elcana: credință în a cere, credință în a spera, în a se ține de cuvântul dat, credință în a fi recunoscători față de Dumnezeu. Așadar, avea de la cine să ia Samuel exemplu de slujire fidelă Domnului. În Evanghelie găsim un alt exemplu de familie, familia prin excelență: Isus, Maria, Iosif. Isus creștea și, ca fiecare copil, avea nevoie, ca om, să aibă un exemplu pe care, imitându-l, să spună că templul din Ierusalim este „casa Tatălui meu” (Lc 2,49). Acest exemplu l-a găsit în părinții lui, care, cum ne spune sfântul Luca, „mergeau în fiecare an la Ierusalim” (Lc 2,41). Și de unde acea înțelepciune cu care acest adolescent știa să-i asculte, să-i întrebe și să le răspundă cărturarilor? De la Duhul Sfânt, evident, căci prin el a fost zămislit. Dar și de la Maria și de la Iosif, oameni cu teamă de Dumnezeu, iar, vorba psalmistului: „Teama de Domnul este începutul înțelepciunii” (Ps 111,10). De aceea, sărbătoarea de azi îi îndeamnă pe părinți să fie ei primul catehism al copiilor, iar familia lor să fie prima școală a credinței, a rugăciunii, a ascultării, a iubirii, a bunătății etc.

Iubiți frați și surori în Domnul, iubite familii, la 24 decembrie, prin deschiderea Porții Sfinte din Bazilica „Sfântul Petru”, Papa Francisc a deschis în mod solemn Jubileul Anului 2025. A trece prin Poarta Sfântă din cele patru bazilici papale cu ocazia diferitelor momente ale acestui Jubileu înseamnă „a trece” prin Isus, care, în Evanghelia după sfântul Ioan se numește pe sine „poartă” (cf. 10,7.9). „A trece” prin Isus trebuie să ducă la acceptarea și împlinirea voinței lui, la decizia fermă de schimbare în bine a vieții și de punerea în practică a acestei decizii. În caz contrar, trăirea Anului Sfânt 2025 în general, și trecerea Porții Sfintei în special, riscă să ne transforme în simpli spectatori, în niște turiști, mânați nu de dorința sinceră de a-l întâlni pe Isus și de a-i contempla frumusețea în frații și surorile noastre, ci de simpla curiozitate de a vedea manifestările exterioare ale evenimentelor prevăzute pentru acest An Sfânt sau simpla admirație a frumuseții unor ziduri. Însă noi trebuie să fim „pelerini ai speranței” – așa cum este scris pe logoul acestui Jubileu –, însuflețiți de iubire și credință, trebuie să fim „copii ai lui Dumnezeu” care țin poruncile lui și fac ceea ce îi este plăcut, așa cum am ascultat în Lectura a doua (cf. In 3,22).

Dar porți sfinte trebuie să fie nu doar cele care sunt sau vor fi deschise în Cetatea Eternă; poartă sfântă s-ar cuveni să fie ușa oricărei case prin care, trecând, fiecare membru al familiei să găsească acea atmosferă de pace și seninătate caracteristică unui sfânt lăcaș, un loc în care soțul să-l întâlnească pe Dumnezeu în soție, iar soția în soț, copiii să-l întâlnească în părinții lor, în bunicii, frații și surorile lor. Trecând prin Poarta Sfântă, orice credincios poate obține indulgență, semn al milostivirii și iubirii lui Dumnezeu; trecând prin poarta sfântă a casei sale, orice membru al familiei trebuie să găsească din partea celuilalt iubire, înțelegere, iertare.

Jubileul Anului 2025 a fost voit de Sfântul Părinte ca un Jubileu al speranței, având drept moto cuvintele sfântului apostol Paul din Scrisoarea către Romani: „Speranța nu înșală” (5,5). Fiecare membru al familiilor noastre este un pelerin al speranței atunci când, revenind acasă, speră să găsească în sânul căminului său familial o oază de armonie, de bucurie, de iubire activă, de pace și liniște, de ajutor reciproc și clipe fericite alături de cei dragi, de căldură și bună înțelegere. Să nu înșelăm această speranță, pentru că altfel există riscul ca soții sau copiii să devină nu pelerini ai speranței, ci turiști ai dezamăgirii, care vin acasă ca la un hotel rece și lipsit de confort, care vin acasă pur și simplu pentru că nu au în altă parte unde să se ducă.

Odată un jurnalist a întrebat-o pe Maica Tereza ce trebuie să facă pentru a schimba lumea în bine. Uitându-se fix în ochii lui, Maica Tereza i-a răspuns: „Mergi acasă și iubește-ți familia!” Așa este! De aceea, să-i cerem lui Isus, prin mijlocirea Mariei și a lui Iosif, să reverse cât mai mult peste familiile noastre Duhul iubirii sale, pentru ca ele să devină făclii care luminează lumea în care trăim, pentru ca ele să fie un sfânt lăcaș animat de speranță, luminat de credință și înflăcărat de iubire și rugăciune. Iar nouă tuturor să ne dea harul să trăim acest sfânt Jubileu ca adevărați pelerini însufleți de speranța vieții veșnice. Amin.